Afaceri cu gunoaie, sinecuri, recompense electorale, faliment, taxe imorale impuse făgărășenilor, sunt doar câteva elemente din planul primarului PSD de la Făgăraș pentru societatea de salubritate a Municipiului Făgăraș, Salco Serv SA. Societatea a fost adusă intenționat aproape de faliment pentru ca activitatea de salubrizare să fie preluată de o firmă aleasă pe sprânceană de primarul PSD &Co din care ei să-și îndestuleze conturile. Planul a fost pus la cale de primarul Făgărașului care l-a urmărit pas cu pas timp de două mandate astfel ca astăzi să fie aproape de finalul implementării lui. Edilul poate fi considerat, și pe bună dreptate, de făgărășeni ,,groparul“ Salco. Ceea ce se întâmplă cu Salco Serv SA, societatea Municipalității, este încă o dovadă că primarul PSD&Co folosesc bunurile urbei și dările făgărășenilor plătite la bugetul local ca fiind propria lor avuție. Dar să luăm pe rând etapele ,,afacerii“ coordonate de primarul PSD al urbei.
Raiul sinecurilor
După 2016, când la conducerea Făgărașului a ajuns actualul primar PSD, pe atunci independent, Salco Serv SA a devenit raiul sinecurilor, interesul pentru bunul mers al firmei și implicit al abonaților acesteia fiind călcat în picioare. În cei opt ani, au fost numiți nu mai puțin de opt directori la conducerea societății, dar și șefi de compartimente, unul și unul, fără studii, fără competențe în domeniul salubrizării, interesați doar de a face pe plac ,,șefului“, adică primarului, care i-a numit în funcțiile pe care ei nici măcar nu ar fi visat vreodată. Aceste echipe au luat doar acele decizii care să apere interesele edilului și deopotrivă ale lor nicidecum ale societății și implicit ale făgărășenilor care-și doreau un oraș curat. Ne referim aici la directorii, membrii și președinții consiliului de administrație. S-a ajuns ca timp de 8 ani, Salco Serv SA să fie societatea cea mai criticată de făgărășeni, dar și sancționată de instituțiile statului cu amenzi de sute de mii de lei pentru gunoaiele depozitate pe unde nici nu te așteptai. Tarifele și taxa de salubritate au fost pentru cei care au condus societatea și pentru primar precum un meci de ping pong, au fost majorate sau reduse în funcție de interes. Când s-a vrut votul făgărășenilor, taxa de salubritate a fost redusă, folosindu-se note de fundamentare întocmite pe genunchi. În rest aceasta a fost majorată cât s-a putut de mult astfel ca încasările să îndestuleze conturile decidenților și ale celor recompensați politic cu funcții sau locuri de muncă. Voia edilului a fost literă de lege pentru șefii numiți aici, dar și pentru mașina de vot din Legislativ, care a votat întotdeauna fără să țină cont de cetățeni. Pe semne datoriile edilului față de cei care-i fac ,,jocul“ erau foarte mari, astfel că Salco, de exemplu, a ajuns să aibă 120 de angajați față de vreo 60 salariați cât avea în 2016, când s-a instalat primarul la Făgăraș.
Salubritatea trecută ca taxă locală
O astfel de meteahnă a fost aplicată și atunci când primarul și-a dorit ca Primăria să încaseze banii de la abonații Salco, transformând tariful de salubritate în taxă. Din banii făgărășenilor s-a organizat un nou serviciu în primărie care s-a ocupat de taxa Salco. Mașina de vot a primarului din Legislativ a votat și această năstrușnicie a edilului. Consilierii locali care s-au aliniat, din interese personale, la ordinul primarului, au fost:
- Popa Ovidiu-independent
- Clonț Valentin-Pro România
- Butunoiu Nicoale- PSD
- Șuteu Magdalena- FDGR
- Stengel Norbert-FDGR
- Biza Radu- Partida Romilor
- Știrbu Valentin- PSD
- Cențiu Magdalena- PNL
- Colibași Mihai- Partida Romilor
- Aldea Iuliana- Pro Româna
Taxa nevirată în conturile Salco
Numai că în scurt timp adevărul din spatele taxei încasate la primărie a ieșit la iveală. La ordinul primarului a fost încasată taxa de salubritate de la făgărășeni, dar nu au fost virați banii în conturile Salco Serv, așa cum era legal, pentru serviciile prestate pentru abonați. Din pixul primarului, plățile s-au făcut în salturi chiar și cu întârziere de un an. Era perioada campaniei electorale 2020. Astfel, a ajuns Salco Serv amanetată la ANAF, aceasta punând sechestru pe conturile și bunurile Salco Serv. Pe de altă parte, la Salco nu s-au făcut investiții, iar colectarea gunoiului de pe raza orașului s-a făcut la grămadă, fără selectare. Vedem pe străzi mașini vechi care se rup de-a binelea în mers, fiind un adevărat mister faptul că Poliția sau RAR-ul nu le trag pe dreapta definitiv. Una peste alta, Făgărașul este un oraș murdar, îmbâcsit, așa cum spun făgărășenii.
