Ministerul Finanțelor atrage atenția asupra unei noi campanii de emailuri false, transmise în numele ANAF, care este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Notă informativă” prin care sunt înștiințati cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite și a valorificării bunurilor.
O nouă campanie de emailuri false, transmise în numele ANAF, este în desfășurare în această perioadă. Contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Nota informativă” prin care sunt înștiințati cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite și a valorificării bunurilor. Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail valorificare@anaf.pro. Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF și nu trebuie să dați curs solicitărilor!Reamintim contribuabililor că ANAF nu informează contribuabilii despre creanțe prin email, informațiile privind situația fiscală proprie, somațiile, alte înștiințări sunt comunicate securizat fie prin SPV, fie prin Poșta Română cu confirmare de primire”, transmite Ministerul Finanțelor într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here