Consiliul Judeţean Braşov a semnat joi, 23 ianuarie, contractele pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a două sectoare din DJ 104D care leagă Făgărașul de Șoarș, Bărcut până la limita cu județul Sibiu, cu o lungime de 25,44 km. Investiția este finanțată prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Cele două tronsoane de drum judeţean, primul în lungime de 10,085 km, care asigură legătura între municipiul Făgăraş şi satul Şoarş, şi cel de-al doilea, cu o lungime de 15,355 km, desfăşurat pe traseul Şoarş – Bărcut – limită de judeţ Sibiu –, vor fi refăcute în totalitate, de fundaţie până la suprafaţa de circulaţie, cu tot ce înseamnă acostamente, poduri şi podeţe, accese la proprietăţi şi la drumuri laterale, staţii pentru transportul public judeţean şi semnalizări rutiere. Pentru ambele loturi, durata de proiectare este de 6 luni, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 30 de luni de la emiterea ordinului de începere.
Ce firme lucrează la cele două loturi
Lucrările la sectorul Făgăraş – Şoarş vor fi realizate de Asocierea Diferit AG SRL – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – SC Construct CDP SRL. Valoarea totală a contractului este de 36.147.465 lei.
Lucrările la cel de-al doilea sector, Şoarş – Bărcut – limita cu judeţul Sibiu, vor fi realizate de SC PORR Construct SRL. Valoarea totală a contractului este de 69.988.192 lei.
- „La licitaţiile lansate anul trecut, 11 operatori economici care au depus documentaţii fie pentru un lot, fie pentru ambele. După evaluarea ofertelor şi publicarea Raportului Procedurii, rezultatele au fost contestate, însă Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor ne-a dat câştig de cauză, fapt care ne-a permis acum să încheiem acordurile contractuale”, a declarat Adrian Veştea.
Pentru implementarea celor două proiecte, Consiliul Judeţean Braşov accesat prin Programul „Anghel Saligny” gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, suma totală de 140 de milioane de lei, respectiv câte 70 de milioane de lei pentru fiecare lot.