Nu mai așteptați banii pe cardurile de energie! Sprijinul de 1.400 de lei nu se mai acordă, scrie Ziarul de Iași care citează reprezentați din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care au declarat: ”Cardurile acelea de energie nu mai sunt valabile. Sprijinul s-a folosit până la 31 mai 2024. Nu avem cadrul legal, în acest moment, să reluăm acest sprijin prin cardurile de energie”. Ajutorul acordat prin cardurile de energie a fost finanțat din fonduri europene.
Așadar, ajutorul pentru încălzirea locuinței, care se acorda pe cardurile de energie, nu mai este valabil. Sprijinul, în cuantum de 1.400 de lei, s-a virat până în decembrie anul trecut, din fonduri europene. Anul acesta, singurul ajutor pentru încălzirea locuinței destinat persoanelor vulnerabile este cel acordat prin intermediul autorităților locale, în baza Legii 226/2021. Pentru acest sezon, cererile se depun deja la Direcția de Asistență Socială.
În urma unor informații eronate apărute, recent, în spațiul public privind acordarea unor noi vouchere de încălzire, foști beneficiari ai cardurilor de energie au început deja să-și verifice soldurile și să reclame faptul că nu le-au intrat banii la timp. Ei bine, rețineți că acest tip de sprijin acordat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) nu se mai alocă, informație care a apărut, de altfel, și în cotidianul ZdI într-o ediție anterioară. Sprijinul, în valoare totală de 1.400 de lei, a fost virat până la finele anului trecut și a putut fi folosit de către beneficiari până în primăvara acestui an.
La nivel local, însă, municipalitățile acordă și anul acesta un ajutor pentru încălzirea locuinței persoanelor vulnerabile care solicită acest drept, doar că valoarea este mult mai mică față de cea a cardurilor de energie. În acest context, primăria și Direcţia de Asistenţă Socială Iași au anunțat că se primesc deja solicitări pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei și a suplimentelor pentru energie, pentru sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024, conform prevederilor Legii nr. 226/2021 a consumatorului vulnerabil. Astfel, potrivit autorităților, categoriile de beneficiari pentru care se acordă aceste ajutoare sunt solicitanţii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.
Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere se depun, însoţite de actele doveditoare în original privind identitatea, veniturile şi starea de proprietate/închiriere/folosinţă a imobilului pentru care se solicită ajutorul, precum și facturile de la furnizori pentru locul de consum, la sediul Direcţiei de Asistență Socială.
Solicitările primite până la data de 20 noiembrie 2024 vor fi aprobate începând cu luna noiembrie 2024. După această dată, aprobarea ajutorului se va face cu luna decembrie 2024.