Ioan Maican a trecut în lumea celor drepți la 29 decembrie 2024. Este o veste tristă pentru comunitatea din Boholț, satul în care s-a născut Ioan Maican la 17 aprilie 1946,  pentru întreaga comună Beclean, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Ioan Maican era cunoscut pentru activitatea bogată desfășurată pentru comuna Beclean  și pentru Țara Făgărașului. De numele lui este legată activitatea fabricii de mezeluri ,,Montana“ din Făgăraș, pe care a condus-o vreme de două decenii, când a cunoscut cea mai mare dezvoltare, ducând numele produselor în toată țara. A fost perioada de glorie a producției de mezeluri din Țara Făgărașului.   Pentru buna sa credință, Ioan Maican a fost preferat de cetățenii comunei la conducerea acesteia, încredințându-i funcția de primar pentru două mandate, 2004-2012.  A fost un liberal prin modul său de gândire și de acțiune. A fost un mare iubitor al tradițiilor locale pe care le-a promovat prin numeroase evenimente culturale care au trecut granițele Țării Făgărașului. A fost unul dintre inițiatorii ansamblului artistic ,,Junii Becleanului“ în 2009, când a atras, alături de iubitorii de tradiții și de folclor, pe cei mai talentați tineri din comună. Reușita proiectului ,,Junii Becleanului“ a fost marcată prin evenimentul ,,Fiii satului Beclean- 2009“.

  •  ,,Mă simt onorat că mă aflu în fruntea unei comunităţi care are rădăcini adânci, străvechi şi încărcate de cultură şi civilizaţie“ spunea Ioan Maican despre obiceiurile și tradițiile comunei.

Ioan Maican a fost primul primar postdecembrist care a încercat, în 2008, să racordeze satele comunei la magistrala de apă Făgăraș-Cincu pentru ca toate gospodăriile satelor să beneficieze de apă potabilă la robinete, proiectul însă fiind modificat și  realizat  mult mai târziu.

Trupul neînsuflețit al celui care a fost Ioan Maican a fost depus la capela Greco-catolică din cimitirul vechi din Făgăraș. Sărăcusta este programată luni, 30 decembrie 2024, ora 17.00. Pentru toți cei  care vor să-și ia rămas bun, înmormântarea va avea loc marți, 31 decembrie, ora 13.00, în cimitirul vechi din Făgăraș.

Odihnă veșnică!

Condoleanțe familiei!

 

Remember ,,Montana“

Articol publicat de Monitorul de Făgăraș în 2020 

 Una dintre unităţile de producţie din Făgăraș care s-a dezvoltat foarte bine timp de 20 ani  a fost Montana (abatorul) de pe strada Inului. Și după acel Decembrie 1989,  Montana a funcționat la apogeu încă 10 ani ca  societate pe acţiuni care a preluat Abatorul oraşului.  Făgărăşenii îşi amintesc  cum strada Inului şi strada Libertăţii erau neîncăpătoare din cauza tir-urilor care aşteptau să fie încărcate cu mezelurile produse la Montana. Pe atunci fabrica era condusă de directorul Ioan Maican. Dar ca orice lucru frumos,  fabrica a avut apoi un managemernt dezastruos, a fost vândută, devalizată şi părăsită. Pe modelul practicat în industria românească postdecembristă.  Dacă vorbeşti astăzi cu foştii angajaţi sau şefi de la Montana, le trezeşti amintiri frumoase.  Istoria acestei fabrici nu este prea complicată. În regimul comunist Abatorul era cel mai căutat loc pentru localnicii din Ţara Făgăraşului  pentru a obţine un loc de muncă, dar şi pentru a-şi preda  animalele din gospodărie  pentru un pumn de bani. Pentru angajaţii de aici, evenimentele din Decembrie 1989 au fost o şansă, întrucât privatizarea i-a transformat în acţionari. SC Montana SA a fost privatizată prin metoda MEBO, ,,cuponiada” aşa cum s-a numit la acea vreme.  Montana SA deţinea un patrimoniu bogat: abator, fabrică de procesare  utilată cu utilaje din inox de bună calitate, restaurant, magazine în mai toate cartierele din municipiu, cantină pentru angajaţi, o fermă cu peste 1000 de oi şi zeci de vaci la Boholţ, maşini pentru transportul mărfurilor. Lucrau aici peste 500 de angajaţi, iar fabrica producea la capacitate maximă. Desfacerea produselor  era asigurată prin contracte încheiate în toată ţara, beneficiarii fiind atraşi de calitatea produselor obţinute folosind reţete de calitate. Plecau tir-urile încărcate  spre Bucureşti, Constanţa, Petroşani, Hunedoara, Braşov, Dolj, Gorj, etc. Se obţineau profituri mari în fiecare an. Pe lângă Montana, n-ar mai fi fost loc de un alt investitor în zonă. Aşa se face că în mintea unora care s-au axat pe procesarea cărnii s-a inoculat ideea de a elimina concurenţa. În 1999, undeva prin iunie, s-a bătut palma pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni de la Montana. Cu 660.000 lei vechi, Carmolimp a achiziţionat pachetul de 59% de acţiuni şi a devenit majoritar. Adică a putut face ce vrea din Montana. Şi a închis treptat activitatea de aici. Aşa se face că în niciun an, Montana a intrat într-un con de umbră, iar preparatele  care erau în topul celor mai bune produse din ţară n-au mai ajuns în magazine.  Astfel, Montana trecea în istorie. Până în 2018, când Primăria Făgăraş,  agentul imobiliar principal al municipiului, a plătit firmei care deţinea terenul fostului abator, SC Romanian PIGS SRL,  suma  de  1.052.694 23 lei. O sumă extrem de mare comparativ cu valoarea pachetului de acţiuni cumpărat de Carmolimp în perioada în care societatea era în topul celor mai profitabile firme în domeniu. Astăzi, pe locul abatorului şi al fabricii Montana nu mai este nimic.  Clădirile au fost demolate, iar betoanele scormonite pentru fier vechi. Zona fostei fabrici Montana este dezolantă, un șantier care nu se mai termină, acoperit de noroaie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here