Inaugurarea șoselei Transfăgărășan a avut loc la 20 septembrie 1974. 50 de specialiști au proiectat Transfăgărășanul, șoseaua care taie Munții Făgăraș

Cine nu a auzit de Transfăgărăşan, şoseaua şerpuită care străbate Masivul Făgăraş pe versantul nordic şi coboară lin pe versantul sudic? Este cel mai senzaţional obiectiv turistic al României. O spun mai ales turiştii străini care au rămas impresionaţi de imaginea lui. Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970 – 1974 în timpul lui Nicolae Ceauşescu, care a vrut să asigure un drum strategic peste munţi. Inaugurarea lui a avut loc în 20 septembrie 1974, în prezenţa preşedintelui ţării, Nicolae Ceauşescu.   Drumul peste Munţii Făgăraş s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori.  Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar oamenii care au lucrat acolo vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. La 20 septembrie 2009 a fost organizat primul parastas pentru persoanele decedate pe şantierul de la Transfăgărăşan.

Și făgărășenii au lucrat pe șantierul de la Transfăgărășan

Începând cu vara anului 1972 maşinile şi angajaţii de la ITA Făgăraş, Autobaza cum se numea,  au participat la lucrările de la Transfăgărăşan. Echipe de la Autobaza Făgăraş au rămas la lucrările acestui obiectiv până la finalizarea acestora, în septembrie 1974. Conform acestora, în rândurile făgărăşenilor nu au existat victime.

,,Transfăgărășanul așa cum a fost“

Colonelul Ion Bratu, originar din Piteşti, a reuşit, în 2012, să adune într-un volum de carte toate faptele, amintirile, momentele şi informaţii legate de şantierul organizat în Munţii Făgăraşului pentru  construcţia renumitei şosele ,,Transfăgărăşan”.

• ,,Pe ambii versanţi ai Munţilor Făgăraşului s-au adunat mii şi mii de oameni, din mai toate judeţele ţării, aparţinând unor generaţii diferite, având multiple profesii, dar un singur gând, un singur ideal: dorinţa de a participa la făurirea unei opere fără seamăn. Deşi nu intuiau încă greutăţile enorme care-i aşteptau, toţi au venit atunci, la începutul anului 1970, cu o oarecare sfială, conştienţi că muntele nu se va lăsa înfrânt cu uşurinţă. Viitorul avea să le dea dreptate. Până la sfârşitul existenţei şantierului  Transfăgărăşan, muntele s-a împotrivit, nu rareori cu violenţă, cutezătorilor care s-au încumetat să-i schimbe formele, să cioplească în stâncile sale, neatinse de nimeni din îndepărtatele ere geologice. 10 martie 1970 va rămâne o zi memorabilă, consemnată în istoria milenară a patriei. Este ziua în care s-a început construcţia căii de comunicaţie rutieră ce avea să străbată Munţii Făgăraşului între judeţul Sibiu şi judeţul Argeş, unind Transilvania cu Muntenia. În septembrie 1974, după patru ani şi jumătate, era linişte pe Transfăgărăşan. Exploziile nu mai muşcau din trupul muntelui. Uruitul buldozerelor nu se mai auzea pe văi şi pe creste. Transfăgărăşanul devenise o realitate! “ scria maiorul Sorin Pancu în prefaţa volumului care a fost lansat și la Muzeul ,,Badea Cârțan“ din Cârțișoara.

Luând parte la lucrările şoselei, colonelul Ion Bratu a   redat modul în care a fost proiectat şi înfăptuit acest obiectiv declarat de ,,interes naţional„. Autorul vorbeşte despre Transfăgărăşanul ca despre propriul copil, prezentând realizările, năstruşniciile şi peripeţiile petrecute în timpul construcţiei. Ideea construirii acestei şosele a apărut, explică colonelul autor, în 1967 dorindu-se realizarea unei căi rutiere care să lege Muntenia de Transilvania, iar evenimentele din Cehoslovacia din vara anului 1968 au învederat şi mai mult necesitatea construirii acestui obiectiv, astfel că la 10 decembrie 1969 Consiliul de Miniştri a aprobat construirea drumului, iar în martie 1970 s-au demarat deja lucrările.

• ,,A fost desemnat un colectiv de 50 de specialişti (ingineri, tehnicieni, topografi, desenatori tehnici) pentru roiectare, Teodor Guţu-proiectant şef al ramurei de nord a Transfăgărăşanului, Ion Cazan, Mihai Ionescu, Leonid Tocan, Costea Barba, dar şi începători precum Nicolae Olteanu şi Maria Rudeanu”.

Autorul susţine în volum că pentru proiectarea traseului montan s-a muncit un număr de 1123 zile, iar porţiunea cea mai dificilă a fost cea din perimetrul cascadei Bâlea unde au fost folosiţi alpiniştii din trupele de vânători de munte. Construirea drumului a fost încredinţată trupelor de geniu din Alba Iulia şi Râmnicu-Vâlcea la comanda cărora s-au aflat căpitanul Vasile Ionescu (sectorul nord) şi maiorii Nicolae Poştaru şi Ilie Zavate (sectorul sud) care şi-au instalat taberele de lucru la Glăjărie, supravegheate fiind de generalul Vasile Şlicaru. ,,Se poate aprecia că Transfăgărăşanul este opera întregii armate române” scrie autorul.

