FOTO https://www.tvanouvelles.ca/

O femeie din Houston, Texas, riscă ani mulți de închisoare pentru că ar fi încercat să vândă pe Facebook bebelușul pe care tocmai îl născuse, relatează mai multe media americane, relatează Fanatik.

„Suficient cât să mă mut într-un apartament”

În septembrie, Juniper Bryson, în vârstă de 21 de ani, ar fi postat un mesaj în grupul Facebook „Birth Mothers Looking for Adoptive Parents” (Mame naturale în căutare de părinți adoptivi), oferindu-se să își dea copilul nenăscut spre adopție. Ea s-a oferit chiar să călătorească până la familia care va adopta copilul.

Cel puțin șapte persoane i-ar fi scris femeii de 21 de ani pentru a discuta despre o posibilă adopție. Juniper Bryson ar fi cerut bani de la unele dintre ele. „Suficient cât să mă mut într-un apartament ca să pot munci și să-mi iau fiica înapoi”, ar fi scris ea.

Un cuplu a pornit chiar din Louisiana pentru a lua copilul, dar s-a întors la jumătatea drumului când acuzata le-ar fi cerut 150 de dolari, pe lângă suma pe care o oferiseră deja pentru a o ajuta să-și cumpere alimente, scrie TVA Nouvelles.

Droguri în sângele nou născutului

Ca răspuns la refuzul cuplului, Bryson ar fi blocat numerele celor doi potențiali părinți adoptivi, înainte de a le debloca în cele din urmă și de a le scrie: „Dacă copilul nu valorează 200 de dolari pentru voi, mergeți la dracu”.

La 24 septembrie, un alt rezident din Houston, care dorea să adopte copilul, i-a trimis un Uber în momentul în care tânăra mamă urma să nască, pentru a o duce la spital. Copilul s-a născut câteva ore mai târziu, iar medicii au descoperit prezența drogurilor în sângele său.

Femeia care dorea să adopte copilul, Wendy Williams, a rămas aproape de mamă pe parcursul celor opt ore de naștere. Ea a ales chiar și numele copilului și a rămas în spital pentru următoarele trei zile, crezând că va pleca în cele din urmă cu nou-născutul.

Ea a semnat chiar și documente care îi permit ei și partenerului ei să ia decizii legale cu privire la copil. Apoi, mama biologică a scris pe Facebook pentru a anunța că a găsit o familie pentru copilul ei.

Riscă până la 10 ani închisoare

Mulți internauți au acuzat-o pe Juniper Bryson că și-a vândut copilul și au întrebat-o pe Wendy Williams cum „a îndrăznit să cumpere acest copil”. Când mama adoptivă a întrebat-o pe Juniper Bryson despre mesaje, aceasta i-a cerut asistentei să o scoată pe Wendy Williams din cameră.

Bulversată de turnura evenimentelor, mama adoptivă a sunat la Protecția Tinerilor, care a implicat apoi poliția. Juniper Bryson a fost apoi arestată și încătușată în spital, la doar câteva zile după ce a născut.

Ea se află închisă la penitenciarul din comitatul Harris, judecătorul stabilind o cauțiune de 30.000 de dolari. Bryson, care nu a văzut nimic ilegal în a-și vinde copilul, considerând asta „un alt tip de adopție”, riscă o pedeapsă de până la 10 ani în spatele gratiilor. Copilul a fost încredințat unei prietene a acuzatei, însă mama biologică încă speră să recâștige custodia nou-născutului său

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here