Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 2-12 decembrie 2024, sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri.
- 97.843.163,07 euro (486.799.267,53lei) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 9.075.762,09 euro (45.157.078,46lei) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 1.602.339,45 euro (7.972.896,91lei) cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Până la acest moment, în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), suma totală de 79.057.821,02 euro (393.336.376,91 lei), pentru un număr de 414.561 beneficiari. Reamintim că în Campania 2024, plățile din (FEADR) și (BN1) pentru intervențiile dezvoltare rurală se efectuează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).