1 Decembrie, este ,,praznicul“ istoric al românilor de pretutindeni. La Alba-Iulia, în cetate, a sunat trâmbiţa învierii neamului românesc. Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu România. Ziua de 1 Decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989, Ziua Naţională a României. În urma primului război mondial, Imperiul Habsburgic se dezintegrează lăsând loc libertăţii popoarelor mici din Europa să-şi decidă singure soarta. Participarea României la primul război mondial între 1916-1918 a urmărit permanent idealul Marii Uniri şi a pus din nou Europa în faţa faptului împlinit cu preţul unei jertfe imense: 339.117 morţi, 299.000 grav răniţi şi 116.000 prizonieri sau dispăruţi. Transilvania a fost ultima provincie care s-a unit cu România. Prima a fost Basarabia, iar mai apoi Bucovina.
- La 9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a adoptat cu majoritate de voturi hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.
- La 27 octombrie 1918 o adunare a reprezentanţilor populaţiei româneşti din Bucovina decide unirea acestui teritoriu cu regatul României.
- La 28 noiembrie 1918, în urma Congresului General al Bucovinei se decide cu o majoritate zdrobitoare ,,unirea necondiţionată, pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul României“
Dacă Roma este considerată ,,cetatea eternă“ aşa este şi Alba-Iulia pentru istoria neamului românesc. Anticul municipiu roman cunoscut iniţial sub numele de Apulum a devenit în timp un Ierusalim al românilor în care s-a definitivat dezrobirea ce a durat veacuri întregi, mai ales pentru românii din Transilvania. Scurta şi efemera unire realizată de Mihai Viteazul la 1600 a devenit o certitudine în 1918. Aici s-au adunat toţi ardelenii ca să sărbătorească Marea Unire împreună cu preoţii şi intelectualii lor. Românii au văzut o necesitate în unirea Transilvaniei cu România modernă. Elita paşoptistă de la 1848 a învăţat masele să strige pe Câmpia Libertăţii din Blaj: ,,Noi vrem să ne unim cu ţara“. Adunarea de la Alba-Iulia a fost deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti în timp ce Vasile Goldiş a proclamat unirea ,,acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România“ într-o atmosferă entuziastă. A doua zi, 2 decembrie 1918, au fost alese organele provizorii ale puterii de stat: Marele sfat naţional condus de Gheorghe Pop de Băseşti cu rol legislativ şi Consiliul Dirigent prezidat de Iuliu Maniu. Transilvania va fi integrată deplin în procesul de modernizare şi progres economic ce-l va cunoaşte România în perioada interbelică.
Legea asupra Unirii
ART.UNIC: Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege No. 3631 din 11 Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No. 212 din 13 Decembrie 1918, privitor la unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, în cuprinderea următoare:
F E R D I N A N D I
PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ
REGE AL ROMÂNIEI
LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.
Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No. 2171 din 1918, – Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale din Alba-Iulia,
AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:
ART.I) Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din Alba-Iulia Dela 18 Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu Regatul României.
ART.II) Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.
F E R D I N A N D I
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE MINIŞTRI
ŞI MINISTRU DE EXTERNE, Ion I.C. Brătianu
Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.
Această lege s-a votat de Senat în şedinta dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.
Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918
- Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:
Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.
Iuliu Hosu a citit Rezoluția de unire a românilor
La 1 Decembrie 1918, episcopul greco-catolic dr. Iuliu Hossu a citit la Alba Iulia Rezoluția de unire a românilor transilvăneni cu Regatul României.
,,Fraţilor, Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul, rosteşte prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărîrea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!“
Apoi s-a îmbrățișat cu Miron Cristea, episcopul ortodox de Caransebeș care avea să devină Patriarh, spunându-le mulțimilor de pe Câmpul lui Horea: ,,Cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți frații României!”.
