Dacă ați reușit să puneți bani deoparte, indicat este să îi investiți în ceva, pentru a obține un câștig în timp.

De pildă, statul se împrumută din nou de la populație și oferă dobânzi mai bune decât majoritatea băncilor.

Ministerul Finanțelor a anunțat că începe, luni, un nou program prin care se împrumută de la populație, este vorba despre titlurile de stat Tezaur. Iar dobânzile sunt încă destul de mari, peste inflația actuală și peste prognoza pentru următorul an.

De exemplu, dacă cineva are niște bani și vrea să îi pună deoparte pentru un an, primește o dobândă de 5,85%, pentru 3 ani 6,60% și pentru 5 ani – 7%. Este o investiție considerată fără riscuri și în acest caz nu există o sumă minimă, adică este o investiție potrivită și pentru cei care nu au economisit foarte mult.

Spre deosebire de celălalt program de titluri de stat, Fidelis, care se desfășoară de asemenea în această perioadă și care se încheie la finalul acestei săptămâni, aici, suma minimă este 5.000 de lei sau 1.000 de euro.

Dobânzile sunt similare, dar există un avantaj pentru cei care vor și să doneze sânge. Pentru asta, statul oferă o dobândă mai bună pentru un an, mai mare cu un punct procentual. De asemenea și suma minimă în acest caz este de doar 500 de lei, iar banii pot fi retrași oricând, înainte de scadență, fără a pierde dobânda, spre deosebire de celalte tiluri de stat, tezaur, sau de depozite bancare, unde nu avem voie să ne atingem de bani înainte de termen, pentru că altfel pierdem dobânda.

Haideți să vedem cât ar fi câștigul pentru cineva care are 10.000 de lei, de exemplu, și vrea să nu se atingă de ei un an.

În acest caz, câștigul ar fi de 585 de lei la titluri de stat… cu mențiunea că donatorii de sânge pot primi mai mult, 685 de lei.

Dacă facem o comparație și cu ofertele băncilor pentru depozite bancare, vedem că cea mai bună ofertă este destul de aproape, dar mai puțin decât primesc cei care donează sânge. Mare atenție, dacă analizați ofertele băncilor. Chiar dacă dobânda anunțată inițial este mai mare decât la titluri de stat, să nu uităm că în cazul depozitelor mai există și comisioane, și impozit de plătit, în timp ce dobânda oferită de stat este neimpozabilă.

Dacă vorbim de economii în euro, să zicem 2.000 de euro, o sumă similară, câștigul pe un an ajunge la 79 euro… mai mult decât la bănci. Oferta cu dobânda cea mai bună pentru un an este de doar 50 de euro, pentru că la fel, trebuie să scădem impozite și comisioane.

Acesta este motivul principal pentru care titlurile de stat câștigă teren.

Dacă vorbim doar de Tezaur, de pildă, au fost 10 emisiuni derulate de la începutul anului și au investiti peste 240.000 de persoane, iar suma totală cu care acești oameni au împrumutat statul depășește 12 miliarde de lei.

Cei interesați, pot investi fie online, pe SPV, este nevoie de cont și apoi se face viramentul, sau fizic, la sediile Trezoreriei ori la Poștă – sau, in cazul programului Fidelis, prin băncile partenere.

Cei care vor să aibă câștiguri mai mari din investiții, pot alege Bursa, pot cumpăra acțiuni, de ce nu imobiliare, o investiție populară la noi, dar trebuie să aibă și un apetit pentru risc, dar și cunoștințe mai serioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here