Criptograme și blesteme ascunse. Prof. Valeriu Literat a descifrat  codurile din cărțile sfinte din Țara Făgărașului

Un cercetător făgărăşean s-a lovit la începutul secolului trecut de nişte însemne ciudate pe nişte cărţi sfinte vechi, de mare valoare. Intrigat de aparentul nonsens, făgărăşeanul a început să le cerceteze şi şi-a dat seama că are de-a face cu nişte criptograme în limba slavă. Cercetătorul nu era nimeni altul decît Valeriu Literat, unul dintre cei mai tenace oameni de cultură pe care i-a avut Ţara Făgăraşului.

Misterul din Antologhiul de la Breaza
 

 În cercetările sale ce aveau ca principal scop bisericile vechi din Ţara Făgăraşului, Valeriu Literat a fost interesat şi de cărţile vechi bisericeşti din patrimoniul lăcaşelor de cult. La Breaza, a desecoperit o însemnare ciudată pe un Antologhiu datat în anul 1737. Caracterele inscripţiei erau chirilice dar nu aveau nicio noimă, iar cuvintele nu semănau cu nimic cunoscut din limba slavonă. Cantorul bisericii i-a spus lui Literat că un teolog a reuşit totuşi să descifreze misteriosul text. ,,Dacă altul a putut-o deslega, trebuie să-i dau şi eu de capăt“ şi-a spus tenacele cercetător făgărăşean. Literat şi-a copiat textul şi după mai multe încercări a reuşit să descifreze criptograma. O parte din soluţie i-a fost dată de marele istoric Nicolae Iorga, care la rândul său a cercetat şi desluşit taina unei criptograme asemănătoare aflată pe o carte bisericească găsită la Voila, „Cazania lui Varlaam“.

Valeriu Literat a spart codul

Pornind de la cheia lui Nicolae Iorga şi completând-o, Valeriu Literat şi-a făcut propria cheie şi a reuşit să descifreze textul de la Breaza. Acelaşi cifru s-a potrivit la însemnările ciudate făcute de călugărul Isaiea Eşanul de la mănăstirea Dejani pe Antionohul de la Râmnic, datat în 1737, criptogramei preotului Ion din Iaşi făcute pe o Evanghelie de la Bucureşti din 1682, dar şi la criptograma popii Dănilă de la Dejani pe un Octoih. ,,Am găsit criptograme şi pe alte cărţi, de multe ori în cursul unor însemnări. Nu se ascunde mare lucru în aceste criptograme, dar am totuşi satisfacţia că nu mi-a rămas ascuns puţinul cât îl cuprindeau“ spune Valeriu Literat în cartea sa ,,Biserici vechi româneşti din Ţara Oltului“.

Dovada proprietarului de drept

În ziua de azi, pare ciudat că nişte cărţi sfinte conţineau criptograme. Decodificate, acestea se dezvăluie a fi de fapt doar un mijloc de protecţie împotriva hoţilor de odoare bisericeşti. Transcrierea textului de la Breaza este de forma: ,,Această carte să se ştie că iaste a vătavului Bucuru de la Breaza, şi amu scrisu eu multu păcătosul Rafailu ieromonahulu de la Drăguş, în anulu 1741 Iunie 25 dni“. Criptograma de pe Cazania lui Varlam de la Voila se descifrează în ,,Însemnat-am cum această carte ce se cheamă păucenie este a besereci Şercăiţ(i) dinu judeţ(u)lu Făgăraşul (în) 7246, 1738. Scris(-)am popa Oană“ .

