Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Acesta a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – în patrulele constituite la nivelul Secțiilor 4 și 5 de Poliție, în timp ce ar fi deținut asupra sa, ascunse într-o pungă cu alimente, peste 60 de grame de cocaină (drog de mare risc), destinate comercializării.

Precizăm că, în luna martie 2023, bărbatul a fost trimis în judecată de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, instanța dispunând față de acesta măsura controlului judiciar. La data de 26 august 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore. Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here