Învierea lui Iisus din morți este fundamentul religiei creștine, fără acest aspect nu putem vorbi despre creștinism, mai ales în cazul creștinismului tradițional. Această realitate este piatra de temelie: ,,Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a pătimit și S-a îngropat, și a Înviat a treia zi după Scripturi” se stipulează într-unul dintre articolele Crezului niceo-constantinopolitan (325-381 d.Hr.) ,,Convingerea lui Iisus- și, în acest caz, și a fariseilor- despre înviere este solidă. Împărtășește total unul din fundamentele speranței evreiești din vremea aceea, integrată în învățătura și în practica sa: sfârșitul istoriei include reunirea tuturor celor aleși. Acesta va fi evenimentul anterior judecății care va despărți binele de răul înfăptuite de fiecare” spune Armand Puig. Însă învierea lui Hristos este unică în istorie. ,,Dar faptul că Iisus a înviat nu înseamnă că toți morții înviază, nici că lumea se sfârșește. Învierea lui este prezentată drept ceva unic și personal, care anticipează destinul final al omenirii.
În acest sens, documentele Noului Testament evidențiază legătura dintre ceea ce se întâmplă înainte și după moartea sa, subliniază identitatea dintre Iisus răstignit și Iisus înviat. Iisus a trăit cu fața către Dumnezeu, Tatăl, a fost unit cu El printr-o legătură de proximitate și imediatețe. El, mesagerul Împărăției, a vorbit despre lucrurile lui Dumnezeu ca despre ale sale proprii, cu autoritate, mergând la rădăcina prescripțiilor Legii. A fost trimisul divin deplin, investit cu o putere care vindeca și mângâia. S-a simțit purtător al unei misiuni: anunțarea Împărăției, a prezenței Dumnezeului compasiunii și Tatăl tuturor. La el încrederea lui Dumnezeu a avut nuanțe deosebite, care s-au manifestat până și în strigătul de abandon, cu câteva clipe înainte de moarte. Iisus a trăit deplin condiția sa de Fiu, exprimând-o- acesta a fost secretul lui- într-o formă indirectă și abuzivă. De aceea, luând în considerație întregul său proiect, are sens ca el, trimis pentru a elibera- și eliberator de atâtea sclavii- să fie eliberat de legătura cea mai puternică, aceea a morții” concluzionează mai departe preotul catolic și cercetătorul Armand Puig.
Mormântul gol
Este temelia religiei creștine, trupul lui Iisus nu mai era acolo, a fost descoperit de către femeile care au venit la mormânt să-i ungă trupul cu miresme conform datinii iudaice. ,,Primul lucru care provoacă stupoare și neîncredere celor ce-i sunt martori este că trupul lui Iisus a dispărut din mormânt. Descoperirea că mormântul e gol și cadavrul lui Iisus nu e înăuntru se face duminică, prima zi a săptămânii conform calendarului evreiesc- și creștin- la prima oră a dimineții. Este a treia zi după moartea lui Iisus (numărând și vinerea). Textele care se referă la descoperirea mormântului gol se găsesc în evangheliile canonice ale lui Marcu (16-1-8), Matei (28, 1-8), Luca (24, 1-12) și Ioan (20, 1-10) și, de asemenea, Evanghelia după Petru (50-54. 55-57). Toate aceste texte conchid în schema de bază. Când încep să se mijească zorile noii zile, câteva femei ucenice ale Învățătorului, în frunte cu Maria Magdalena, sosesc în grădina cu mormântul în care fusese pus. Observă că piatra care acoperea intrarea fusese dată la o parte. Mormântul este deschis” spune Armand Puig. ,,Și, iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer, și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada. Și de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut. Și degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că S-a sculat din morți și, iată, acolo Îl veți vedea…”. (Matei 28, 2-7)
Prezența îngerilor vorbește despre amestecarea celor două lumi, amândouă destul de palpabile, lumea văzută prin prezența materiei, și lumea nevăzută, intuită cu funcțiile superioare. Maria Magdalena este cea care l-a urmat pe Iisus cu cea mai mare intensitate. Ea este urmată de Maria, mama lui Iacob (unul dintre cei 12) și a lui Iosif și soția lui Alfeu. Evanghelia după Marcu o mai amintește și pe Salomeea, soția lui Zebedeu și mama lui Iacob și a lui Ioan (alții dintre cei 12). Evanghelistul Luca o mai adaugă și pe Ioana, soția lui Huza- administratorul lui Irod Antipa.
