Specialiștii din industrie anunță, ca în fiecare an, prețuri mai mari, chiar și cu 10-15%, la carnea de porc înainte de Sărbători, în contextul în cade deja carnea românească se găseşte tot mai greu acum, din cauza pestei porcine.
Muşchiuleţul de porc se vinde acum, în pieţe, la 45 de lei kilogramul, pulpa de porc costă între 25 şi 30 de lei, iar cotletul sare uneori de preţul de 30 de lei kilogramul. De pe 15 noiembrie estimările arată că prețurile vor crește în pieţe.
„Uitându-ne în urmă, se vede foarte mare claritate statistic că pe măsură ce ne apropiem de perioada Sărbătorilor, adică undeva de la mijlocul lunii noiembrie, există o o tendință de creștere a prețului, pe fondul foarte clar și foarte bine explicabil economic, o creștere a cererii. Este perioada în care românii își cumpără tot mai multă carne de porc, pregătindu-se de Sărbători. Acum, problema mare este că la noi, în fermele comerciale autohtone, dar nu numai, și în gospodăriile populației, se cresc tot mai puțin porci, deci oferta nu este pe măsura cererii. Ca atare, ca și anul trecut și ca și în ultimii șapte ani de când ne zbatem în această problemă a pestei porcine africane, se va apela în mod clar la importuri și la importuri masive, pentru că pur și simplu în România nu există posibilitatea de acoperire a acestei cereri și ca atare ne așteptăm, eu mă refer la cifrele de anul trecut, este foarte posibil să se întâmple, la fel și în acest an. Deci este posibil să existe o creștere a prețului undeva între 10 și 15% după mijlocul lunii noiembrie”, a explicat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc, la Antena 3 CNN.