Iacov, fratele Domnului, care a preluat mișcarea după moartea, Învierea și Înălțarea la cer a Domnului, ne-a lăsat în urmă o epistolă păstrată de Biserica timpurie în rândul cărților canonice ale Noului Testament. El a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului și se considera pe sine ca ,,rob al lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos”. Unii istorici tind să susțină că frații lui Iisus au fost scoși din istorie din anumite motive, pentru a se crea un alt cadru mai festiv, mai optimist, un Iisus cosmic, glorificat în slavă cu trupul înviat. James D. Tabor, în lucrarea ,,Dinastia Iisus”, analizează aceste lucruri aducând justificări destul de ,,pertinente” dacă privim istoria dintr-un unghi unilateral, relativ, negând întrepătrunderea dintre spiritual și material. Este interesant faptul că Tabor ia ca sursă istorică existența părinților Maicii Domnului, luându-se după Tradiția Bisericii precum și multe alte lucruri din Tradiție, dar, deși recunoaște Evangheliile ca având o certă valoare istorică, contestă supranaturalul și a căutat ,,mormântul lui Iisus”. Tabor este un istoric onest de altfel dar face parte din categoria celor care caută sursele pe cale empirică. ,,Când liderul charismatic al unei mișcări este ucis, ne putem aștepta să urmeze haos, confuzie și dezbinare. Iosefus menționează cel puțin doisprezece alți aspiranți mesianici și conducători de revolte din secolul I d.Hr. executați de romani. În fiecare caz mișcările inițiate de ei au fost distruse sau au pierit. Cu siguranță, mișcarea Iisus era diferită. Până la urmă, își pierduse ambii conducători, mai întâi pe Ioan și apoi pe Iisus- cei doi Mesia de care se legaseră atâtea speranțe. Dar mișcarea nu s-a stins, ci a început să crească și să se extindă. Punctul de vedere tradițional susține că Iisus a apărut în toată slava învierii, duminica, după vinerea când a fost răstignit, transformând moartea sa în sărbătoare și triumf. Este ceea ce celebrează creștinii de Paște. Dar, dacă, după cum ne sugerează o interpretare istorică a dovezilor, Iisus a murit cu adevărat, iar familia și susținătorii săi nu-l mai aveau fizic în preajmă și au trăit o perioadă de suferință profundă și pierdere, cum oare de a mai supraviețuit mișcarea? După cum am văzut, există o tradiție păstrată în Evanghelia după Ioan, chiar în primul capitol, ca și cum ar fi adăugată, că Petru și câțiva alții dintre Cei Doisprezece s-au întors la năvoadele lor, în Galileea, reluându-și pentru o vreme îndeletnicirile lor obișnuite. Evanghelia lui Petru (N.R- o carte apocrifă) cuprinde și ea această tradiție. Se potrivește oricum așteptărilor. Deci ce a dus la transformarea disperării în nădejde și reînnoire a credinței? Aș spune supraviețuirea și revigorarea mișcării Iisus pe seama a trei factori. Mai întâi îl avem pe Iacov, precum și pe mama lui Iisus și pe ceilalți frați” scrie Tabor.
,,Stâlpul Bisericii”
Este adevărat că Iisus nu mai era printre ei, pentru că murise, lucru cu care atât Evangheliile cât și ipotezele unor istorici sunt de acord, dar după aceea Înviase și se Înălțase la cer, de unde L-a rugat pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt asupra apostolilor. Aici crezurile se despart: teologia își continuă firul narativ alături de istorie sau, mai bine zis, însoțind istoria în timp ce unii istorici au ales altă cale, interesantă și ea din punct de vedere al cercetării. ,,Iisus nu mai era, dar, după cum vom vedea, Iacov avea să devină unul dintre ,,stâlpii mișcării”, un model de credință și tărie pentru adepții fratelui său. Să-l aibă alături de ei chiar pe fratele lui Iisus cu ei, carne din carnea lui și sânge din sângele lui, așadar, pe cineva care împărțea aceeași descendență din David, probabil că a fost un argument puternic. Și situația era valabilă pentru toată familia lui Iisus. Ei au devenit ancora mișcării. Maria a fost slăvită pentru rolul ei de ,,Maica Domnului” timp de secole, dar, istoric vorbind, rolul ei de maică omenească a acestei extraordinare familii de șase fii și două fiice pare să se fi pierdut. Din nefericire, nu avem prea multe date despre cum a putut Iacov să realizeze tot ce i se atribuie ca lider al mișcării, din moment ce, după cum vom vedea, rolul lui a fost marginalizat aproape în totalitate în izvoarele Noului Testament, doar rezultatele sunt grăitoare. Era destul de tânăr și probabil că a căpătat și mai multă autoritate în timp, pe măsură ce se maturiza ca un bărbat care câștigase respectul contemporanilor săi” susține James D. Tabor. Tabor mizează pe faptul că Iacov a fost fratele de sânge al lui Iisus, nu ia în seamă teoria ,,fraților vitregi” susținută de teologia ortodoxă sau a ,,verilor” susținută de unii teologi romano-catolici. Dar chiar dacă Maria ar fi avut, să zicem, relații normale cu Iosif, dumnezeirea lui Iisus nu ar fi fost compromisă defel. Undeva tabuurile se unesc cu misoginismul unor epoci demult apuse. Dar asta nu înseamnă că negăm faptul că Maria a fost Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii cât și după Nașterea Domnului. Chiar dacă presupunem prin absurd, noi cei care suntem credincioși și mărturisim, nimic nu ar umbri strălucirea Sfintei Familii din Nazaret. Cu frați vitregi sau buni, cert este că Iisus a trăit în sânul unei familii numeroase, tradiționale.
