Exerciții NATO cu muniție de război la Cincu. 1.500 de militari din opt state membre NATO s-au antrenat la Cincu, în județul Brașov, într-un amplu exercițiu militar cu muniție reală. La misiune au participat aeronave F-16, F-18 și IAR 330 Puma Socat ale Forțelor Aeriene Spaniole.

În poligonul Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, militari din Belgia, Franța, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, România și SUA s-au reunit pentru un exercițiu comun NATO.

Exerciții NATO cu muniție de război la Cincu. Peste 1.500 de soldați și avioane F-16, în misiune

Militarii NATO au lansat proiectile și trageri de artilerie, menite să simuleze situații de conflict real.

„Ideea a fost să aducem toți acești oameni la un loc, să se antreneze împreună, pentru a fi capabili să facă față mai bine unui inamic real,” a explicat generalul Loic Girard, deputy commander al Diviziei Multinaționale de Sud-Est.

Colonelul Jean Michelin, comandantul batalionului multinațional Eagle Mission, a detaliat scenariul exercițiului: „O forță inamică a traversat râul și a ocupat capetele de pod. Misiunea noastră, ca parte a diviziei multinaționale, a fost să le limităm forțele și să îi alungăm peste râu.”

Secvențele au simulat o contraofensivă rapidă, sprijinită de peste 200 de mijloace militare, printre care s-au numărat aeronave F-16, F-18 și elicoptere IAR 330 Puma Socat.

Maiorul Raimundi, șeful comunicațiilor din Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, a vorbit despre importanța compatibilității tehnologice: „Echipa mea și Batalionul 45 Comunicații și Informatică din România s-au asigurat că rețelele digitale și de radio funcționează și sunt compatibile.”

Exercițiul desfășurat în poligoanele de la Cincu, Smârdan, Capu Midia și Bogata reprezintă o etapă premergătoare unei misiuni NATO programate pentru primăvara anului viitor. Atunci, Franța va disloca forțe și echipamente la nivel de brigadă, în premieră, iar Belgia va contribui cu un contingent de aproximativ 600 de soldați, potrivit Știrileprotv.

Extinderea prezenței NATO în România

Pentru a susține aceste desfășurări, baza militară de la Cincu va fi extinsă. Generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării, a explicat că „în 2027 urmează a doua etapă de operaționalizare a grupului de luptă dislocat în România. Nivelul va fi de minim o divizie, o provocare nu numai pentru detașamentul francez, ci și pentru România, deoarece sprijinul națiunii gazdă reprezintă o componentă foarte importantă.”

Brigadierul general Philippe Le Carff, comandantul Brigăzii 7 Armored a Franței, a confirmat intențiile de viitor: „Planurile sunt să ne extindem atât cât avem nevoie pentru a ne acomoda. Vom primi și compania spaniolă și ne gândim la o mai bună mentenanță a vehiculelor armate.”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here