Un bărbat de 27 de ani a fost reținut de polițiști după ce a pătruns într-o locuință din Rupea de unde a furat bunuri în valoare de aproximativ 4.900 de lei. S-a întâmplat pe pe 4 septembrie, când proprietarul locuinței din Rupea a descoperit că din casă i-au fost sustrase mai multe produse. Polițiștii, în urma investigațiilor, au identificat suspectul, care a intrat în casa localnicului prin forțarea ușii de la intrare. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de furt calificat.