Cu gunoiul în cui
Și pentru a vedea nivelul celor care conduc și decid pentru Făgăraș, amintim ,,minunatul“ proiect pilot, al primarului, de a atârna în cuie pungile cu gunoi, la discreția câinilor comunitari. S-au cheltuit banii făgărășenilor și pentru această mizerie. Doar niște minți crețe puteau scorni o atare idée. Ajunsese Făgărașul să fie ironizat de întreaga țară. Mulţi făgărăşeni s-au întrebat cine a fost cu ideea atârnării gunoaielor în cuie. Este vorba despre o comisie formată la Primăria Făgăraş, avizată de primar, din care au făcut parte următorii angajaţi ai Primăriei Făgăraş, Poliţie Locală, Salco şi CL Făgăraş:
- Hârţoagă Ioana- preşedinte
- Bobeş Andreea
- Beleaua Monica
- Streza Sansebeş Adina
- Tătar Daniel
- Petri Lucian- director Poliţia Locală Făgăraş
- Ciora Ioan Vasile- Salco
- Ovidiu Popa- consilier local- preşedinte al Comisiei de urbanism
S-au prevăzut și amenzi pentru făgărășenii care nu atârnau gunoaiele în cuie. Între 1000-2500 lei pentru persoane juridice și între 500-1000 lei pentru populaţie. Într-un final s-a renunțat la ,,minunatul“ proiect, dar nimeni n-a fost tras la răspundere pentru banii cheltuiți.
Taxa de salubritate pentru 2022, ilegală
În 2022, bătaia de joc la adresa făgărășenilor a întrecut orice măsură. Primăria Făgăraș a obligat făgărășenii să plătească o taxă de gunoi ilegală, de 20 lei/persoană/lună. Instanța a confirmat ilegalitatea taxei de salubritate și a obligat Municipiul să returneze banii făgărășenilor care au plătit-o. Nici până în prezent făgărășenii nu și-au primit banii de la Primărie, deși decizia instanței este definitivă și obligatorie, așa cum, de altfel, era și decizia Camerei de Conturi după controlul efectuat la primărie. Dar primarul PSD al Făgărașului se crede mai presus de lege și nu ține cont de legislație, de sentințele judecătorești sau de alte instituții ale statului român.
Pretendenți pentru Salco
Și cum Salco Serv SA a fost pregătită pentru mezat, pretendenții au sosit. Dar nu cei doriți de primar. Firma unui cetățean german, care a făcut o ofertă Municipalității la data de 23 ianuarie 2023, SC First Bidell Romanien Capital SRL că despre ea este vorba, a fost eliminată. Cu dibăcie ciobănească, oferta a fost ascunsă în primărie pentru a nu ajunge la acționarii Salco Serv, consilierii locali. Totuși, la insistențele unor consilieri locali, primarul a pus pe ordinea de zi, abia în martie 2024, două variante a unui proiect de hotărâre privind asocierea Salco Serv cu firma germană cu sediul în Făgăraș, una de acceptare și alta de respingere a proiectului. Era clar finalul, mașina de vot respingând proiectul, respectiv asocierea. Mai mult, în stilul caracteristic de mahala, primarul a trecut la atac față de opoziția din Legislativ, aducând acuzații consilierilor liberali. Consilierul local Cristian Ludu a explicat atunci, în plen, atitudinea primarului și a mașinii de vot a acestuia. ,,Se vrea să fie preluată Salco Serv de firma Urban. Se știe legătura dintre primar și reprezentanții acestei firme“ a spus Cristian Ludu. Merită menționată aici oferta unei firme de salubritate care colectează gunoiul menajer din unele comune făgărășene, tarif de 40 lei/lună/persoană.
În fiecare an alte cifre, dar orașul invadat de gunoaie
Făgărășenii, fie persoane fizice sau persoane juridice, consideră că valoarea taxei de salubritate și a tarifelor este foarte ridicată, serviciile prestate fiind de slabă calitate. ,,Pentru firme tariful s-a dublat cel puțin, iar noi nu producem atâtea deșeuri câte sunt taxate“ spun patronii de firme. În altă ordine de idei, taxa de salubritate ar trebui fundamentată și stabilită în funcție de numărul de persoane. Numai că în fiecare an numărul de persoane luat în calcul a fost diferit. De exemplu, în februarie 2019, în evidențele Primăriei Făgăraș erau 26.515 persoane care trebuia să plătească taxa de salubritate. La nivelul lunii decembrie 2021 figurau 22.900 persoane care locuiau în municipiu şi plăteau taxa de salubritate, iar în ianuarie 2022 mai erau înregistrate 20.687 persoane. La data 9 decembrie 2022, în AGA de la Salco Serv SA, a fost prezentată Hotărârea CA nr. 8 prin care se modificau tarifele pentru salubritate ce vor fi practicate începând cu data de 1 ianuarie 2023 fiind folosit un număr de 18.000 persoane.
