Polițiștii din Făgăraș au oprit pentru control la data de 16 octombrie a.c., ]njurul orei 9.30, un autoturism care se deplasa pe șoseaua Combinatului din municipiu. Agenții au constatat că tânărul de la volan, în vârstă de 19 ani, nu deține permis de conducere auto. Polițiștii l-au testat pe conducătorul auto din punct de vedere al consumului de alcool și substanțe psihoactive, iar rezultatele au indicat o valoare a alcoolemiei de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat și prezența în organism a unei substanțe psihoactive. Drept urmare, tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, veridicitatea rezultatelor înregistrate. Pentru conducerea unui autoturism fără permis, băut și drogat, polițiștii au dispus reținerea tânărului și introducerea tânărului în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J., pentru o perioadă de 24 de ore.