Evanghelia Învierii
,,Hristos a murit pentru păcatele noastre, cum au spus Scripturile, și a fost îngropat; a înviat în a treia zi, cum au spus Scripturile, și s-a arătat lui Chefa (Petru) și apoi celor doisprezece” spune Apostolul Pavel în scrisoarea către Corinteni (15, 3-5), epistolă care mai este numită în mod sugestiv și ,,evanghelia învierii”. ,,În acest scurt enunț sunt prezentate cele două tradiții care configurează originea Paștelui creștin: mormântul gol (,,a fost înmormântat”) și manifestările punctuale sau arătările lui Iisus cel înviat în fața unora dintre ucenicii săi (,,s-a aflat”)” explică Armand Puig. Cele patru evanghelii canonice sunt principalele surse documentare care menționează arătările lui Iisus cel înviat din morți: Marcu (16,7; 16, 9-19), Matei (28, 8-10); 28, 16-20), Luca (24, 13-35; 24, 36-49) și Ioan (20, 11-18; 20, 19-29; 21, 1-23). ,,Trebuie incluse aici și Faptele Apostolilor (1, 3-8) și Epistola întâia către Corinteni (15, 5-8), care se referă, în plus, la o apariție ,,în afara timpului”, care l-a avut ca destinatar pe apostolul Pavel. Toate celelalte apariții, cele ce s-au produs ,,în timp”, au avut loc, după cât se pare, în primele zile, săptămâni sau luni posterioare duminicii Paștilor, data primei apariții…” spune Armand Puig.
Aparițiile lui Iisus după Înviere au avut loc în ordinea următoare: Mariei Magdalena în Duminica Paștelui- dimineața; Mariei Magdalena și Mariei- soția lui Alfeu și mama lui Iacob și a lui Iosif- în Duminica Paștelui, dimineața; lui Petru în Duminica Paștelui; celor doi ucenici dintre cei 70- Cleopa și altul în Duminica Paștelui, după-amiaza, între Ierusalim și Emaus; celor unsprezece și altor ucenici, minus Toma- Duminica Paștelui seara, într-o casă din Ierusalim, celor 11 ucenici și altora, în formulă completă incluzându-l și pe Toma, în prima Duminică după Paști; celor unsprezece în a patruzecea zi după Paște la Ierusalim, pe Muntele Măslinilor; celor 11 ucenici și lui Petru în Galileea, la munte; lui Petru, Toma, Natanael, Iacob, Ioan și încă doi în Galileea, în împrejurimile lacului Tiberiada; celor cinci sute de ucenici, atât bărbați cât și femei, la Ierusalim, într-o locație nedeterminată; lui Iacob, fratele lui Iisus, la Ierusalim- nu se spune locația exactă și apoi tuturor apostolilor, la Ierusalim, într-o locație nedeterminată. ,,Această schemă detaliată relevă marea varietate a relatărilor, atât în ceea ce privește destinatarii, cât și locurile în care Iisus se arată. S-ar părea că fiecare sursă a avut acces la un segment de tradiție și că l-a transmis cu maxima fidelitate posibilă” menționează Armand Puig în lucrarea ,,Iisus, un profil biografic”.
Mitul devine realitate
Gânditorul, hurnalistul și scriitorul C.S. Lewis scria: ,,Esența creștinismului este un mit care s-a transformat în realitate. Străvechiul mit al Dumnezeului care moare, fără a înceta să reprezinte un mit, se coboară din cerul legendelor și al imaginațiilor, pentru a păși pe pământul istoriei. Acest fapt a avut loc; la o anumită dată a istoriei, într-un anumit loc geografic, urmat de consecințe istorice evaluabile. Nu mai este vorba de un Balder (N.R- zeu din mitologia scandinavă, legat de fecundația primăverii) sau Osiris (N.R- zeu egiptean al fertilității), despre care nimeni nu știe când sau unde mor, ci o Persoană răstignită sub Pilat din Pont. Devenit un fapt istoric, nu încetează să reprezinte mitul; aceasta este minunea”. Douglas Groothuis explică- ,,Trebuie să precizăm că, pentru Lews, ,,mitul” semnifică temele cele mai adânci, universale și provocatoare ale religiei, literaturii și simbolismului, în dezvăluirea adâncimilor sufletului omenesc. Ele arată preocuparea incorigibilă a omului pentru domeniul spiritual. Și totuși, mitul a devenit realitate. Năzuința neclară a omului s-a concretizat într-un mod mai real și mai viu decât ne putem imagina. Hristos a trăit în mijlocul nostru, a murit și a înviat din morți. Enigma răscumpărării este rezolvată, piesele jocului de puzzle sunt potrivite în persoana lui Hristos, Logosul”.
