Categoriile de persoane fizice care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, sunt definite în modificările aduse actelor normative la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și în Codul fiscal, informează un comunicat al ANAF transmis joi AGERPRES.
Conform reglementărilor, beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți, absolvenții facultăților de medicină, stomatologie, farmacie, dar nu mai mult de 6 luni de la absolvirea facultății, studenții-doctoranzi, precum și persoanele care urmează modulul instruirii individuale, pe baza cererii lor, pentru a deveni soldați sau gradați profesioniști.
Prevederea se aplică inclusiv în cazul tinerilor de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, elevi, ucenici sau studenți, respectiv în cazul studenților-doctoranzi, înmatriculați într-o instituție de învățământ liceal/școală profesională sau instituție de învățământ superior, după caz, acreditată, din altă țară.
Persoanele menționate, dacă realizează venituri din cele prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. a), b) și f) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: venituri din salarii și asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Codul fiscal; venituri din activități independente, definite conform art. 67 din Codul fiscal; venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, definite conform art.103 din Codul fiscal, pentru aceste venituri datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate conform reglementărilor specifice în vigoare. AGERPRES