Sâmbătă, 21 decembrie 2024, Primăria Mândra invită iubitorii de tradiții în centrul satului la un spectacol de colinde.
- ,,Vă așteptăm la Mândra, în mijlocul comunității noastre! Vom avea brad împodobit, colinde, căsuțe cu vin fiert, ceai cald, turtă dulce, plăcinte de casă, sania lui Moș Crăciun care vine cu daruri clasice & inovative și, sperăm, vreme care să țină cu noi! Organizator principal este Primăria Mândra, într-un exercițiu de parteneriat public-privat cu sprijinul Bibliotecii Comunale Mândra, Școlii Gimnaziale Mândra, Parohiilor din Mândra, Ileni, Râușor, Toderița și Șona Cetelor de Feciori și Irozi, Grupului Dantelăreselor din Mândra, Grupurilor de șezători din comună, Asociației Mândra Project și mediului privat local, reprezentat prin AGRO CS și SC DANILENA SRL. Mulțumesc tuturor celor aproape 200 de copii și adulți din comuna Mândra, care vor urca sâmbătă, pe mica noastră scenă comunitară, gătiți cu elemente de port traditional, să ne colinde și să ne aducă, cu bucurie, vestea Nașterii Domnului! Comunitățile viitorului sunt cele implicate, cu porțile și sufletele deschise, comunități ale oamenilor care știu și ce înseamnă să muncești din greu, dar și să-ți iei răgaz să sărbătorești și să te bucuri cu toți ai tăi, împreună“ explică primarul comunei Mândra, Emil Morar, într-un comunicat.