Un  accident rutier s-a petrecut pe o stradă din localitatea Sânpetru,  la data de 27 august, în jurul orei 01.50, dimineața. În accident au fost implicate o ambulanță, aflată în misiune, și un atelaj hipo, iar în urma impactului dintre cele două vehicule, pasagerul aflat pe locul din dreapta față al ambulanței a suferit leziuni corporale, pentru care i s-a acordat sprijin de specialitate. De asemenea, imediat după producerea coliziunii, atât conducătorul atelajului hipo, un bărbat în vârstă de 19 ani, cât și ceilalți doi ocupanți ai acestuia, toți trei din localitatea Sânpetru, au părăsit locul accidentului, aceștia fiind identificați ulterior de către polițiști și conduși la unitatea de poliție pentru audieri. În cauză, a fost întocmit un dosar penal și, la acest moment, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, dosar aflat sub instrumentarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. La finalizarea cercetărilor va fi stabilită cauza producerii accidentului și vor fi dispuse măsurile legale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here