FOTO: Fanatik

Treptat, conform Legii pensiilor, femeile și bărbații din România vor ieși la pensie la aceeași vârstă. Anul când va avea loc egalizarea.

Se apropie anul în care, în România, femeile și bărbații vor ieși la pensie la aceeași vârstă. Anunțul oficial venit de la șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

Femeile și bărbații din România vor ieși la pensie la aceeași vârstă. Anul când se va întâmpla asta

În prezent, conform legii, femeile și bărbații din România nu intră în pensie la aceeași vârstă. La prima categorie de persoane, vârsta de pensionare este de 65 de ani.

În ceea ce le privește pe femei, vârsta de pensionare este de minim 62 de ani, maxim 65. În cazul lor, vârsta de pensionare se stabilește în funcție de luna și anul nașterii. Această diferență se va păstra încă o jumătate de deceniu.

Noua Lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1 septembrie 2024, prevede faptul că în România se va egaliza vârsta de pensionare a femeilor şi a bărbaţilor. Se va întâmpla asta până în 2030, anunţă preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Daniel Baciu.

Noua legea a pensiilor, 360/2023, asta face, încurajează munca şi implicit contributivitatea. Dacă ne uităm pe statistici, indemnizaţia socială pe fiecare lună scade. Încercăm să scoatem din această zonă cât mai mulţi beneficiari. La intrarea legii aveam 1 milion de beneficiari, acum avem 800.000 şi tendinţa este de scădere.

Noi avem în România încă o vârstă de pensionare mică faţă de ţările din UE. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani la bărbaţi, iar în ceea ce priveşte doamnele este undeva la 62 de ani şi 4 luni. Avem o creştere etapizată până în 2030 când vârsta de pensionare va fi egală cu a bărbaţilor. Eu aş zice să ne oprim aici”, spune Baciu, conform DCNews.

Românii care pot ieși mai rapid la pensie fără a fi penalizați

Conform CNPP, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbați. Cât privește stagiul complet de cotizare, acesta este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării, detalii AICI.

În prezent, noua Lege a pensiilor le permite românilor să iasă mai repede la pensie, fără să fie penalizați. Pot profita de schimbare cei care au lucrat cel puțin 5 ani peste vechimea completă și mai au tot atâția până la vârsta de pensionare.

”Persoanele care au depăşit stagiul complet de cotizare contributiv prevăzut în anexa nr. 5 cu cel puţin 5 ani de stagiu de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5”, se arată în lege.

Pensionarea anticipată în România. Ce penalizări se impun

E important de spus că, în România, legea permite angajaților să iasă mai devreme la pensie. Acest lucru atrage și penalizări calculate după mai multe criterii. Astfel, în cazul pensionării anticipate, aceasta se poate acorda persoanelor care:

  • Au cu 5 ani mai puțin de vârsta standard de pensionare
  • Au până în 5 ani peste vechimea completă de 35 de ani. De exemplu, au 37 de ani de cotizare, din care 35 de ani vechime completă, plus încă 2 ani peste stagiu prevăzut de lege.

Penalizările sunt aplicate și calculate în funcție de numărul lunilor de anticipare și numărul lunilor pentru care s-a depăști stagiul complet de cotizare. Mai exact, cu cât o persoană a muncit mai mult peste perioada de 35 de de ani de cotizare, cu atât penalizarea va fi mai mică”, arată legea.

De exemplu, luăm cazul unui bărbat care vrea să se pensioneze anticipat la 61 de ani. El mai are 4 ani până când îndeplinește vârsta de pensionare. În același timp, persoana în cauză are o vechime de 36 de ani în muncă (35 de ani stagiu complet + 1 an suplimentar).

În cazul său, penalizarea va fi următoarea: 0,4% (procent de penalizare acordat pana la un an) X 48 luni de anticipare (4 ani X 12 luni) = -19,2% din pensie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here