Prețul untului se îndreaptă treptat spre prețurile record din 2022 când, din cauza scăderii cantităților de lapte colectat, piața a reacționat.

Prețul mediu de producător al untului este, de aproximativ două săptămâni (14 iulie), în UE, 654 de euro suta de kilograme, fiind cu 44% mai mare decât în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Comisie Europene. Aceasta după ce a sărit de pragul de 600 de euro suta de kilograme la finele lunii mai.

De altfel, prețul de producător al untului este pe un trend puternic ascendent încă din luna februarie, iar acum se îndreaptă spre cote atinse în 2022.

Atunci, untul s-a scumpit până la valori record (727 de euro în iulie), din cauza în vreme ce la începutul acestui an media era de 563 de euro. În septembrie 2022, 100 de kilograme costau, în medie, 724 de euro.

De ce cresc prețurile

Principala cauză a creșterii prețului la unt este producția mai slabă. Aceasta a scăzut în perioada ianuarie-aprilie 2024 cu 2,7% comparativ cu ianuarie-aprilie 2023. Pe de altă parte, în statele membre au rămas cantități cu 4% mai mari față de anul anterior, în contextul în care exporturile, per total, s-au diminuat. Din datele Comisiei Europene, exporturile de unt ale UE au crescut către Regatul Unit (+12%), China (+36%), Arabia Saudită (+79%) sau Coreea de Sud (+12%), dar au scăzut către SUA (-21%), Maroc (-26%) și Israel (-43%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here