Anul 1848
În februarie 1848 izbucneşte o mişcare de efervescenţă naţională ce cuprinde întreaga Europă. Îşi fac loc noi idei despre libertate, libertatea de exprimare a presei, emancipare socială şi naţională. Aceste idei intră şi la noi. S-au preconizat 4 centre în care mişcarea să izbucnească: Ocnele Mari, Telega, Izlaz şi Blaj. Rămâne Izlazul şi Blajul. Andrei Şaguna se găseşte pe aceeaşi baricadă cu Ioan Lemeny, omologul său greco-catolic, pe Câmpia din spatele Catedralei lui Inochentie Micu Klein. Urmează discursul lui Simion Bărnuţiu rostit în Catedrala Blajului. Blajul devine o ,,Mecca“ a românismului. ,,Intelectualii români din Imperiul habsburgic s-au alăturat, de asemenea, prompt şi entuziast evenimentelor ce aveau loc în Europa Centrală şi Occidentală în primăvara lui 1848. În timp ce vechea ordine socială se prăbuşea, speranţele de împlinire a obiectivelor naţionale mult aşteptate îi însufleţeau să treacă la acţiune. Deşi liberali, ei priveau libertăţile civile şi instituţiile reprezentative în primul rând ca pe nişte garanţii ale autonomiei politicii naţionale. În Transilvania, aceste aspiraţii se împotriveau eforturilor făcute de conducătorii maghiari pentru alipirea Transilvaniei la Ungaria; în Banat şi în regiunea învecinată Crişana, sau Bihor, antagonismul dintre români şi maghiari era mai puţin acut, dar românii se opuneau cu îndârjire controlului sârbesc asupra Bisericii Ortodoxe şi a şcolilor acesteia; în Bucovina, conducătorii români căutau să păstreze caracterul etnic istoric al provinciei, dar nu au reuşit să atragă de partea cauzei lor Biserica Ortodoxă sau masele. Revoluţia română de la 1848 din Transilvania, a fost, la fel ca şi în Principate, o revoluţie a intelectualilor“ (ibidem p. 301) Aici apare figura marelui Ierarh Andrei Şaguna. ,,Bărnuţiu a găsit în Andrei Şaguna ( 1809-1873 ), episcopul Bisericii Ortodoxe, un cleric ce recunoştea forţa ideii moderne de naţiune, fiind în acelaşi timp un susţinător al progresului social în cadrul valorilor creştine tradiţionale. Sub conducerea lui Andrei Şaguna, la 13/25 februarie 1849, ei au reprezentat împăratului Franz Joseph un nou program naţional, prin care se urmăreau unitatea şi autonomia politică a tuturor românilor din Imperiul habsburgic. Nicicînd înainte nu-şi mai exprimaseră românii atît de clar idealul solidarităţii etnice în cadrul Imperiului. Programul mai ilustra credinţa românilor” ( ibidem p. 302-303 )
Unirea Principatelor
Propaganda tinerilor intelectuali din Occident dă roade după războiul Crimeii iar la Paris marile puteri hotărăsc în anul 1858 să permită Principatelor române să se unească însă cu condiţia să fie doi domnitori şi numai câteva instituţii comune. Era un fel de federalizare cam ciudată. Caimacanul Nicolae Vogoridi ( locţiitor domnesc ) falsifică alegerile în Moldova dar acestea sunt anulate la presiunea făcută asupra Turciei de către Napoleon al III-lea al Franţei. ,,Iată-ne în ianuarie 1859; alegeri mai întâi la Iaşi, apoi la Bucureşti. E aici un exemplu minunat de inteligenţă a clasei noastre politice de-atunci. Cei de la Iaşi, după multe tergiversări, aleg pe un om aproape necunoscut, colonelul Alexandru Ioan Cuza…Ce vor face bucureştenii? Aici, după cum am spus, încă de la 1848 exista şi o mişcare populară în mâna revoluţionarilor, ca de pildă fraţii Brătianu, care văzuseră cum se face o revoluţie la Paris şi ştiau să apeleze la mase. Poporul manifestă violent şi sileşte parlamentul la 24 ianuarie/ 5 februarie 1859 să-l aleagă tot peAlexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei. Am pus astfel Europa în faţa unui fapt împlinit: alegerea aceluiaşi domn în cele două principate. A fost nevoie de vreo trei ani de discuţii diplomatice grele şi de ajutorul lui Napoleon al III-lea, un fel de naş la făurirea României, pentru a se admite, în fine, că avem un singur domnitor…“ (Neagu DJUVARA)
Împlinirea năzuinţei
După 1859 Principatele Unite vor purta numele de România. Vine Carol I, apoi urmează Independenţa pentru care România şi-a adus tributul de lacrimi şi sânge, apoi fatidicul an 1914 cu asasinarea principelui Franz-Ferdinand-principele moştenitor al Austro-Ungariei. Regele Ferdinand devine întregitor de ţară. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz spun totul despre jertfa soldaţilor români. ,,Pe aici nu se trece!“ La data de 1 Decembrie 1918 Marea Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Crişana votează la Alba-Iulia unirea cu România. Din nou se vor afla împreună ierarhii celor două confesiuni naţionale române: Miron Cristea şi Iuliu Hossu care se vor îmbrăţişa în faţa uralelor românilor veniţi pe Câmpul speranţelor naţiunii române.
