FOTO G4Media

România a pierdut 74 de specii de plante, potrivit preotului-cercetător al Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV), Costel Vînătoru, 39 de specii sunt periclitate, 171 vulnerabile, însă există şi 1.253 de specii rare, transmite Agerpres.

„Vorbim despre una dintre cele mai mari sărbători ale românilor, Adormirea Maicii Domnului. Românii au mare evlavie la Maica Domnului, o cinstesc în mod deosebit ca fiind cea mai Sfântă dintre toţi sfinţii, dovadă că foarte mulţi copii poartă numele de Maria, Marian. Papa şi mulţi alţi cărturari şi oameni de cultură au asemănat România şi au spus că România este ‘Grădina Maicii Domnului’. Nu întâmplător pentru că pe de-o parte există numeroase biserici zidite în cinstea Maicii Domnului, pe de altă parte pentru că Maica Domnului a binecuvântat poporul român cu peste 3.700 de specii de plante. Nu este întâmplătoare această titulatură pentru că România are cel mai bogat tezaur vegetal din Europa. Dacă vorbim de plante monumente ale naturii, amintim floarea de colţ, papucul doamnei, lalelele sălbatice, bujorul sălbatic, multe alte plante rare pe care nu le protejăm aşa cum trebuie. Ar putea fi adevărate branduri pentru România, am putea să câştigam mult prin ocrotirea lor, pot deveni puncte de atracţie pentru turism şi pentru copiii noştri, care ar putea avea legături mai puternice cu natura „, a declarat Costel Vînătoru.

Dintre speciile de plante din flora spontană, mai bine de jumătate sunt vulnerabile, atrage atenţia conducerea BRGV.

„Dintre acestea, 23 de specii sunt monumente ale naturii dar sunt şi lucruri pentru care Maica Domnului, spunem noi este îndurerată sau înlăcrimată. Am pierdut în ultima perioadă 74 de specii care nu mai sunt în flora spontană, o pierdere destul de mare din darurile pe care Dumnezeu le-a semănat în ‘Grădina Maicii Domnului’, în România. Nymphaea lotus var. thermalis – o varietate termofilă de nufăr, care a dispărut din lacul termal de la Băile Felix din cauza degradării habitatului său natural. Acanthus balcanicus – o plantă specifică zonei Balcanilor, care a fost distrusă prin transformarea habitatului său natural în teren agricol şi prin alte activităţi umane. Cypripedium calceolus – Papucul doamnei, o orhidee rară care a fost afectată grav de colectare excesivă şi de schimbările în managementul habitatului său natural. Adonis vernalis – Ruscuţa de primăvară, o plantă care a dispărut din anumite zone din România din cauza agriculturii intensive şi a distrugerii păşunilor naturale. Pulsatilla grandis – o plantă caracteristică zonelor de stepă, care a dispărut din anumite părţi ale ţării datorită schimbărilor în utilizarea terenurilor. Avem 39 de specii periclitate, 171 vulnerabile şi 1.253 dintre speciile din flora spontană sunt rare, deci ar trebui să îngrijim darurile date de Dumnezeu, să arătăm că într-adevăr România este ‘Grădina Maicii Domnului’ din punct de vedere al biodiversităţii şi trăirii după legile lui Dumnezeu”, a precizat cercetătorul buzoian.

În portofoliul Băncii de Resurse Vegetale se regăsesc specii protejate cum ar fi floarea de colţ, plante rare dar şi plante medicinale pentru care cercetătorii depun eforturi în scopul de a le descoperi caracteristicile biochimice. Adormirea Maicii Domnului este şi ziua când se adună ultimele plante pentru leacuri.

„În această perioadă sunt multe plante aromatice medicinale, de leac care se culeg. Fiecare plantă are un rol pe care trebuie să îl înţelegem. Din păcate cunoaştem foarte puţin din rolul acestor plante. Omenirea a ajuns să cunoască sub 5%, spun cercetătorii internaţionali, din tainele plantelor. La BRGV avem foarte multe plante rare, avem în conservare floarea de colţ, varietăţi de irişi din flora spontană, laleaua galbenă din Pădurea Crâng pe care încercăm să o protejăm. Avem plante cu scop alimentar, am reuşit să găsim în flora spontană plante valoroase, două specii de chimen, o varietate productivă, alta din zona de munte. Avem praz sălbatic, usturoi sălbatic, avem un rezervor pe care trebuie să îl păstrăm. Facem cercetări amănunţite din punct de vedere biochimic asupra unor soiuri de măcri. În această plantă s-a depistat o substanţă valoroasă pentru sănătate, pentru boala secolului, cancer, substanţă numită emodină. Ne gândim la plante care ajută bolnavii de diabet, de la castravetele amar pe care l-am ameliorat, la cicoare, păpădie, chimenul ajută foarte mult. Roiniţa, o plantă din flora spontană, cu aromă puternică de lămâie, o plantă antidepresivă la care adăugăm lofantus anisatus. Avem încă două varietăţi de lofantus cu arome distincte faţă de primul soi aclimatizat în Europa”, a subliniat Costel Vînătoru.

BRGV este o instituţie publică de cercetare şi are ca obiect principal de activitate explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea-dezvoltarea şi conservarea resurselor fitogenetice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here