În fiecare an, când ziua de ”13” cade într-o zi de marți, reprezentanții ISU Brașov derulează campanii de informare a populaţiei sub sloganul ”Preveniți ghinionul”.

Logo-ul acțiunilor este pisica neagră. Acestea vizează conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de risc în situaţii de urgenţă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” din județul Brașov, în parteneriat cu E.ON România, organizează puncte de informare preventivă în locuri publice intens frecventate  și în zone turistice. Vor fi distribuite materiale tipărite aferente campaniei de informare preventivă.

Totodată, sediile subunităților de intervenție ale inspectoratului vor fi deschise publicului, oferind vizitatorilor ocazia să se familiarizeze cu echipamentele salvatorilor brașoveni și să primească informații esențiale pentru siguranța lor, în cadrul campaniilor de informare preventivă.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” din Brașov organizează puncte de informare preventivă în diverse centre comerciale din municipiu, între orele 10:00-14:00. Aici, personalul Inspecției de Prevenire va distribui pliante, broșuri și flyere cu măsuri de prevenire adaptate diferitelor situații de urgență. Vizitatorii acestor puncte vor afla principalele reguli de comportament înainte, în timpul, și după producerea unor situații de urgență.

Puncte de informare preventivă vor fi amenajate și în localitățile Făgăraș, Predeal, Victoria, Râșnov și Bran, pentru a facilita informarea comunităților locale asupra importanței prevenirii situațiilor de urgență.

Activităţile informativ-educative ce vor avea loc cu această ocazie, se desfășoară pentru conştientizarea populației asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.

Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător.

Materialele preventive cu recomandările pentru aceste situații pot fi accesate pe următoarele link-uri:

Recomandări Instalații electrice;
https://www.youtube.com/watch?v=xloCmzz6Cu0

Recomandări Instalații de gaze:
https://www.youtube.com/watch?v=gwIhlEnt7xU

Recomandări Detectoare:
https://www.youtube.com/watch?v=i-S1c_PVHkI

Marți, 13: ce nu ar fi bine să faci în această zi

Credința populară acordă alăturării datei de 13 cu ziua de marți, o conotație nefastă, marcată de ghinion.

Se spune că numărul 13 aduce ghinion, iar ziua de marți are “trei ceasuri rele”.

În astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele. Astfel, marţea, trei ore sunt patronate de planeta Marte, planetă considerată malefică, iar cele trei ore sunt considerate şi ele rele. În restul săptămânii, sunt doar două ore guvernate de Marte.

Marți, 13: superstiții legate de numărul care ”aduce ghinion”. Mituri și legende

Marii conducători se temeau de ziua de 13. Spre exemplu, Sir Winston Churchill nu călătorea într-o asemenea zi decât dacă era absolut necesar. La fel procedau şi Napoleon, Mark Twain sau Franklin Delano Roosevelt. Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970.

În Tarot, arta divinatorie, există cartea denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă. Deşi nu este cea mai rea carte din pachet, simbolurile desenate pe ea au făcut-o cea mai cunoscută şi cea mai de temut.

În ziua de marți, 13 se spune că nu ar fi bine să:

  • inviţi 13 oameni la masă sau să te aşezi cu 13 oameni la masă
  • începi să construieşti ceva
  • să planifici ceva important

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here