Gașca primarului
În luna noiembrie 2024, Salco Serv SA a ajuns din nou în atenția primarului. Se pare că recompensele electorale impuneau finalizarea ,,planului de salubritate“ și tocmai de aceea planul edilului în privința activității de salubrizare mergea înainte. Inițiase un proiect de hotărâre prin care introducea legal un operator privat pe raza municipiului. Mașina de vot din CL Făgăraș a aprobat proiectul astfel că municipiul a fost împărțit în două părți, societatea consiliului local gestiona partea de sud a municipiului, de la Bulevard spre Combinat, prin delegare directă, iar operatorul privat lua partea de nord a orașului, de la Bulevard spre cartierul Galați, prin licitație. Totodată, tot printr-o HCL aprobată în octombrie 2024 de cei 16 consilieri locali subordonați primarului taxa de salubritate a fost transformată în tarif care să fie încasat de Salco Serv. Ei sunt consilierii locali care au votat HCL-urile salubrității:
1.Aldea Andra Maria-PSD
2.Aldea Iuliana-PSD
3.Biza Radu Iulian- Partida Romilor
4.Bogdan Ioan-PSD
5.Cârligeanu Andrei-AUR
6.Cențiu Magdalena Florina-PSD
7.Cerchizan Marius-PSD
8.Colibaș Mihai Mădălin-Partida Romilor
9.Divile Aurora Oana-PSD
10.Iacoban Sorin-PSD
11.Moșescu Diana Alexand-PSD
12.Popa Ovidiu Nicolae-VTF
13.Știrbu Cosmin Gheorghe-AUR
14.Tarczali Alexandru- VTF
15.Trâmbițas Silviu-PSD
16.Colibaș Mihai Mădălin
O simplă concluzie arată că ideea inițială (2019) a primarului PSD de a transforma tariful de salubritate în taxă nu-i mai ajută planul. Cu alte cuvinte, banii făgărășenilor trebuie să intre în conturile societății fără să mai treacă prin bugetul local. Dar cum se face acest lucru? Lucrurile merg mai departe, tot ilegal. Salco Serv prin decidenții impuși de edilul PSD obligă acum făgărășenii să bată drumul până la sediul Salco pentru a cere în scris încheierea de contracte de salubritate. Formularul de cerere este întocmit de Salco, fără să fie stipulat cuantumul tarifului de salubritate. În schimb cetățenii sunt amenințați din nou cu amenzi dacă nu se conformează. Întrucât făgărășenii nu se grăbesc să semneze cererile, edilul implică din nou serviciile din primărie în această corvoadă ilegală. Salco Serv va încheia contracte pentru toți făgărășenii și toate firmele din oraș sau doar pentru partea sudică, așa cum arată HCL privind colectarea gunoiului? În acțiunea ,,cerere pentru gunoi“ nu se specifică nimic în acest sens, dar sunt stipulate amenințări.
- „În situația în care nu vă prezentați în vederea încheierii contractului, ne vedem puși în situația de a înștiința Primăria Municipiului Făgăraș care are obligația să instituie taxa de salubrizare pentru utilizatorii care beneficiază individual de prestarea serviciului de salubrizare fără contract încheiat cu operatorul S.C. SALCO SERV S.A., de până la de 3 ori mai mare decât nivelul rezultat din tarifele cumulate pentru gestionarea deșeurilor municipale aplicat utilizatorilor cu contract”, amenință Salco Serv fără să spună însă care ar fi tariful.
Amenințarea Salco merge însă mai departe
- „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă”.
Deocamdată doar Salco Serv are licență pentru Făgăraș. Primarul și decidenții Salco pregătesc astfel terenul și pentru operatorul de salubritate misterios.
Uite tariful, nu mai e taxa
Chiar dacă se colectează gunoiul de pe raza municipiului, tariful de salubritate aferent anului 2025 nu este stabilit legal. Este scenariul din 2022 tras la indigo când s-a încasat o taxă de gunoi ilegală. AGA de la Salco a fost anunțată abia pentru 27 ianuarie 2025 în care să fie analizată valoarea tarifului ce se va încasa în anul 2025 de către societatea municipalității. Dar nu și valoarea pe care o plătesc făgărășenii din partea de nord a urbei care, conform HCL, ar reveni misteriorului operator de salubritate privat. Licitația despre care vorbea edilul PSD pentru desemnarea operatorului privat nu a fost încă organizată. Va urma din nou un ping pong cu banii făgărășenilor, dar și cu gunoaiele urbei. (Lucia BAKI)