Gheorghe Urdea-Slătinaru a fost gridanul pentru care comunismul a reprezentat răul venit peste România. Împreună cu învăţătorul Ion Pridon, unchiul său, au organizat alegerile la Veneţia de Jos, în 1946, alungându-i cu forţa pe comunişti. Este simbolul Rezistenţei Anticomunste din satul Grid. Avea 34 de ani când a urcat în munţii Şincii unde a stat prigonit 7 ani. Capturat de securitate în 1953 a fost judecat şi condamnat. Îşi purta trăistuţa cu iniţialele USA, Urdea Slătinaru Areta, numele mamei, la toate procesele şi, mai departe, în temniţă. După eliberare a stat mai mult izolat, ferit de ochii sătenilor. „Cele mai dese legături şi relaţii despre felul cum decurgeau evenimentele le aveam cu unchiul meu Pridon. Nimeni nu l-a denunţat pentru că lumea ţinea foarte mult la el. Întrucât eram vânători şi aveam cunoştinţe aproape în toate satele din jur, în special de către munte, ştiam tot ce se petrece. Şi încet-încet am început să luăm legături unii cu alţii. Şi a început organizarea.“ ( Memoria. Revista gîndirii arestate, nr. 9, septembrie 1993). A fost capturat însă prin trădare. ,,Am fost vândut de Dumitru Macrea, profesor universitar la Cluj. M -a vândut pentru 30 000. Ăsta e adevărul. Am fost prins şi ridicat noaptea împreună cu acela care se numea Neacşu, care a luat 3 ani de zile, iar în urma traumatismelor primite a căpătat un cancer la şira spinăii şi a decedat. Am fost ridicat în 1953, în ianuarie, 28. Da’, un lucru curios, nu figurez ca arestat decât mult mai târziu” titrează aceeaşi sursă.
Înrudit cu Aron Pumnul pe linie maternă
S-a născut la 23 oct 1912, în satul Grid, din judeţul Făgăraş, într-o familie de gospodari cu mult pământ, dar şi cu vechi tradiţii culturale. Pe linie maternă era înrudit cu Aron Pumnul de la Cuciulata. Şcoala primară o urmează în satul natal, iar cursurile gimnaziale la Liceul ,.Radu Negru” din Făgăraş şi la ,,Andrei Şaguna” din Braşov. În 1937, este angajat ca maistru la secţia montaj de la Uzilele Metrom, iar în 1938 este numit şef la secţia armament. În 1944, conduce mişcarea anticomunistă din uzină, concentrată în jurul publicației braşovene ,,Avântul“. În noaptea de 5/ 6 martie 1945 locuinţa îi este spartă, iar el este ridicat de 15 agenți ai Securității. Reuşeşte să scape, dar e rănit la mână, în urma focului deschis. Se ascunde în satul natal ajutat de consăteni. Aşa îl găseşte noiembrie 1946, când sunt organizate alegerile. Memoria colectivă păstrează amănunte semnificative legate de alegerile din 1946: minciună, fraudă masivă și crimă.
Se implică în alegerile din 1946
În noiembrie 1946, Gheorghe Urdea Slătinaru împreună cu unchiul său, Ion Pridon, învățător în comuna Părău, pregătește centrul de votare din comuna Veneția de Jos. Ing. Ion Mitoc este trimis de la centru, din Brașov, și împreună cu un grup de comuniști măsluiesc alegerile. Gh. Urdea Slătinaru, Emil Radocea (student la Drept), Ioan Cizmaș (profesor, căpitan în rezervă, ordinul „Mihai Viteazul“), Virgil Comșa (voluntar în Primul Război Mondial, reîntors din America), Alex. Coandă, dr. Gheorghe Halmaghi ș.a. trag clopotele bisericii, adunând peste 2000 de locuitori din comunele învecinate. Ion Mitoc e salvat de furia mulțimii de Gheorghe Urdea Slătinaru. De atunci, Gheorghe Urdea Slătinaru devine „fugar“ în munți și face parte din mișcarea de rezistență între 1946-1953.
Nouă ani prin închisorile comuniste
În 1953 este arestat și până în ianuarie 1962 trece prin mai multe închisori și spitale de psihiatrie. Au fost arestaţi şi părinţii lui şi chinuiţi de Securitate. Gheorghe Urdea Slătinaru a decedat în 1998. ,,Marii criminali au fost Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Draghici, Nicolschi. Sub ei te culcai, da’ nu ştiai dacă ora 12 ·noaptea te mai prinde în pat sau nu. Şi Ceauşescu a fost. Sub Ceauşescu elita lui Gheorghiu-Dej a început să fie înlăturată şi astăzi ei sunt profitorii actualului regim. Această declaraţie am făcut-o eu, în ziua Unirii Basarabiei cu patria mamă. Am vârsta de 80 de ani” declara Gheorghe Urdea Slătinaru, în 1992.
