Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris, care va avea loc duminică, 11 august, va fi mai scurtă comparativ cu cea de deschidere, dar va fi condusă de acelaşi director artistic, Thomas Jolly.
Evenimentul prilejuit de încheierea Jocurilor Olimpice 2024 va începe de la ora 22.00 și va avea loc pe Stade de France. Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris va fi transmisă în direct la TVR 1 și TVR Sport, urmând a se încheia în jurul orei 0.15.
Ce se va întâmpla la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris
Cu această ocazie, Stade de France va fi transformat într-o sală de concerte gigantică. O parte a spectacolului se va desfăşura în aer, în timp ce decorurile gigantice, costumele şi efectele de iluminare spectaculoase vor duce spectatorii într-o călătorie în timp, atât în trecut, cât şi în viitor. Pe Stade de France sunt așteptați peste 100 de acrobați și artiști aerieni, se vor decerna medaliile campionilor olimpici, dar și o avanpremieră a ceea ce urmează la Jocurile Olimpice din 2028.
„Ceremonia de închidere de pe Stade de France va fi solemnă și emoționantă, dar și un moment pentru sărbătoare. Inovatoare, surprinzătoare și strălucitoare”, spun organizatorii. Conceptul îi aparține lui Thomas Jolly, același director care a condus ceremonia de deschidere, atât de controversată, iar spectacolul de închidere, intitulat „Records”, va include acrobați, artiști de circ, dansatori, gimnaste și dansatori de balet aerian, care sunt așteptați să performeze pe structuri metalice reprezentând inelele olimpice.
De la ceremonie nu vor lipsi tradiționala paradă a steagurilor și sportivilor, o ceremonie finală a medaliilor și stingerea flăcării olimpice. Proclamarea sfârşitului Jocurilor Olimpice va fi făcută de preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Thomas Bach.
Omagiu adus publicului și voluntarilor
Duminică, va fi adus un omagiu publicului, celor care s-au aflat în tribuna arenelor sportive pe durata acestor zile de JO, dar și voluntarilor și sportivilor.
„Franța este țara libertăților, a creativității artistice și nu dorim să schimbăm absolut nimic din ceea ce am gândit și pregătit de la bun început pentru ceremonia de închidere”, susține Thomas Jolly.
Mai bine de 100 de dansatori, acrobați, circari, sute de muzicieni se vor afla, duminică seară, pe Stade de France.
Va exista și un moment înregistrat, de 30 de minute, care se numește, de altfel, Records și care combină opera și teatrul.
El a pregătit o distopie – o lume imaginară, o proiecție în viitor după cum a lăsat să se înțeleagă, Thomas Jolly care vorbește chiar de „un călător de aur, pasager interstelar care va veni pe Pământ și care va descoperi vestigiile Jocurilor Olimpice, cea mai imaterială lucrare a întregii umanități”. Iar acest personaj va însufleți vestigiile, așa cum a însuflețit JO antice, Pierre de Coubertin la finele secolului XIX.
De fapt, acest călător de aur se referă la programul Voyager, lansat în 1977 de NASA și care avea la bord un mesaj al umanității: pe un disc de aur fabricat în Franța, au fost înregistrate fotografii cu Pământul, cântece și realizări științifice ori artistice, precum și mesaje de pace în 50 de limbi. Un fel de sticlă aruncată în mare ce poartă buletinul umanității – conchide Thomas Jolly. Nu este de mirare că au fost pregătite costume futuriste.
Duminică seară, la Stade de France, va exista o parte americană, un show ce se va întinde pe exact 12 minute, după cum scrie revista americană specializată în industria divertismentului, Variety. Iar această parte americană va fi animată de Ben Winston – este cel care a produs deja ceremonia premiilor muzicale Grammy Awards.
Iar Variety scrie că producătorul a prevăzut deja nume precum Billie Eilish, Red Hot Chili Peppers și Snoop Dogg – care, de altfel, s-a aflat la Paris de la bun începutul Jocurilor Olimpice și a fost prezent în tribuna arenelor sportive.
Publicația americană explică, însă, că nu toți aceștia vor fi prezenți la Paris. Va un melanj de performanțe în direct și unele care au fost deja înregistrate în Los Angeles.
Nu va lipsi nici Tom Cruise, superstarul hollywoodian, a cărui prezență la Paris a fost observată în această perioadă olimpică. De această dată ne pregătește un salt cu parașuta despre care se vorbește că va fi spectaculos. Potrivit presei americane citate de AFP, va fi cascadorie memorabilă care va face trecerea steagului olimpic între Paris și Los Angeles, cu imagini filmate pe ambele coaste ale Oceanului Atlantic.
Jocurile Olimpice 2028, în Los Angeles
La final, drapelul olimpic va fi predat, într-un cadru festiv, către primarul Los Angelesului, Karen Bass, metropolă americană care va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2028.
Cine a cucerit cele mai multe medalii la JO Paris 2024. Ce loc ocupă România
România a coborât pe locul 23 în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce tricolorii au obţinut trei medalii de aur, patru de argint şi două de bronz în 15 zile de competiţie. Lider al clasamentului a devenit China, cu un total de 90 medalii, dintre care 39 de aur, 27 de argint şi 24 de bronz. Pe locul doi este SUA, cu 122 medalii. Americanii au 38 medalii de aur, 42 de argint şi 42 de bronz. Australia este pe trei, cu un total de 50 de medalii (18 aur, 18 argint, 14 bronz). Japonia este pe locul 4, cu 43 de medalii, dintre care 18 de aur, 12 de argint şi 13 de bronz. Locul cinci este ocupat de Franţa cu 62 de medalii (16 aur, 24 argint, 22 bronz). Cu o medalie de argint şi trei medalii de bronz, Republica Moldova este pe locul 72.