Începând cu anul școlar 2024-2025, un director de școală numit în urma unui concurs își poate pierde funcția și la „propunerea motivată a autorității publice locale, care anual evaluează respectarea contractului și a planului de management administrativ-financiar”. Dar hotărârea finală aparține inspectoratului școlar la care este arondată școala, așa cum se precizează o nouă prevedere din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, ROFUIP 2024.  Directorul mai poate fi demis „pentru încălcarea cu vinovăție a obligațiilor stabilite prin contractul de management, cu respectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare”.   Noutatea nu a fost anunțată de Ministerul Educației.

Nu mai este greu de demis

La Școala Gimnazială Șinca Nouă, directoarea Alina Nicoară este însă greu de demis, deși noile prevederi din Regulament și Legea 198/2023 le-a încălcat cu bună știință. Părinții elevilor de la această școală au întocmit un memoriu pe care l-au însoțit de semnături și l-au înaintat la IȘJ Brașov în speranța că directoarea școlii va fi demisă. Asta în urma scandalului creat de directoare la începutul anului școlar. Și primarul comunei, Adrian Ciocan, a notificat IȘJ Brașov în repetate rânduri aducând acuzații directoarei de școală. Ultima adresă a fost remisă IȘJ Brașov la data de 18 septembrie 2024 semnată de primar și CL Șinca Nouă. Până în prezent directoarea nu a fost demisă. Nicolae Savin, inspectorul școlar general adjunct, aflat la Școala Șinca Nouă în plin scandal, a susținut în fața părinților că va analiza atitudinea directoarei în primul consiliu de administrație al IȘJ Brașov. Nici până în prezent nu a avut loc respectiva analiză.

Scandal fără precedent la Școala Șinca Nouă

Reamintim că a  3-a zi de școală, 11 septembrie a.c.,  la Școala Gimnazială Șinca Nouă  erau săli de clasă fără mobilier, iar părinții erau nemulțumiți și revoltați pe holurile școlii în timp ce elevii erau împărțiți prin diferite clase pentru a fi supravegheați. Directoarea școlii era baricadată în biroul ei, refuzând să stea de vorbă cu părinții. N-a deschis ușa biroului nici primarului, dar nici superiorilor ei, doi inspector școlari.   Era o școală sub asediul nemulțumirilor! Deși decizia Inspectoratului Școlar Județean Brașov impunea ca rețeaua școlară aprobată în CL Șinca Nouă și avizată de Ministerul Educației să fie aplicată, mai precis clasele a II-a și a III-a să rămână la Șinca Nouă, iar la școala din Paltin, clasele zero și I, directoarea nu a respectat-o. A mutat mobilierul școlar din sălile de clasă de la Șinca Nouă la școala din Paltin, iar elevii au început școala pe jos, fără bănci. Nu era primul scandal de la această școală. Așa cum au spus profesorii, aceeași directoare a creat  anul trecut școlar un scandal și în corpul profesoral, care, prin vot a încercat să o demită. IȘJ Brașov a refuzat însă să aplice prevederile legale și să o demită pe directoare.

Cum poate fi demis un director de școală, începând cu anul școlar 2024-2025

 „Directorul unităţii de învăţământ de stat, numit în urma concursului naţional, poate fi eliberat din funcţie:

  1. a) la propunerea motivată a inspectorului școlar general al ISJ/ISMB, cu avizul consiliului de administraţie al ISJ/ISMB;
  2. b) la propunerea motivată a 2/3 dintre membrii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, urmată de un raport de evaluare a activității directorului, realizat de către o comisie constituită la nivelul ISJ/ISMB, decizia finală aparținând consiliului de administrație al inspectoratului școlar;
  3. c) la propunerea consiliului profesoral, cu votul secret a 2/3 dintre membri. În această situaţie, este obligatorie realizarea unui audit de către ISJ/ISMB. Rezultatele auditului se analizează în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB. În funcţie de hotărârea consiliului de administraţie al ISJ/ISMB, inspectorul școlar general emite decizia de eliberare din funcţie a directorului unităţii de învăţământ;
  4. d) pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor stabilite prin contractul de management, cu respectarea procedurii de cercetare disciplinară prevăzută de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
  5. e) de către consiliul de administraţie al ISJ/ISMB la propunerea motivată a autorității publice localecare anual evaluează respectarea contractului și a planului de management administrativ-financiar; hotărârea finală aparţine ISJ/ISMB”, conform ART. 20 (12).

Primarul și consiliul local pot propune demiterea directorului de coală

Conform articolului 106 din Codul Administrativ (OUG 57/2019), „autoritățile administrației publice din comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive”. Articolul 196, alineatul (7) din Legea 198/2023 prevede:

„Anual, autoritatea publică locală efectuează evaluarea respectării planului de management administrativ-financiar și poate propune consiliului de administrație al DJIP/DMBIP eliberarea din funcție a directorului unității de învățământ preuniversitar. Hotărârea finală aparține DJIP/DMBIP”.

În condițiile în care ISJ este un organism politic, iar primarul cere acestuia demiterea unui director, politizarea conducerilor școlilor este una și mai amplă. Posibilitatea ca un politician local -primarul- să ceară unei instituții politizate excesiv (Inspectoratul Școlar Județean) demiterea unui director de școală recrutat printr-un concurs pe baze de profesionalism și meritocrație ridică probleme legate de politizarea funcțiilor manageriale din școli. O astfel de măsură deschide calea pentru abuzuri politice, scriu cei de la edupedu.ro, întrucât directorii ar putea fi demiși pe criterii care nu au legătură cu performanțele educaționale, ci mai degrabă cu interesele politice. Implicarea politicului în astfel de decizii poate submina principiile meritocrației și profesionalismului, care ar trebui să stea la baza numirii și demiterii directorilor de școli.

Obligații noi pentru directorii de școli
  • În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii se consultă, după caz, cu toate organismele interesate: consiliul profesoral, personalul didactic auxiliar, personalul administrativ, Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii (CEAC), Comisia pentru Formare şi Dezvoltare în Cariera Didactică (CFDCD) și alte comisii constituite la nivelul unității de învățământ, consiliul şcolar al elevilor, consiliul reprezentativ al părinților/reprezentanților legali și asociația de părinți, acolo unde există, cu autoritățile administrației publice locale şi organizaţiile sindicale afiliate federaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, precum şi cu reprezentanţii operatorilor economici implicaţi în susţinerea învăţământului profesional şi tehnic, inclusiv dual, respectiv a învățământului tehnologic în sistem dual şi/sau în desfăşurarea instruirii practice a elevilor.” Art. 16
  • „Directorul unității de învățământ de stat are obligația de a solicita consultanţa şi asistenţa juridică de la ISJ/ISMB pentru toate procesele sau alte situații/litigii în care este implicată unitatea de învățământ.” Art. 17

Directorii de școli vor avea mai multe atribuții din acest an școlar, în ceea ce privește proiectele cu fonduri europene, violența în școală și integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here