Cod inspirat din cel a lui Iulius Caesar

Valeriu Literat a publicat şi modul în care erau cifrate de către preoţi aceste mesaje. La baza codului folosit stă de fapt o variantă a cifrului lui Iulius Caesar. ,,Cheia o socoteam de folos numai pentru mine, dar domnul profesor Sextil Puşcariu, la o ocazie, mi-a atras atenţia că ar fi de interes şi pentru alţii şi m-a îndemnat să scriu. Din cheie rezultă că 10 litere şi-au păstrat valoarea, iar restul de caractere şi-au schimbat reciproc însemnarea. Criptograma de la Voila îmi întregeşte definitiv cheia. Abia două litere îşi mai păstrează valoarea lor din alfabetul chirilic, pe când altele şi-o schimbă. Nesiguranţa în aplicarea cheii arată că scrisul criptografic nu era o întrebuinţare prea curentă. Am vrut să îmi dau seama dacă la alcătuirea acestei chei s-a urmat vreun sistem, după care să se fi făcut amestecarea literelor din alfabetul chirilic. După locul literelor din alfabet, cele care se înlocuiesc reciproc sunt la depărtare de 1 loc, 5, 7, 19, 27, 27 şi 38. În acest tablou nu am putut ghici vreun sistem. Am încercat să aflu cheia de mai sus şi la criptograma din Psaltirea Scheiană, dar nu am putut ajunge la un rezultat, criptograma aceasta fiind sigur făcută după altă cheie. De bună seamă va găsi altcineva mai norocos, care să poată dezlega şi pe aceasta“ spunea Valeriu Literat.

Se protejau de hoţii de odoare bisericeşti

În epoca medievală necesitatea criptogramelor pe cărţile liturgice româneşti venea din faptul că acestea erau rare, erau de mare valoare, se produceau greu şi exista o reţea de oameni care le furau din biserici. În secolul XVIII, în Ardeal, nu exista nicio tipografie românească iar de la cele din Ţările Româneşti erau deosebit de greu de procurat pe cale oficială. Şi asta pentru că guvernul austiac romano catolic, interzicea clar introducerea unor astfel de timpărituri în Transilvania. Cei care încercau să le introducă îşi riscau de multe ori pe lângă libertate şi viaţa. Pe paginile cărţilor erau adesea inscripţii cu numele bisericii de care aparţineau şi eventual al celor care au dăruit cartea bisericii respective. Hoţii însă ştergeau inscripţiile scrise în alfabetul normal sau le modificau şi vindeau cărţile altor biserici. Hoţii rămâneau însă neputincioşi în faţa criptogramelor deoarece nu le puteau citi. Astfel, criptograma, alături de jurămintele martorilor, era dovada că o anumită carte fusese furată.

Blesteme groaznice pe cărţi sfinte

Dacă însemnarea pe cărţi a proprietarului nu era cifrată şi era scrisă cu alfabetul normal, preoţii sau cei care dăruiau cărţile apelau la un alt mijloc de protecţie ,,mai neortodox“. Este vorba despre blesteme groaznice la adresa eventualilor hoţi. Pe Cazania lui Varlaam găsită la Văleni stă scris: ,,pe limbă rumânie o au cumpărat Bilaşcu şi cu giupâne(asa) dumisale Prohira dreptu 2 unghi şi o au daruit sventei besereci. Iar cine o va clă(ti) de la ceastă svntă beserecă sau o (ar) fora sau ar vinde acel om să fie treaclet şi proclet şi afurisit şi anaftima şi blăstămat di cele trei sute otti ce sîntu“. O altă cazenie a lui Varlaam, datată în 1643, şi găsită la biserica din Comăna de Jos stă scris: ,,Această sfîntă carte o a cumpărat sfintei besearici craiul io Apafi Mihail i gospodjea ego Ana Boromis să le fie pomeană din fir în fir, iar cine ar lua din beserică să o ducă aiurea să fie afurisit de 3 sute şi 18 obţi ce au fost la Nekei“. Pe un Nou Testament de la 1648 găsit la Beclean se găseşte însemnarea: ,,Iar cin lar fura să fie afurisitu de 318 părinţi sfinţi de la Nicheea lăcaşul lui să fie afurisitul ariie şi cu Iuda care au vîndut pre Hristos“.

