Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Brașov a prezentat situația la zi a pagubelor produse de speciile strict protejate, urs și lup, în județul Brașov, dar și a despăgubirilor acordate victimelor. Conform APM Brașov, în perioada 1 ianuarie – 29 iulie 2024, la nivelul județului Brașov, s-au înregistrat 41 cazuri de pagube produse de speciile strict protejate (urs și lup) la animale domestice, culturi agricole și vehicule rutiere (accidente auto). Cele mai multe pagube au produs urșii, 32 cazuri, iar lupii, în 9 cazuri.
- „Din datele înregistrate de Agenția pentru Protectia Mediului Brașov, frecvența pagubelor produse de speciile protejate este mai ridicată in următoarele zone: UAT Șinca, UAT Ungra, UAT Jibert, UAT Cincu, UAT Recea, UAT Tărlungeni, UAT Homorod, UAT Hârseni, UAT Teliu. In urma centralizării pagubelor s-a constatat faptul că exemplare din specia urs si lup au omorât un nr. de 95 ovine, 36 bovine, 10 iepuri și 1 ecvină. De asemenea, a fost afectată o suprafață 0,062 ha porumb boabe”, a declarat Ciprian Băncilă, director executiv al APM Brașov.
Dosarele întocmite până în momentul de față au o valoare a pagubelor în cuantum de 192.679,13 lei. Tototdată, a fost înregistrat un dosar de pagubă produs vehiculelor rutiere rezultate în urma accidentelor auto, în care a fost implicată specia protejată (urs brun). Valoarea pagubei a fost de 23.144,04 lei, însă în acest caz, răspunderea civilă a revenit în baza prevederilor HG nr. 3 din 2023, conducătorului auto sau administratorului drumului, în funcție de prezența/absența pe sectorul de drum unde s-a întâmplat evenimentul, a indicatoarelor rutiere cu semnificația ATENTIE ANIMALE.