Adeziuni colective pentru Unire din Ţara Făgăraşului
Consiliul Naţional Român Comitatens din Ţara Făgăraşului a mobilizat populaţia în vederea participării la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. Hotărârea unanimă a românilor din Ţara Făgăraşului de unire cu România, s-a exprimat prin aşa-numitele adeziuni colective care purtau semnătura a mii de locuitori. Adeziunea locuitorilor din Beşimbac (Olteț), datată din 27 nov. 1918, ce purta numele ,,Hotărârea noastră” certifica hotărârea obştei poporului din această localitate de unire cu România: ,,În această hotărâre a noastră aşternem tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte pe noi, cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii noştri”.
Acestor adeziuni li se alătură:
- locuitorii din Viştea inferioară (300 de adeziuni),
- Viştea Superioară (1080 de adeziuni) şi a altor commune
- Din partea Făgăraşului şi a comitatului Ţării Făgăraşului au fost desemnaţi 39 de deputaţi, participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918.
- Patru au fost delegaţi ai instituţiilor bisericeşti, protopopii: Ioan Dan din Bran, Nicolae Borzea din Făgăraş, Valeriu Comşea din Făgăraş, Moise Brumboiu din Tohanul vechi;
- 6 delegaţi au reprezentat instituţiile culturale: Ioan Nossa şi Petru Tulbure din partea Despărţământul Astei din Bucium, Nicolae Borzea şi Ilie Beleuţă din partea Reuniunii Femeilor Române din Feldioara; George Dateş din Netotu, din partea Reuniunii Învăţătorilor gr. cat. din vicariatul Făgăraşului;
- 4 delegaţi au reprezentat gărzile naţionale române: sublocotenentul Ovidiu Popovici şi sergentul Iacob Flucuş din Bran, din partea Gărzii naţionale române din Bran, locotenentul George Cutean din Zărneşti şi sergentul major Elisei Măeruţ din Tohanul Vechi din Gărzii naţionale din Tohanul Vechi;
- 21 de delegaţi ai celor 4 circumscripţii electorale şi anume: 7 delegaţi aleşi în circumscripţia Făgăraşului (dr. Teodor Popescu din Făgăraş, Pompiliu Dan din Zărneşti, Nicolae Farcaş din Mândra, Dumitru Bălcăcean din Făgăraş, dr. Nicolae Șerban din Făgăraş; supleanţi: George Vlad din Făgăraş şi Ilarie Gonţea din Ţânţari); 8 delegaţi din circumscripţia Arpaşul de Jos (dr. Iosif Stoichiţă din Porumbacu, Vasile Bogdan din Arpaşul de Jos, Gheorghe Moldovan din Pojorta, Zevedei Arcaş din Voivodeni, Dănilă Gabor din Voila; supleanţi: Ioan Frăciu din Feldioara, Procopiu Benţia din Hurez, Ilie Balu din Noul Român); 1 delegat din circumscripţia Arpaşul de Sus (dr. Ioan Solomon din Porumbacul de Sus); 5 delegaţi din circumscripţia Tohanul Vechi (dr. Aurel Stoian din Bran, Aron Pană din Zărneşti, Spiridon Boita din Tohanul Vechi, Nicolae Râmbeţea din Poiana Mărului, Ioan Munteanu din Bran.
Şase făgărăşeni au reprezentat comitatul Făgăraş la Marea Unire
Şase făgărăşeni au reprezentat comitatul Făgăraş la Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. Hariton Pralea era originar din Breaza, doctor în Drept, licenţiat la Viena şi Budapesta, avocatul tractului Şercaia şi notarul comitatului Făgăraş. Nicolae Borzea de Vişti, protopop al Făgăraşului, dr. Nicolae Şerban de Voila, avocat al Făgăraşului, dr. Octavian Vasu, avocat al Făgăraşului, Valer Comşa, preot din Copăcel, Pompiliu Dan, învăţător şi director al Şcolii din Zărneşti. Cei şase făgărăşeni de elită au fost aleşi şi în Marele Sfat Naţional Român.
Presa făgărăşeană la momentul Unirii
Ziarul făgărăşean Oltul consemna: ,,După un lanţ de veacuri nemiloase, cari au îngenuncheat oameni mari-dară nu au putut nimici idealul naţional, cari au ţinut în robie milenară întunecată urmaşii coloniştilor Viteazului Traian, dar nu au putut fărîma puterea de viaţă a neamului nostru, a bătut şi pentru noi, cei din Ţara Oltului şi plasele învecinate, ceasul mîntuirei vecinice şi al mulţumirii desăvîrşite. Şi togmai în momentele istorice cele mai înălţătoare-cînd tricolorul românesc flutură pe malul Tisei îngîmfate şi ameninţătoare, Regele României întregite, Regina României mărite, după ce au cercetat frontul de la Vest, oraşe însemnate şi locuri istorice-au sosit la Făgăraş“ ( Oltul, nr. 41-42, 6 iunie 1919) (Ştefan BOTORAN)
