Sărbătoarea orașului Victoria a fost organizată timp de trei zile în perioada 26-28 iulie a.c. Întreaga sufare a orașului s-a strâns pe stadion unde au fost organizate o serie de activități și de spectacole. Localnicii au avut astfel prilejul să socializeze și să se bucure de muzică bună. Pe parcursul celor trei zile s-au organizat concursuri de: fotbal, handbal, bicicletă, alergare, alergare în saci, alergare legaţi de picior, trasul de sfoară, desene pe asfalt, ateliere de croşetat, lucru manual şi pictură.
- ,,Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și cu ajutorul sponsorilor cărora vreau să le mulțumesc pentru toată implicarea pe care o au pentru orașul nostru. Au fost zile extraordinare în care am avut concursuri, unul dintre ele inedit, ,,Victoria descoperă vedeta“ cu 17 concurenți. Am oferit premii și trofeul competiției. Cel mai așteptat a fost concertul artistei Irina Rimes, care a fost urmat de un spectacol de lasere“ a spus Camelia Bertea, primarul orașului Victoria.
- Vineri, începând cu ora 19.00 s-a desfășurat concursul ,,Victoria descoperă vedeta”. A fost un concurs inedit, organizat pentru prima dată. S-au înscris 17 concurenți, fiecare prezentându-și talentul. Departajarea concurenților a fost realizată de un juriu format din prof. dr. Ionuț Poinăreanu, prof. Mariana Ciuculescu și Ana Maria Fogoroș. Premierea celor mai buni concurenți a avut loc în a doua zi a festivalului. S-au acordat trei premii și trofeul competiției. Fiecare a primit diplome și cadouri. Trofeul a fost obținut de Chiara Clonțea de 14 ani, o fetiță stabilită în SUA, care venise cu părinții, la Victoria, la bunici. Chiara a prezentat un dans contemporan, în aplauzele publicului. Efortul ei a fost recompensat cu cadouri, o diplomă și bani. ,,Suma de bani vreau să o donez la trei copii din oraș care au venituri reduse“ a spus Chiara. A urmat concertul Fortissimo Band.
- Sâmbătă, de la ora 19.00, evenimentele au debutat cu premierea cuplurilor din oraș care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Cinci cupluri au primit diplome și cadouri, printre ele afânduse familia fostului viceprimar Alexandru Lup. Camelia Bertea, primarul orașului le-a mulțumit pentru întreaga activitate. A urmat premierea vedetelor de la concursul ,,Victoria descoperă vedeta”. Pe scena de pe stadion a urmat ,,În paşi de Zumba“, artiștii locali încântând publicul. Artiștii Piticu și Iulia Caraiman au prezentat un concert cu piese folk. A fost așteptată Irina Rimes, care a urcat pe scenă la ora 21.00. Stadionul s-a umplut de localnicii dornici să asculte concertul vedetei. A urmat un frumos spectacol de lasere. (Lucia BAKI)