Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “ISO Mediu” în Domeniul Salubrizării
Localităților din Județul Brașov a invitat responsabilii de mediu la o ședință la care s-a analizat „Adaptarea Regulamentului de salubrizare a localităților în contextual adoptării Ordinului ANRSC nr. 98/2025” care va avea loc în data de 14.04.2025, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), strada Institutului nr. 35, Brașov, sala 29.
Potrivit acestui regulament, prestarea activităților specifice serviciului de salubrizare se realizează numai pe baza contractelor de delegare a gestiunii încheiate cu autoritățile administrației publice locale/asociația de dezvoltare intercomunitară sau a hotărârii de dare în administrare, de către operatori licențiați A.N.R.S.C, după obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor solicitate prin actele normative în vigoare. Astfel, responsabililor de mediu din primării le-au fost expuse noile prevederi în vederea aplicării la nivel teritorial și mai ales pentru ca salubrizarea să se deruleze fără sincope.
Noul regulament se aplică următoarelor activități de salubrizare:
- colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat;
- operarea centrelor de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de la persoanele fizice;
- transferul deșeurilor municipale în stații de transfer, inclusiv transportul separat al deșeurilor reziduale la depozitele de deșeuri nepericuloase și/sau la instalațiile integrate de tratare, al deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat la stațiile de sortare și al biodeșeurilor la instalațiile de compostare și/sau de digestie anaerobă;
- sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale în stații de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică;
- tratarea aerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de compostare, inclusiv transportul reziduurilor la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică;
- tratarea anaerobă a biodeșeurilor colectate separat în instalații de digestie anaerobă, inclusiv transportul materialului semisolid igienizat și stabilizat la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de valorificare energetică;
- tratarea mecano-biologică a deșeurilor reziduale în instalațiile de tratare mecano-biologice sau, după caz, în instalațiile integrate de tratare, inclusiv transportul deșeurilor stabilizate biologic și al deșeurilor reziduale care nu mai pot fi valorificate la depozitele de deșeuri și al deșeurilor reziduale valorificabile energetic la instalațiile de valorificare energetică;
- tratarea deșeurilor municipale cu potențial energetic în instalații de incinerare cu eficiență energetică ridicată, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din incinerare la depozitele de deșeuri;
- eliminarea, prin depozitare, a deșeurilor reziduale, a deșeurilor stradale, a deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice, a reziduurilor rezultate de la instalațiile de tratare a deșeurilor municipale, precum și a deșeurilor care nu pot fi valorificate provenite din activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor la depozitele de deșeuri nepericuloase;
- măturatul, spălatul și stropitul căilor publice din localitate, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare;
- curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice din localitate și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
- dezinsecția, dezinfecția și deratizarea la obiectivele din domeniul public și domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.