Un drum șerpuit peste munte de 151 km

Drumul DN7C – Transfăgăraşan începe în comuna Bascov, de lângă Piteşti, în direcţia Curtea de Argeş şi se termină la intersecţia cu DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara. Şoseaua are o lungime de 151 km şi este cel mai spectaculos drum din România care leagă Muntenia de Transilvania.  Construit peste Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România, Transfăgărăşanul este un drum asfaltat care în apropierea tunelului de lângă lacul Bâlea, ajunge la altitudinea de 2042 m. Şoseaua este situată pe locul al doilea ca altitudine în România după Şoseaua Transalpina (DN67C) cu 2145 m din Munţii Parâng.  Primul segment al Transfăgărăşanului trece prin faţa hidrocentralei de la Vidraru amplasată subteran în masivul Cetăţuia. De aici, în apropierea Cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte şi ajunge la Barajul Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-al lungul lacului Vidraru până la începutul acestuia. În continuare drumul începe să urce în serpentine, trecând pe la Cascada Capra, până la tunelul de la Capra, care cu o lungime de 887 m străbate Munţii Făgăraş. Tunelul Bâlea, cel mai lung tunel din România, cu o înălţime de 4,4 m, 6 m lăţime şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, iluminat, dar neaerisit, face legătura cu partea nordică a Transfăgărăşanului. În partea nordică a drumului, după Tunelul Bâlea, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin şi Lacul Bâlea, pe la lacul glaciar Bâlea urmat de o coborâre abruptă în serpentine. Trece în apropierea cascadei Bâlea, care este o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România. În timpul iernii, de obicei de la 1 noiembrie până în 30 iunie (sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru şi kilometrul 130 la Cabana Bâlea Cascadă), Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere. Atunci la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă” din apropierea cascadei Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului, este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. Transfăgărăşanul trece peste 830 podeţe, 27 viaducte.

Construcția în cifre

Pentru construcţia lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă folosindu-se 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.  Pentru construirea tunelului prin inima muntelui Paltinul s-au utilizat 20 de tone de TNT, au fost excavate aproximativ 41 de miloane mc de roca si s-au folosit urmatoarele materiale de constructii:

• 3573 de tone de ciment;
• 89 de tone oțel beton;
• 24 000 de ancore;
• 129 de tone de plase sudate;
• 14 200 mp de cofraje;
• 1750 metri liniari de tuburi de beton;
• 4100 de metri liniari de țeavă;
• 50 de tone confecții metalice;
• 6900 metri cubi de nisip;
• 6000 metri cubi de pietriș;
• 3000 de tone cribluri;
• 740 de lampi de iluminat

 Canionul Valea lui Stan

Transfăgărășanul, cea mai spectaculoasă șosea din România, are multe zone necunoscute de publicul larg.  Canionul Valea lui Stan  se află în Munţii Frunţii din masivul Făgăraș, traseul spre acesta începând din Transfăgărșan, în zona dintre   Cetatea Poienari și barajul Vidraru.  Traseul este marcat cu punct roșu  și are o lungime de nouă kilometric. Se poate parcurge acest traseu în 5-6 ore dus-întors.

•  „Nu e un traseu ușor. Nu l-aș recomanda celor care nu au mers niciodată pe munte pentru că au mai multe săritori cu scări verticale. Sunt vreo opt sau nouă săritori (porțiuni verticale), cele mai mici au vreo 5-6 metri, iar cea mai mare undeva la 11-12 metri”, a precizat Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș.

Mersul prin canion, pe firul văii, durează două ore și se desfășoară pe o distanță de aproximativ doi km, diferența de nivel fiind de doar 150-200 de metri.

•  „Natura este foarte frumoasă, este neatinsă. E bine să nu lăsăm nici resturi de mâncare, nici gunoaie. Canionul are o diferență de nivel, de la intrare și până la baraj, de vreo 200 de metri. Iar de acolo eu recomand întoarcerea tot prin canion pentru că în felul acesta vedem peisajul în coborâre”, mai spune șeful Salvamont Argeș.

 Traseul cu cascade 

Canionul este unul foarte spectaculos. La câteva minute de la intrarea pe firul văii se ajunge la un mic baraj, pe care urci cu ajutorul unei scări. Continui cursul apei și ajungi la primele amenajări cu  scări metalice, balustrade și pasarele între versanții pârâului. Pe un  podeț se trece valea pe deasupra pragului dintre două cascade, după care urmează de urcat o scară verticală lungă de aproximativ 10 metri. O adevărată aventură, combinată cu spectacolul naturii. În multe zone din traseu sunt  cascade cu un debit mare care formează lacuri. Acestea se pot ocoli folosind  scoabe montate în stâncă. Accesul în canionul Valea lui Stan s-a realizat încă de la construcţia barajului Vidraru. S-au făcut atunci amenajări hidrotehnice prin care apa râului Valea lui Stan a fost redirecționată printr-un tunel să ajungă în Lacul Vidraru.