Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Beneficiarii vor fi cei din localitățile montane, care vor primi până la 10.000 de lei, echivalentul a maximum 70% din costurile totale pentru înlocuirea sobelor.
„Rabla pentru sobe înseamnă mai puține lemne puse pe foc în timpul iernii, înseamnă o economie și o presiune mai mică pentru pădurile țării, dar și un mediu mai curat. Discutăm despre sobe cu înaltă eficiență energetică, cu o eficiență de peste 80%, și o reducere la aproape o treime a cantității de foc necesară în timpul iernii. Dacă până acum aveam nevoie de trei căruțe de lemne de foc, la iarnă vom avea nevoie de o singură căruță, dacă beneficiem de acest program”, a anunțat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Ministerul și-a propus să finanțeze 50.000 de astfel de sobe.
O treime din localitățile din România sunt eligibile în programul „Rabla pentru sobe”
„Este vorba de un proiect-pilot, pentru că ne propunem ca cel puțin în prima fază să finanțăm localitățile din zona montană, așa cum sunt ele definite de Legea muntelui, sunt 27 de județe în această categorie.
Așadar plătim maxim 10.000 de lei, dar nu mai mult de 70% din costurile instalării unei sobe noi. fiecare primărie beneficiază de o finanțare de până la 560.000 de lei. Discutăm despre primăriile menționate în legea muntelui, aproape 1.000 de primării din cele 3.000 în total în România”, a mai spus Fechet.
El a precizat că, imediat ce ghidul va fi publicat în Monitorul Oficial, vor apărea documentele necesare pentru înscriere.
„Este unul din acele programe care pe de o parte ne ajută să economisim bani și ne ajută să avem un confort mai bun în casă. foarte mulți români se încălzesc cu greutate, nu fac focul în toată casa și se înghesuie într-o cameră sau două, iarna e mai lungă la munte. În al treilea rând avem grijă de mediu, pentru că ceste sobe de ultimă generație au și emisii foarte scăzute”, potrivit lui Fechet.