Din punct de vedere istoric viața lui Iisus Hristos, ultimul prinț evreu descendent din familia regală a lui David, se termină pe o cruce romană, condamnat la moarte pentru ,,vina” de a se fi considerat rege, lucru privit cu îngrijorare de către autoritățile romane, dar continuă în sfera credinței, ca fondator al religiei creștine și urcat în Slavă conform dogmelor Bisericii Primare ca Fiu al lui Dumnezeu și a doua persoană a Sfintei Treimi coborâtă între oameni. Unele din faptele ucenicilor lui Hristos sunt menționate în cartea numită Faptele Apostolilor scrisă de Evanghelistul Luca, ca parte canonică a Noului Testament. De fapt, Biserica Creștină a fost întemeiată oficial la Pogorârea Sfântului Duh care a coincis cu Cincizecimea iudaică, zi în care evreii comemorau primirea tablelor Legii de către Moise pe Muntele Sinai.
Faptele Apostolilor
Această carte, care constituie un prețios document istoric pentru studierea primelor comunități creștine, începe cu Înălțarea lui Iisus la cer din primul capitol (Fapte 1, 1-26) și este legată de Pogorârea Sfântului Duh ( Fapte 2, 1-47). Istoricii care au studiat istoria familiei lui Iisus Hristos sunt de acord că această dinastie a supraviețuit iar cauza pentru care El a trăit și a murit a supraviețuit prin noua religie pe care El a fondat-o: creștinismul. ,,Tradiția galileeană care apare la Matei și Luca pare să merite atenție, indiferent dacă tradiția rabinică despre mormântul lui Iisus la Tsfat are vreo validitate istorică sau nu. Aceste istorii din evanghelii despre Galileea par să păstreze puține îndoieli și dubii care să caracterizeze zilele întunecate de după moartea preaiubitului lor Învățător. Deși adepții lui Iisus s-au regrupat sub îndrumarea lui Iacob și s-au reîntors la Ierusalim, este posibil să fi fost o perioadă când se vor fi retras în Galileea pentru a lămuri lucrurile, și exact acest aspect pare să reiasă din evanghelii. Dacă este adevărat, atunci relatarea idealizată a mișcării lui Iisus din primele capitole ale cărții Faptele Apostolilor este de fapt efortul lui Luca de a prezenta lucrurile într-un mod cât mai măreț” consideră istoricul James D. Tabor în fascinanta sa lucrare ,,Dinastia Iisus”. Primul capitol al cărții menționează Înălțarea lui Iisus la cer iar cel de-al doilea vorbește despre Pogorârea Sfântului Duh. ,,Și acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălțat și un nor L-a luat de la ochii lor. Și privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbați au stat lângă ei, îmbrăcați în haine albe, care au și zis: Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer…”. (Faptele Apostolilor 1, 9-11); ,,Și când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat împărțite, limbi ca de foc, și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi...” (Fapte 2, 1-4)
F.F. Bruce, profesor emerit de criticism și exegeză biblică al Universității din Manchester, ne face o prezentare detaliată a cărții Faptele Apostolilor. ,,Cartea preia istorisirea de acolo de unde se sfârșește Evanghelia (,,cea dintâi carte”, Fapt. 1:1), cu învierea și arătările lui Iisus, și continuă cu relatarea Înălțării, coborârea Duhului Sfânt, ridicarea și dezvoltarea bisericii din Ierusalim (1-5). Apoi descrie împrăștierea membrilor acestei biserici care a urmat după executarea liderului lor, Ștefan; descrie prima evanghelizare a regiunilor mai îndepărtate, mergând spre N până în Antiohia, și începutul misiunii pentru ne-evrei în orașul acela. În cursul acestei narațiuni avem de asemenea narațiunea convertirii lui Pavel și evanghelizarea lui Petru în câmpia Șaron, culminând cu convertirea primei familii de ne-evrei din Cezareea. Această secțiune a Faptelor se încheie cu sosirea lui Pavel la Antiohia pentru a lua parte la misiunea pentru cei dintre neamuri din acel oraș și cu plecarea lui Petru din Ierusalim după ce a scăpat de la moarte din mâinile lui Irod Agripa I (6-12). De aici încolo subiectul principal al Faptelor este misiunea apostolică a lui Pavel: împreună cu Barnaba el a evanghelizat Cipru și S Galatiei (13-14), a luat parte la Conciliul din Ierusalim (15), împreună cu Sila, a traversat Europa și a evanghelizat Filipi, Tesalonic și Corintul (16-18), împreună cu alți colegi a evanghelizat provincia Asia de la sediul său din Efes (19), a făcut o vizită în Palestina, unde a fost scos din mâinile gloatei violente și a fost închis timp de doi ani (20-26), a fost trimis la Roma pentru audierea cazului înaintea împăratului, la cererea sa, și a petrecut 2 ani acolo sub arest la domiciliu, având libertatea deplină de a face cunoscută Evanghelia tuturor celor care-l vizitau (27-28). Deși Evanghelia a fost purtată pe toate drumurile care plecau din Palestina, Faptele se concentrează asupra drumului de la Ierusalim la Antiohia și de acolo la Roma”.