Mesajul
Mesajul lui Iacov era o prelungire a mesajului lui Iisus, sau, mai bine zis, Iacov ducea mai departe mesajul lui Iisus: pocăința, dreptatea, iertarea păcatelor, împlinirea prezicerilor profeților iudaici și ,,vestea bună despre Împărăția lui Dumnezeu”. ,,Oricât de respectați ar fi fost mesagerii, ceea ce au apărat și transmis ei a rămas și nu s-a distrus sau pierdut după moartea lor. Se ridicaseră împotriva nedreptății și asupririi, lansaseră o chemare la pocăință, proclamaseră iertarea păcatelor și reprezentaseră însăși speranța și credința înrădăcinate în proorocii iudaici”. (Tabor) Jacques de Voragine, în splendida ,,Legenda Aurea” aduce în actualitate tema ,,verilor” lui Iisus. ,,Acest supranume mai poate avea ca sursă faptul că Iisus și Iacov erau copiii a două surori sau că tatăl lui Iacov, Cleopa, era fratele lui Iosif”. În epistola sa, Iacov se bazează pe teme practice cum ar fi răbdarea, lupta cu încercările- ,,Știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea” (Iacov 1,3)- apoi rolul faptelor în credință (colaborarea cu harul lui Dumnezeu prin propria voință): ,,Așa și cu credința: dacă nu are fapte e moartă din ea însăși”. (Iacov 1, 17) Mesajul lui ,,Iacov cel Drept” are o contemporaneitate grăitoare și în zilele noastre: ,,Oare nu bogații vă asupresc pe voi și nu ei vă târăsc la judecăți? Nu sunt ei cei care hulesc numele cel bun întru care ați fost chemați?” (Iacov 1, 6-7) Mesajul lui Iacov este cât se poate de pragmatic, pe alocuri revoluționar, nu este atât de sofisticat precum cel al epistolelor lui Pavel, țintește foarte mult lucrurile simple mai mult decât pe ,,cele cerești”, se bazează pe cum să ne facem viața mai ușoară pe pământ dar nu lipsește nici îndemnul eshatologic- ,,Drept aceea, fiți îndelung-răbdători, fraților, până la venirea Domnului…” (Iacov 5,7). Apare tema războiului care are sursă lăcomia și mândria deșartă. ,,De unde vin războaiele, și de unde certurile dintre voi? Oare nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiți, și nu aveți; ucideți și pizmuiți, și nu puteți dobândi ce doriți; vă sfătuiți și vă războiți, și nu aveți pentru că nu cereți. Cereți, și nu primiți pentru că cereți rău, ca voi să risipiți în plăceri. Prea desfrânaților! Nu știți oare că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăiește în deșert? Duhul, care sălășluiește în noi, ne poftește spre zavistie? Nu, ci dă mare har. Pentru aceea zice: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har. Supuneți-vă deci lui Dumnezeu. Stați împotriva diavolului, și el va fugi de voi. Apropiați-vă de Dumnezeu, și Se va apropia și El de voi. Curățați-vă mâinile, păcătoșilor, și sfințiți-vă inimile, voi cei îndoielnici. Pătrundeți-vă de durere, întristați-vă și vă jeliți. Râsul întoarcă-se în plâns, și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța”. (Iacov 4, 1-9)
Înțelepciunea lui Iacov
Foarte puțin se vorbește astăzi despre Iacov, fratele Domnului, primul episcop al Ierusalimului, care venea direct din sânul familiei lui Iisus. Ori sfaturile sale sunt foarte asemănătoare cu cele ale lui Solomon sau Iisus Sirah din perioada Vechiului Testament. ,,Nu vă grăiți de rău unul pe altul, fraților. Cel ce grăiește de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăiește de rău legea și judecă legea; iar dacă judeci legea, nu ești împlinitor al legii, ci judecător. Unul este Dătătorul legii și Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască și să piardă. Iar tu cine ești, care judeci pe aproapele?”. (Iacov 4, 11-12). Motivul efemerității vieții omenești apare la Iacov precum la Solomon, David, Sirah și alții. ,,Veniți acum, cei care ziceți: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț și vom câștiga; Voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine că ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi piere. În loc ca voi să ziceți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea. Și acum, vă lăudați în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea”. (Iacov 4, 13-16)