A scris volumul ,,Între speranță și moarte“
Gheorghe Urdea Slătinaru a scris o carte de memorii intitulată ,,Între speranță și moarte“ în care descrie lupta pe care a dus-o în rezistența anticomunistă. În ultimele zile de libertate, înaintea arestării, Gheorghe Urdea Slătinaru se despărțise de grupul Vultanul condus de învățătorul Ion Pridon din Părău, unchiul său. Era ziua în care a avut loc confruntarea cu securitatea din casa învățătorului, când Marcel Cornea a fost ucis, iar Virgil Radeș rănit. ,,Plecam care încotro. A rămas ca la 1 februarie, la un loc anume să venim să vedem ce hotărâri putem lua. A fost ultima întâlnire cu grupul care mai rămăsese neprins. Eu am luat-o încet să trec Oltul la Crihalma. De-acolo s-o iau spre satul Dacia. În apropiere de comuna Comăna erau două posibilități ca să ajungi la podul care trece peste Olt, trebuia s-o iei pe șosea, ori dacă nu, să escaladez, cele trei dealuri mari din stânga Munților Perșani și după aceea să cobori prin capul de către miazăzi al satului Comăna ca să treci la pod. Eram obosit, eram destul de flămând. Am hotărât ca porțiunea cu stuf în suprafață de vreo 4- 5 ha, s-o ocolesc. Când am ajuns aproape la cotitură, la prima curbă a șoselei unde era trestie mare se aprinde o lumină puternică. O puternică lanternă pe deal m-a somat. ,,Stai!”, am sărit în marginea trestiei. S-a tras o rafală automată. Am răspuns și eu. S-a stins lanterna și n-a mai fost nimic. Și-am fugit prin trestii, aproape 2 km, în apa până la brâu. Și am spus: ,,Singura scăpare va fi deocamdată să mă duc la nenea Neacșu în satul Fântâna”. La piciorul stâng simțeam cum se lipeau hainele de mine și-mi produceau o durere de neînțeles. Și dreptul era ud. Mi-am dat seama că-s impușcat. 2 cm daca era mai jos îmi zbura genunchele. M-am pansat puțin, cum am putut, c-o batista. Apoi am trecut apa Comănei, am ocolit satul Cuciulata și m-am dus în sat la acel om unde mai fusesem odată când mă intoxicasem, din lipsă de hrană mâncasem bureți și probabil și ciuperci vătămătoare. Ca ultimă speranta îmi rămăsese nenea Neacșu din Fântâna. Am intrat în șură, m-am pansat, m-am dezinfectat, că totdeauna aveam la noi bandaje și dezinfectante. Dimineața, când nenea Neacșu a venit să dea la vite, am dat un semnal pe care-l știa. S-a urcat la mine pe scară și a zis: ,,Ce-i ?” ,,Ii de rău. Pui caii la căruță, te duci la Rupea și-mi aduci medicamente. Îmi aduci sulfamidă, hipermanganat, dermatol“. Asta s-a întâmplat în ziua de Sf. Niculae 1952. Am început tratamentul. A trecut decemvrie. A inceput ianuarie. Eu în casă nu voiam să merg, la căldură, stam tot afară, ca să nu fiu surprins. Se apropia timpul să plec la întâlnire, să las semn, cu cei care supraviețuiseră. Dacă plecam în ziua spusă, scăpam de arestare. Dar n-am plecat. Prietenul meu m-a rugat să stau acasă, că nepotul lui se căsătorește. Avea vite, bivolițe, cai, oi și el era ocupat cu nunta. Casa fiind ca o cetate închisă de toate părțile, nu puteam fi văzut nici prin poartă. Un singur pericol era, ca vecinul să nu tragă o țiglă și să se uite. Și asta a fost tot buclucul. Vecinul a supravegheat astfel tot ce se petrecea în curtea lui Neacșu Niculae. În noaptea nunții a venit securitatea și m-a arestat. Am fost vândut de rudenia, cumnata sau sora celui care se numea Dumitru Macrea, profesor universitar la Cluj, care a zis că noi suntem slavi și m-a vândut pentru 30 000 sau 50 000, pentru alte posturi. Ăsta e adevărul. Am fost prins si ridicat noaptea împreună cu acela care se numea Neacșu. Am fost ridicat în 1953, în ianuarie, 28. Pe la 1 noaptea am auzit gălăgie, am tras două țigle din spate, de pe acoperiș, m-am uitat în curte și am văzut că sunt câțiva soldați în uniforme militare, nu mi-am dat seama ce-i. Am legat frânghia de lați, până jos erau cam 4 m. Când să ies, în spate erau soldați, toți cu arme automate. Sărind, am intrat până la umeri în zăpadă. Și atunci am simțit numai fulgere în cap și nu mai știu nimic. Mi-am pierdut cunoștința. Când m-am trezit, eram într-o celulă“ (fragment din volumul ,,Între speranță și moarte“). (Lucia BAKI)