Realitatea Învierii
Învierea lui Iisus din morți i-a zguduit pe contemporani și s-a extins în istoria universală a omenirii, dar realitatea acestui eveniment nu poate fi pusă la îndoială. ,,În lumina credibilității istorice dovedite a Noului Testament putem fi siguri că Iisus a murit pe cruce…Dacă relatările biblice despre Înviere și Înălțare sunt adevărate înseamnă că toate ipotezele cu privire la o ulterioară plecare în India rămân neverosimile…Pentru orice cititor atent, întreg Noul Testament reflectă realitatea Învierii lui Iisus din morți. Evangheliile relatează suficient de amănunțit învățăturile lui Iisus despre trădarea, moartea și Învierea Sa. Ni se spune că mormântul a rămas gol iar Iisus S-a arătat apostolilor după cum le promisese. Cartea Faptele Apostolilor arată că proclamarea Hristosului Înviat a constituit un element central în mesajul bisericii primare. Scrisorile Noului Testament și Apocalipsa și-ar pierde semnificația fără un Iisus înviat. Acest eveniment este atestat în patru Evanghelii separate, istoria bisericii primare (Faptele Apostolilor), scrisorile lui Pavel, Petru, Ioan, Iacov, Iuda și cea către Evrei. Există o mare diversitate de martori ai Învierii. Din moment ce cărțile Noului Testament demonstrează o credibilitate istorică remarcabilă, este natural să acceptăm Învierea ca pe un eveniment real. În al doilea rând, există puternice argumente istorice pentru faptul că mormântul lui Iisus a rămas gol. Luca, pe care l-am găsit a fi un istoric demn de încredere, ne spune că primii creștini au început predicarea Învierii în Ierusalim, după circa șapte săptămâni de la moartea lui Iisus. Mesajul lor a fost auzit de cei familiarizați cu persoana lui Iisus și răstignirea Sa. Dacă mormântul Său nu ar fi fost neapărat gol, orice zvon despre Înviere putea fi redus la tăcere prin simpla arătare a trupului mort. Autoritățile religioase iudaice și cele politice romane aveau tot interesul să o facă. Dar n-au făcut-o pentru că realitatea istorică nu era de partea lor. Apostolii nu aveau de ce se teme, așa că proclamau cu îndrăzneală un Iisus înviat, în toate ocaziile pe care le găsim descrise în cartea Faptele Apostolilor. În acest context, trebuie să amintim de conceptul iudaic al învierii trupului, care nu admite o înviere pur spirituală; un Iisus rămas înțepenit într-un mormânt, nu putea fi considerat în niciun fel un Iisus înviat. Dacă Iisus ar fi rămas totuși în mormânt, acolo s-ar fi constituit (în modul cel mai probabil) un important loc de pelerinaj, după modelul celorlalte morminte de sfinți și a obiceiului vremii. În Palestina existau la acea dată cel puțin 50 de asemenea morminte sacre. Probabil că femeile l-au urmat pe Iosif din Arimatea la mormânt (Luca 23:55) în ideea de a ține minte locul pentru o ulterioară venerare. Din fericire însă, astăzi comemorăm un mormânt gol și nu unul ocupat. Semnificativ este și faptul că polemica autorităților religioase iudaice împotriva creștinilor presupunea realitatea mormântului gol. În Noul Testament ni se spune (Matei 28: 11-15) că iudeii au împrăștiat un zvon despre furtul trupului mort de către apostoli. Probabilitatea unui asemenea furt este însă extrem de mică, atât datorită pazei romane, cât și a stării sufletești a apostolilor (profund zdruncinați după moartea învățătorului lor).
Este extrem de dificil să ni-i închipuim transformați în hoți; furișându-se plini de curaj să fure trupul din mormânt, pentru ca șapte săptămâni mai târziu să predice cu nerușinare cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. În al treilea rând, există mărturii istorice demne de crezare pentru arătările lui Iisus de după Înviere” sintetizează Douglas Groothuis în admirabila sa lucrare ,,Portrete istorice atribuite lui Iisus din Nazaret”. Cea mai timpurie relatare a fost scrisă de Pavel, Apostolul neamurilor: ,,Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce și eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; și că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi; și că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de frați, dintre care cei mai mulți trăiesc până astăzi, iar unii au și adormit. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toți. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine”. (1 Corinteni 15, 3-10)(Ștefan BOTORAN)