Bogații
Tema bogaților se înscrie la Iacov în tradiția profeților care aveau curajul să-i certe chiar și pe regi. ,,Veniți acum, voi, bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru și argintul au ruginit, și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și ca focul va mistui trupurile voastre; ați strâns comori în vremea din urmă. Dar iată, plata lucrătorilor care au secerat țarinile voastre, pe care voi ați oprit-o, strigă: și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot. V-ați desfătat pe pământ și v-ați dezmierdat; hrănit-ați inimile voastre în ziua înjunghierii. Osândit-ați, omorât-ați pe cel drept; el nu vi se împotrivește”. (Iacov 5, 1-6)
Îndelunga răbdare, rugăciunea, jurământul și primele menționări ale Maslului
Iacov este ancorat în tradiția profeților dar și în credința în Iisus Hristos, după cum el însuși mărturisește la începutul epistolei sale: ,,Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere, salutare!” (Iacov 1,1) Tradiția profeților se vădește clar- ,,Drept aceea, fiți îndelung-răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată, plugarul așteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung-răbdând până ce primește ploaia timpurie și târzie. Fiți, dar, și voi îndelung-răbdători, întăriți inimile voastre, căci venirea Domnului s-a apropiat. Nu vă plângeți, fraților, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiți judecați; iată, Judecătorul stă înaintea ușilor. Luați, fraților, pildă de suferință și îndelungă-răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului. Iată, noi fericim pe cei ce au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul hărăzit lui de Domnul; că mult-milostiv este Domnul și îndurător. Iar înainte de toate, frații mei, să nu vă jurați nici pe cer, nici pe pământ, nici cu orice alt jurământ, ci să vă fie vouă ce este da, da, și ce este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată”. (Iacov 5,7-12) Rugăciunea ca o convorbire cu Dumnezeu și psalmii au o mare importanță în scrisoarea lui Iacov. ,,Este vreunul dintre voi în suferință? Să se roage. Este cineva cu inimă bună? Să cânte psalmi”. (Iacov 5,13) Un alt aspect foarte important este prima menționare a Tainei Sfântului Maslu așa cum îl are Biserica Tradițională în rânduielile ei. Este o Taină instituită de către Iisus dar nu se cunosc împrejurările, însă apostolul Iacov vorbește despre acest lucru: ,,Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții (N.R- în alte traduceri se spune ,,bătrânii Bisericii”) Bisericii, și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate, se vor ierta lui”. (Iacov 5,14-15) Apare aici și o primă aluzie la Taina Spovedaniei așa cum o are Biserica- ,,Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Ilie era om cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă, și nu a plouat trei ani și șase luni. Și iarăși s-a rugat, și cerul a dat ploaie și pământul a odrăslit roada sa”. (5,16-18) Apare la sfârșitul epistolei rolul celui care îi învață pe ceilalți calea adevărului: ,,Frații mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr și-l va întoarce cineva, să știe că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte și va acoperi mulțime de păcate”. (Iacov 5,19-20) Prin dârzenia sa, învățătura țintită exact la inima ascultătorului, jertfa sa tragică, Iacov, fratele ,,după trup” al Domnului, rămâne și astăzi unul dintre stâlpii Bisericii lui Hristos și o prezență importantă în istoria creștinismului. (Ștefan BOTORAN)
