,,Deşteaptã-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adâncirã barbarii de tirani” sunt primele versuri din imnul României, cele mai cunoscute şi, probabil, singurele pe care majoritatea populaţiei s-a ostenit sã le reţinã. S-au cântat de 35 de ani, la fiecare eveniment național. Dar, din păcate, doar s-au cântat. Până de curând. Românii pare că s-au deșteptat și și-au arătat voința prin vot. Astfel au vrut să trimită la coșul de gunoi al istoriei pe cei care au dus țara spre dezastru.  Numai că voința celor mulți a fost călcată în picioare de cei care au condus țara, acum disperați că-și pierd privilegiile și statutul de conducători, unii vremelnici de altfel. Au terfelit prevederile Constituției, ale legilor organice,  folosindu-se de instituțiile statului la vârful cărora au găsit cozi de topor care  le-au făcut pe plac. Dar nu degeaba. Cei 9 funcționari de la CCR, fiecare cu un trecut de dalmațian, au   trimis țara în haos la 6 decembrie 2024. Iar de atunci tot  ce a urmat a însemnat minciună și manipulare. La cârma țării vedem aceleași figuri arogante și un președinte care și-a sfidat poporul vreme de două decenii, dar care nu se dă dus de la Cotroceni.

      Mă duc cu gândul la minutele de istorie oferite de Regele Mihai, în ziua de 25 octombrie 2011, de la tribuna Parlamentului. A fost o lectie datã tuturor, o lectie a demnitãtii pentru poporul român. ,,Nu putem avea viitor fãrã a respecta trecutul nostru. Prima noastrã datorie, astãzi, este sã ne amintim de toti cei care au murit pentru independenta si libertãtile noastre, în toate rãzboaiele pe care a trebuit sã le ducem si în evenimentele din Decembrie 1989, care au dãrâmat dictatura comunistã. Lumea de mâine nu poate exista fãrã moralã, fãrã credintã si fãrã memorie. Cinismul, interesul îngust si lasitatea nu trebuie sã ne ocupe viata. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil si generos“ spunea  regele Mihai în fata naţiunii române.

   La ani distanţă însă  ce avem? Moralitate? Nu. Memorie? Nu. Credință? Nu. Avem însă sărăcie, minciună, interese meschine, părinţi şi bunici singuri, oameni care mor în spitale, statistici mincinoase, frica indusă de guvernanţi, politicieni cu stive de diplome şi doctorate, dar lipsiţi de bunul simţ şi de patriotism, copii obligaţi să înveţe istoria altor neamuri şi nu despre eroismul înaintaşilor noştri, o Românie needucată si îndatorată. Și mai avem ceva. Un președinte ilegitim care ține morțiș să arate lumii că în România democrația a murit, fiind confiscată de o mână de inși dornici de a stăpâni un tărâm de rai, România, prin orice mijloace. De la vârful țării până la ultimul cătun.

    Ion Codru Drãgusanu, peregrinul transilvan, a avut revelatia a ceea ce azi trãim si a venit în întâmpinarea românilor cu un frumos dar, o rugã înãltatã Cerului: „Îndurã-te, pãrinte ceresc, îndurã-te, cã-s saptesprezece secole de amar, de nefericire! Îndurã-te, binecuvînteazã-ne numai patru semintii, apoi, dacã nu-ti vom merita mila, pedepseste-ne din nou într-o mie, si cu supunere, vom proclama dreptatea ta în vecii vecilor. Amin!“ Frumoasă și dreaptă rugăminte, spre luare aminte!

     Îngropăm acum un an 2024, cu tot ce a însemnat el, și trecem în 2025. Fiecare dinte noi ne putem face bilanțul a ceea ce a fost, dar trebuie să privim  spre Noul An cu speranță și credință. Iar pentru noi, românii, viitorul nu poate fi unul bun, așa cum sunt toate urările la trecerea dintre ani, dacă ne  încăpățânăm să ne ignorăm  trecutul istoric, lupta și aspirațiile străbunilor. În Noul An, Monitorul de Făgăraș va fi tot în slujba adevărului, așa cum și-a obișnuit cititorii vreme de 26 de ani. Va fi de partea celor care au nevoie de ajutor, de cei care-și caută dreptatea, de cei  în fața cărora autoritățile sunt mute și surde. Monitorul de Făgăraș va avea o ușă mereu deschisă pentru cei care cred în dreptate, dar va fi mereu un critic aspru pentru cei care încalcă regulile bunului simț și al legilor în vigoare.  (Monitorul de Făgăraș)

La mulți ani!

Monitorul de Făgraș și partenerii săi vă urează un AN Nou cu speranță, bucurii și respect!

 

Calendar Monitorul 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here