Datare
,,Data nu este indicată cu precizie; Cartea Faptelor nu se poate să fi fost scrisă mai înainte de ultimul eveniment pe care-l descrie- faptul că Pavel a petrecut 2 ani sub arest la domiciliu la Roma (Fapt. 28:30)- perioadă care include probabil anii 60 și 61, dar nu știm la cât timp după acest eveniment a fost scrisă. Dacă ar putea fi stabilit faptul că se referă la Antichitățile lui Josephus (N.R- Josephus Flavius, fost general evreu în insurecția împotriva stăpânirii romane, devenit apoi fidel Romei și adoptat de către familia Flaviilor, unul dintre cei mai importanți cronicari ai acestei perioade), nu ar fi putut fi scrisă înainte de anul 93 d.Hr., dar o asemenea legătură nu poate fi stabilită. Ne-am putea gândi la o perioadă în care s-a întâmplat ceva care să suscite interesul special față de creștinism al unor membri proeminenți ai societății romane, al căror reprezentant ar putea fi considerat Teofil. O asemenea perioadă a fost ultima parte a domniei lui Domițian (81-96 d.Hr.), când creștinismul a pătruns în familia imperială. S-a sugerat că Teofil ar putea fi un pseudonim al lui Flavius Clemens, vărul lui Domițian. O ocazie anterioară ar putea să fi fost în ultima perioadă a anilor 60, când s-a părut să fie momentul potrivit pentru a disocia creștinismul de revolta evreiască din Palestina, sau chiar în prima parte a anilor 60, când principalul propovăduitor al creștinismului a mers la Roma, ca și cetățean roman, pentru ca apelul său să fie judecat de tribunalul imperial. Nota optimistă cu care se sfârșește Cartea Faptelor, când Pavel proclama Împărăția lui Dumnezeu la Roma, fără nicio piedică, ar putea sugera că scrierea ei a avut loc înainte de izbucnirea persecuției din anul 64 d.Hr. Dovezile interne pentru datarea cărții lui Luca sunt relevante, dar dacă se crede că Evanghelia după Luca trebuie să fie datată după anul 70 d.Hr., am putea considera posibilitatea ca ,,cea dintâi carte” din Fapt. 1.1 să fie ,,Proto-Luca”…Transferarea cazului lui Pavel la Roma ar dovedi necesitatea examinării mai atente de către oficialii imperiali a naturii creștinismului, este posibil ca autorul Faptelor să fi considerat că este înțelept să pună la dispoziția acestor oameni o prezentare a situației. Începând din secolul al 2-lea autorul a fost identificat (pe bună dreptate, după toate probabilitățile) cu Luca, doctorul și tovarășul de călătorie al lui Pavel…Potrivit prologului marcionit la Evanghelia sa, scris la sfârșitul secolului al 2-lea, Luca a fost un grec din Antiohia (originea lui în Antiohia este subînțeleasă de varianta ,,apuseană” a textului din Fapt. 11:28).
Participarea lui la unele evenimente pe care le descrie este indicată clar de trecerea de la persoana a treia la persoana întâi plural în narațiunea sa…În afară de perioadele descrise în aceste pasaje, el a avut prilejul să urmărească desfășurarea evenimentelor de la început, întrucât a avut acces la informații de la martori oculari pe care i-a întâlnit din când în când, nu numai în Antiohia ci și în Asia Mică și Macedonia, în Ierusalim și Cezareea și, în fine, la Roma. Un loc important probabil că l-au avut gazdele lui din diferite cetăți, cum au fost Filip și fiicele sale din Cezareea (21:8 ș.urm.) și Mnason, un membru fondator al bisericii din Ierusalim (21:16). Nu s-ar părea ca el să fi folosit epistolele lui Pavel ca o sursă” spune Bruce. Informațiile au fost scrise pentru un convertit important pe nume Teofil, după cum pledează și F.F. Bruce: ,,Prefața la ,,cea dintâi carte” (Luca 1:1-4) se aplică în egală măsură la ambele părți ale lucrării: întreaga lucrare a fost scrisă pentru ca un anume Teofil, să aibă o prezentare cronologică și demnă de crezare a ridicării și răspândirii creștinismului- un subiect despre care el avea deja anumite informații”. (F.F. Bruce)
Caracterul istoric
Cartea conferă valoroase valențe apologetice și teologice și constituie o continuare a celor patru Evanghelii furnizând și un cadru istoric pentru primele epistole, atestând caracterul apostolic al celor mai mulți scriitori al căror nume îl poartă. ,,Credibilitatea istorică a relatării lui Luca a fost confirmată de descoperiri arheologice. Deși cartea abordează probleme apologetice și teologice, acestea nu diminuează acuratețea detaliilor, deși ele determină alegerea și prezentarea faptelor. El plasează narațiunea lui în cadrul istoriei contemporane; paginile cărții lui sunt pline de referiri la magistrați ai cetăților, guvernatori ai provinciilor, regi vasali și alții, iar aceste referiri s-au dovedit de nenumărate ori corecte cu privire la locul și data evenimentului. Cu minimul de cuvinte el comunică atmosfera adevărată a diferitelor cetăți menționate în narațiune. Descrierea călătoriei lui Pavel la Roma (27) rămâne până în zilele noastre unul dintre cele mai importante documente despre navigația din antichitate” menționează F.F. Bruce. (Ștefan BOTORAN)
