Facturile la gaze pentru consumatorii casnici vor crește 150 de lei pe lună, în medie, de la 1 ianuarie 2025, potrivit Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Aceasta din cauza unei erori în legislația privind plafonarea prețurilor, pe care Parlamentul nu a rezolvat-o până acum.
În acest moment, prețul gazelor pentru consumatorii casnici este plafonat la 0,31 lei/kWh, însă furnizorii livrează gaze la un preț mai mic decât cel plafonat, respectiv 0,27 – 0,28 lei pe kWh.
Însă, deși prețul final este plafonat până la 31 martie 2025, dintr-o eroare prețul la care producătorii vând gaze către furnizori a fost plafonat doar până la 31 decembrie 2024.
- „La 1 ianuarie expiră plafonarea prețului cu care furnizorii achiziționează gazele de la producători, respectiv 120 de lei pe MWh. Din acel moment, furnizorii vor cumpăra gaze la prețul pieței, care este 220-250 lei pe MWh pentru trimestul întâi al anului viitor.
- Plafonarea ar fi trebuit prelungită în Parlament, însă proiectul de lege este încă la comisii în Camera Deputaților.
- De trei luni cerem clarificări. Nu avem vreo informație că se va schimba ceva până la 1 ianuarie”, a spus Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
Astfel că, de la 1 ianuarie, facturile vor crește până la prețul din plafon.
„Acest lucru va însemna o scumpire de 10%. Pentru o factură medie de 1.200 – 1.500 de lei pentru consumatorii casnici, scumpirea va fi de 150 de lei”, a mai spus Urluescu.
În România există aproximativ 4,5 milioane de consumatori casnici de gaze.
Legea care ar fi trebuit să prelungească plafonarea prețului de vânzare a gazelor a fost votată în iunie de Camera Deputaților, după ce, în ultima ședință înainte de vacanță, grupul parlamentar PSD a venit cu un amendament care nu avea nicio legătură cu gazele și care îi obliga pe toți prosumatori să-și monteze baterii de stocare.
Legea a fost întoarsă în Parlament de președintele Iohannis din cauza articolului legat de prosumatori, a trecut de Senat și acum se află la comisiile din Camera Deputaților.
Prețul gazelor pe bursă este mai mare decât iarna trecută
Între timp, prețul gazelor pe bursele din Europa a depășit cotațiile de iarna trecută.
- „Temperaturile scăzute din luna noiembrie 2024 și lipsa vântului au dus deja la o scădere rapidă a volumului de gaze din depozitele europene: 10% din gazele stocate la nivelul UE au fost extrase în ultima lună de toamnă (12% la nivelul României).
- Această evoluție alături de potențiala oprire a livrărilor de gaze prin Ucraina, programată pentru 1 ianuarie 2025, a determinat o creștere a prețului în luna noiembrie 2024 cu 23%, determinând ca prețul gazelor să atingă cel mai mare preț din ultimele 12 luni”, se arată într-o analiză a Asociației Energia Inteligentă.
Această situație se suprapune peste o situație deja îngrijorătoare la nivelul României, care vine din erorile realizate în ultimii 20 de ani în sistemul energetic, importurile masive care au existat în ultima lună.
În luna noiembrie 2024, în 79% din timp România a fost net importator de energie electrică cu importuri maxime de 2.994 MWh/h, aproape de maximul capacităților de import ale României (3.500 MWh/h), mai spune analiza.
Temperaturile vor scădea în perioada următoare, ceea ce va scumpi și mai mult gazele
Temperaturile sunt așteptate să scadă săptămâna viitoare în Europa de Vest, extinzându-se apoi rapid spre continent, conform datelor Maxar Technologies, citate de Bloomberg și Agerpres.
Aceste evoluţii ar urma să majoreze cererea pentru căldură, punând presiune pe cotaţiile la gaze. De asemenea, preţul mai ridicat al ţiţeiului afectează cotaţiile futures la gaze naturale, traderii monitorizând riscurile la adresa livrărilor globale de energie, pe fondul conflictelor din Ucraina şi Orientul Mijlociu.
Stocurile de combustibil în Europa scad într-un ritm mai rapid decât de obicei, complicând potenţial eforturile de refacere a stocurilor de anul viitor.
Cu mai puţin de o lună înaintea expirării acordului de tranzit al gazelor dintre Rusia și Ucraina, Europa riscă să piardă o parte din gazele livrate, în perioada de vârf a sezonului rece.