Autostrada A13, care va lega Brașovul de Făgăraș, va avea o lungime totală de 50 de kilometri și un cost estimat la 4,7 miliarde de lei, conform memoriului de mediu. Proiectul traversează județul Brașov și implică cinci unități administrativ-teritoriale: Codlea, Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra. Durata de execuție este estimată la aproximativ 30 de luni. Traseul selectat este varianta verde, cu o viteză de proiectare de 120 km/h, specifică regiunilor de deal. Proiectul include amenajarea nodului rutier Șercaia, care va facilita conexiunea cu DN1, și face parte dintr-un plan mai amplu care va asigura o legătură de autostradă între București și Sibiu, prin completarea altor sectoare de infrastructură, inclusiv autostrada Sibiu – Făgăraș. Noua autostradă va îmbunătăți conectivitatea națională și regională, fiind considerată un element esențial în transportul de pe axa est-vest a României. Totodată, va contribui la legătura dintre granița de vest a României și Marea Neagră. Studiul de fezabilitate și proiectul tehnic au fost contractate în 2021, iar pentru secțiunea Sibiu – Făgăraș, CNAIR a semnat deja contracte cu constructorul turc Makyol.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here