,,Preoţii români boscorodeau slujba şi nu o înţelegeau“

Un alt lucru interesant descoperit de Valeriu Literat este acela că preoţii români ortodocşi din Ţara Făgăraşului ,,bosorodeau“ slujba în limba slavonă, fără să ştie de fapt ce zic, şi că erau reticienţi în a oficia liturghia în limba română. La biserica ortodoxă din Drăguş, Literat a găsit documente care vorbesc despre examenul inspectorilor calvini, subordonaţi principesei Susana Lorantffy, ce a avut loc în anul 1658. Părerea juraţilor satului este că preoţii lor au multă învăţătură dar nu pot părăsi scrisul sârbesc(slavon). Părerea inspectorilor este însă că preoţii Bărbat şi Lazăr ,,ştiu cu totul stricat Tatăl Nostru, crezul, Zece porunnci, şi la citit sînt slabi, mai ales Bărbat“. Valeriu Literat explică însă această situaţie, tot în cartea Biserici Vechi Româneşti din Ţara Oltului. ,,Să nu se indigneze nimenea citind aprecierile inspectorilor cari scriau că la menţionatul examen, anumiţi preoţi nu puteau spune rugăciunile în limba poporului! Aceasta trebuie înţeles astfel, nu că ei nu le ştiau pe româneşte, ci fiindcă acesta era canonul sau pentru că se temeau să nu facă păcat dacă le spuneau în limba vorbită. Pe de altă parte e mai mult ca sigur că din ceea ce reciteau papagaliceşte, într-o slavonească aproximativă, prea mult nu vor fi înţeles nici chiar ei, necum credincioşii, dar aceştia erau deprinşi cu boscorodeala preoţilor lor, dovadă că la nici un sat din cele examinate de inspectori juraţii nu se arată nemulţumiţi pentru asta. Că au fost şi printre preoţii români şi un număr de ignoranţi nu e de mirare. E explicabil că în lipsa de şcoli de atunci şi cu sumedenia de servicii pe care iobagii erau obligaţi să le presteze domnilor feudali, copiii iobagilor nu puteau învăţa carte ori învăţau numai pe apucate“.

Cifrul lui Iulius Caesar

 Istoria criptografiei se extinde în secole, de la străvechiul Egipt la India, Mesopotamia, Babylon, Grecia pînă în era calculatorelor. De la Spartani la Iulius Caesar, de la cifrurile Vechiului Testament la cele Papale din secolul XIV, de la Mary, regina Scoţiei la cifrurile războiului civil al lui Abraham Lincoln, criptografia a fost parte a războiului, diplomaţiei şi politicii. Una dintre metodele cele mai vechi de codare este Cifrul lui Caesar. Acesta este un cifru cu substituţie în care fiecare literă din grup este înlocuită pentru deghizare cu o altă literă. Acest algoritm este unul dintre cele mai vechi cifruri cunoscute şi este atribuit lui Julius Caesar. În această metodă, A devine D, B devine E, C devine F, …, X devine A, Y devine B iar Z devine C.

Dex Criptogramă

 Criptograma este conform definiţiei un document scris cu caractere secrete, cărora li se atribuie, după un cod, valori speciale, cunoscute numai de cei iniţiaţi. Poate fi şi o problemă enigmistică constînd în a împărţi cuvintele unei fraze într-un număr exact de fragmente, care se înscriu într-o formă geometrică regulată, urmând a se afla locul unde începe succesiunea acestor fragmente şi modul în care se succedă.

