Numărul de bancnote falsificate a ajuns la aproape 6.000 de cazuri detectate și expertizate de BNR în 2023, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de anii trecuți. Dintre toate bancnotele românești, cea de 100 de lei s-a dovedit a fi cea mai tentantă pentru falsificatori. Aproximativ 98% din toate falsurile detectate anul trecut au fost de această cupiură, cu un total de 5.750 de falsuri din cele 5.864 de cazuri înregistrate. Aceasta plasează bancnota de 100 de lei în topul preferințelor celor care încearcă să păcălească sistemul financiar.

Deși bancnotele de 50 de lei și 200 de lei au fost, de asemenea, falsificate, numărul acestora a fost considerabil mai mic, ceea ce subliniază predilecția infractorilor pentru bancnota de 100 de lei.

Chiar și în contextul acestei creșteri, leul românesc rămâne una dintre cele mai sigure bancnote la nivel global susține Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), într-o postare pe LinkedIn.

În 2023, doar 3 bancnote dintr-un milion aflate în circulație au fost identificate ca fiind false. Aceasta este o realizare impresionantă, mai ales când este comparată cu alte monede, cum ar fi euro, unde se înregistrează 16 falsuri la un milion de bancnote aflate în circulație.

România a fost pionier în Europa în 1999, fiind prima țară de pe continent care a introdus bancnote din polimer, material care oferă nu doar o durabilitate sporită, dar și o securitate mai mare față de falsificare.
Cum să detectați o bancnotă falsă

Deși numărul de falsuri a crescut, majoritatea acestora sunt considerate de calitate scăzută, lipsind elementele esențiale de securitate ale bancnotelor autentice. Publicul este sfătuit să rămână vigilent și să utilizeze metodele simple de verificare a autenticității bancnotelor. Cristian Popa a subliniat importanța cunoașterii acestor metode, menționând că publicul poate verifica bancnotele folosind elementele de siguranță disponibile pe toate bancnotele aflate în circulație.

Cea mai eficientă și simplă metodă pentru a afla dacă banii sunt falși este utilizarea aplicației create de Banca Națională, „Leul Românesc”.

Aplicația este gratuită, disponibilă pentru sistemele Android și iOS. Astfel, utilizatorii pot afla în doar câteva secunde informații despre bancnote, elementele lor de siguranță și cele de design.

De asemenea, aplicația oferă posibilitatea utilizatorilor de a observa cum trebuie să arate o bancnotă luminată din spate, respectiv cu o lampă ultravioletă. În plus, serviciul digital oferă informații despre monedele aflate în circulație, în prezent; o opțiune care face senzație printre internauți este posibilitatea utilizatorilor de a-și personaliza banconetele cu propriul chip.

Aplicația celor de la BNR este recomandată în special persoanelor care lucrează cu bani numerar, precum casierii din magazine, dar și turiștilor, nefamiliarizați cu moneda românească.

Cum să verifici dacă bancnotele sunt false. Ce spune Poliția

Dacă nu ai aplicația instalată, polițiștii recomandă să compari bancnota suspectă cu una din portofel. Calitatea face diferența. De asemenea, urmărește cu atenție fereastra transparentă.

În cazul bancnotelor false, aceasta este decupată manual și se vede cum a fost aplicată. Apoi, fii atent la filigran, la firul de siguranță ți la elementul de suprapunere. Mai mult, trebuie să ai în vedre că bancnotele false tind să se decoloreze mai ușor și vei observa culoarea mai pală decât cea de pe o bancnotă autentică.

Potrivit specialiștilor, bancnotele false sunt mai mici cu aproximativ 3mm.

Bancnotele autentice de 50, 100, 200 si 500 de lei au pe față, în stânga jos elemente care sunt imprimate cu o cerneală specială, ce-și schimbă culoarea din auriu în verde, în funcție de unghiul din care este privită.

În România, banii oficiali se realizează la Monetăria Statului și Imprimeria Băncii Naționale. Prima se ocupă cu baterea monedei, iar cea de-a doua cu emiterea bancnotelor. Cantitatea de bani produsă este confidențială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here