FOTO Ora de Sibiu

Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu a intervenit duminică în sprijinul unui grup de trei turiști din Madrid, Spania, care au întâmpinat dificultăți pe Transfăgărășan, în drum spre Bâlea Lac. Cei trei, cu vârste între 45 și 51 de ani, nu aveau echipament adecvat pentru condițiile de iarnă din zonă.

Salvatorii au fost solicitați să acorde ajutor unei persoane de 45 de ani, care se afla într-o stare de epuizare la aproximativ 3 kilometri de Bâlea Lac. Echipa Salvamont a intervenit prompt, oferind evaluare medicală și sprijin pe teren.

După stabilizarea stării turistului, toți trei au fost transportați în siguranță la telecabina Bâlea Lac și coborâți ulterior la Bâlea Cascadă.

Reprezentanții Salvamont Sibiu atrag atenția asupra importanței unui echipament corespunzător pentru drumețiile montane, mai ales în sezonul rece, și rămân la dispoziția turiștilor pentru sprijin și siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here