Pe ordinea de zi a Agentiei pentru Protectia Mediului Brasov din data de 20 noiembrie a.c., se află stația de biogaz de la Ucea de Jos. Conform anunțului subiectul este înscris la punctul nr 5: SC WASTE ENERGY TRADING SRL – pentru luarea deciziei de emitere autorizatie integrata de mediu pentru statie de biogaz“.
- ,,La această sedință Primarul comunei, Stefan Marius Dumitru, va reprezenta interesele cetățenilor și ale Comunei Ucea. Menționăm faptul că ședințele CAT au fost publicate pe site-ul instituției, și la toate ședințele CAT a fost trimis punct de vedere menținându-ne ferm poziția de neemitere Autorizației Integrate de Mediu pentru acest obiectiv“ comunică Primăria Ucea.
Reamintim că întreaga comunitate se opune funcționării stației de biogaz pe raza satului Ucea de Jos. Poziția sătenilor a fost clar expusă în ședința publică organizată de APM Brașov în căminul cultural din Ucea de Jos în data de 14 aprilie 2024. ,,Nu vă vrem aici!“ a fost poziția sătenilor la respectiva ședință. În plus, la Referendumul orgnanizat de Primăria Ucea pentru același subiect, la 27 mai 2024, un număr de 1023 de cetățeni au răspuns ,,NU“ la întrebarea stipulată pe buletinul de vot din cei 1040 prezenți, doar 10 persoane au spus ,,DA“. Întrebarea a fost: ,, Sunteti de acord cu punerea în functiune a unei statii de biogaz pe raza comunei Ucea?“