Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 18 noi contracte de finanțare, în 15 județe, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de aproape 300 de milioane de lei.

  • ,,Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor de distribuție a gazelor naturale.Încurajez toți primarii, indiferent de județul în care se află, să identifice problemele cu care se confruntă comunitățile pe care le conduc și să acceseze fondurile naționale disponibile, pentru a veni cu soluțiile potrivite. Totodată, reiterez disponibilitatea mea și a experților din cadrul Ministerului Dezvoltării de a sprijini, prin mijloacele de care dispunem, orice inițiativă a unui reprezentant local în acest sens.”, a declarat liberalul Adrian Veștea.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here