La Biserica „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” din Parohia Recea Nouă s-a oficiat liturghie arhierească duminică, 19 ianuarie a.c. Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârșit liturghia însoțit de un sobor de preoți printre care s-au aflat preotul paroh Iulian David, protopop al Făgăraşului și protopopul de Rupea, Mircea Comşa. Au participat la eveniment numeroși credincioși din Recea, dar și din localitățile învecinate, dar și oficialități locale și județene. A ținut să fie prezent la eveniment Șerban Todorică, vicepreședintele CJ Brașov.
- „Din cei zece leproşi care au primit vindecare, doar unul singur a venit să-I mulţumească Mântuitorului Iisus Hristos pentru acest mare dar. A venit să se arate Celui care l-a vindecat, a venit ca să confirme El, Mântuitorul Hristos, că este vindecat. Întorcându-se la Mântuitorul, acest om vindecat a dovedit c-a înţeles un lucru şi anume c-a primit vindecarea de la Însuşi Dătătorul de viaţă, de la Dumnezeu. S-a prosternat în faţa Mântuitorului şi I-a mulţumit. A primit Mântuitorul cu drag recunoştinţa lui şi l-a tămăduit deplin, pentru că i-a spus: «Mergi, credinţa ta te-a mântuit!»”. Această ultimă binecuvântare nu este altceva decât o formulă care a încheiat procesul de tămăduire, şi sufletească și trupească. Ceilalți nouă vindecaţi și-au continuat drumul, ținând mai mult cont de cele personale, fără să fie recunoscători Binefăcătorului. Este un egoism de care şi noi trebuie să scăpăm, mai ales în relațiile noastre duhovniceşti cu Binefăcătorul nostru”, a subliniat în predică IPS Laurențiu.
Sfinţirea capelei mortuare
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Laurențiu a oferit doamnei preotese Mihaela David distincţia „Ordinul Anastasia Șaguna”, iar cântăreţul bisericesc al parohiei, Sergiu Ştefan Raţiu, a primit distincţia „Dimitrie Cunţan”. De asemenea, binefăcătorii lăcașului de cult au primit acte de cinstire. Fostul primar al comunei, Gheorghe Lazea, a primit un act de cinstire din partea IPS Laurențiu pentru implicarea și susținerea lucrărilor la lăcașurile de cult din comună. Preotul paroh Iulian David a prezentat un scurt istoric al comunităţii din Recea Nouă şi a lăcașului de cult menţionând lucrările administrative, pastorale şi duhovniceşti realizate în ultimii ani în comunitate, ultimul proiect al parohiei fiind construirea noii capele mortuare în apropierea bisericii, cu susţinerea financiară a Primăriei Recea. La finalul evenimentului, ierarhul a sfinţit noua capelă mortuară din comunitate.
Foto: Costin Chesnoiu