Codul secret al Bibliei

 Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză (de altfel mai veche, dar nedemonstrată) care susţinea că în Biblie există inclus, alături de informaţiile spirituale evidente şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut loc cu mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Codul biblic a fost descoperit în versiunea originală a Bibliei, în limba ebraică, în Vechiul Testament. Cel care a descoperit codul biblic este Dr. Eliyahu Rips, care este la ora actuală unul din cei mai mari experţi din lume în teoria grupurilor, un domeniu al matematicii care stă la baza fizicii cuantice. Primul savant modern, omul care a înţeles mecanica sistemului nostru solar şi a descoperit forţa gravitaţiei, Sir Isaac Newton, era şi el încredinţat de faptul că în Biblie există un cod secret care dezvăluie viitorul. Newton a învăţat ebraica şi a urmărit aproape jumătate din viaţă să descopere acest cod. Isaac Newton considera acest cod mult mai important decît legea atracţiei universale.

Personalitatea Valeriu Literat

Valeriu Literat s-a născut la 5 aprilie 1885 în satul Luţa din comuna Beclean, Făgăraş. Studiile primare le face la Şcoala Grănicerească din Vaida-Recea şi Şcoala capitală din Veneţia de Jos (1891-1895). Pe cele secundare le urmează la Liceul Ortodox Român ,,Andrei Şaguna“ din Braşov (1895-1903), iar pe cele superioare la Institutul Teologic Sibiu (1903-1906). A fost numit preot (1906) şi profesor (1919-1942), specialitatea limba franceză şi română, la Liceul Radu Negru din Făgăraş. Ca preot paroh funcţionează în satul natal, Luţa (1908-1916), emigrează apoi în Ţara Românească (1916) unde slujeşte ca preot suplinitor la Iaşi (cartierul Tătăraşi) şi în satul Mihălăşeni (1917-1919). Face cursuri pentru profesori (1919-1920) la Universitatea ,,Daciei Sueprioare“ din Cluj şi Facultatea de Litere (1924-1928) la Universitatea din Cluj, licenţa în limba română şi franceză (1928). Perfecţionarea o face în Franţa la Lyon – Faculte de Lettres (1921) şi Grenoble (1928). A fost membru al diferitelor societăţi ştiinţifice: Cercetări originale şi publicaţii în domeniul lingvisticii (,,Criptograme în cărţi vechi din Ţara Oltului“), al istoriei bisericeşti („Vizite calvineşti la preoţi români din Ţara Făgăraşului“, „Un dar a lui Constantin Brîncoveanu“) şi a monumentelor de arhitectură ecleziastică („Biserica din Voivodenii Mari“, „Două biserici din Ţara Oltului – Oprea şi Steza Cârţişoara“, „Biserici din Ţara Oltului şi de pe Ardeal, zugrăvite de familia de pictori Grecu din Săsăuş“, etc) şi laice („Oraşul şi Ţara Făgăraşului“) a istografiei juridice („Procese verbale ale Scaunului de judecată din Făgăraş“ şi economice (,,Jubileul de 300 ani al ţehiului tăbăcarilor români din Făgăraş“) ca şi cercetări de folclor din Ţara Oltului („Despre portul popular din Ţara Oltului“). A fost profesor de limba franceză la Liceul „Radu Negru“ timp de 43 de ani. În paralel, a depus o bogată activitate ştiinţifică, culturală, socială şi economică în cadrul Despărţămîntului Asociaţiei ,,Astra“ Făgăraş în calitate de membru şi preşedinte. A înfiinţat Muzeul Etnografic al Ţării Oltului din Făgăraş (4 nov.1923). La 3 martie 1951 a fost arestat şi deţinut, fără judecată, timp de doi ani (1951-1953) urmaţi de încă un an (11 luni) domiciliul obligatoriu în satul Gârleni, jud. Bacău. A donat Academiei Române, Filiala Cluj, biblioteca personală. A decedat la Iaşi în 17 decembrie 1972 şi a fost înmormântat, prin dispoziţie testamentară, la Făgăraş. În memoria acestei personalităţi a Ţării Făgăraşului, autorităţile au denumit muzeul din municipiu „Valeriu Literat“. (M.F.)