O nouă etapă pentru investiția ,,Autostrada Braşov – Făgăraş“. Asocierea Search Corporation SRL – Protelco SA – Like Consulting SRL – Mega Muhendislik Musavirlik AS (Mega Engineering Consulting Inc.) a depus documentaţiile la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Braşov pentru obținerea autorizației de mediu.  În acest an, la nivel declarative,  consultanţii trebuie să finalizeze Studiul de fezabilitate şi proiectul  tehnic,  astfel încât anul viitor să poată fi lansată licitaţia de lucrări.

 Traseul autostrăzii trece pe la Toderița

 După traversarea căii ferate din zona Codlea, autostrada va ocoli municipiul pe la est (la aproximativ 2 km) şi va intersecta DJ 112J, la circa 2,5 km sud faţă de localitatea Dumbrăviţa. În continuare traseul se desfăşoară pe un culoar cuprins între de DN1 şi Dealul Frumos, intersectează   calea ferată Braşov – Făgăraş şi Valea Hamaradia. În continuare, va trece pe lângă satul Vlădeni, la aproximativ 0,6 km, apoi va merge relativ paralel cu DN 1, trecând prin zona montană dintre Vlădeni şi Perşani. La Perşani, autostrada va trece pe la nord de o fostă carieră de piatră, pentru a se evita demolarea unor locuinţe şi se va îndrepta spre Şercaia, prin nordul satului Vad, iar punctul final va fi aproape de Făgăraş, între Mândra şi Toderiţa.  Traseul va avea  noduri  rutiere   la Codlea, Făgăraş   şi în zona Şercaia, acesta urmând să asigure legătura cu DN 1, cu DN 1S (Şercaia-Hoghiz) şi cu DN 73 A (Şercaia – Şinca – Zărneşti). Traseul va include 27 de viaducte, poduri şi pasaje peste cursuri de apă, văi sau căi de comunicaţii. De asemenea, peste autostradă vor trece trei pasaje (care vor deservi drumuri locale), dar şi două ecoducte, ambele în zona montană de la Perşani. De asemenea, pentru a se construi autostrada, va fi deviat cursul pârâului Vulcăniţa (la Codlea). Viteza de proiectare a autostrăzii este de 120 km/oră, corespunzătoare unei regiuni de deal.

Staţie de betoane şi asphalt la Mândra


Va fi amenajată o staţie de betoane şi una de asfalt pe teritoriul comunei Mândra. APM Brațov are de avizat și documentațiile pentru cele două stații. Valoarea acestor stații este estimată la 1.000.000 de euro și vor avea  300 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here