11 unități de  învățământ din județ care au participat la orele de ecologie în cadrul campaniei „EcoAtitudine – Județul Brașov Reciclează”, ediția 2024, au fost premiate. Festivitatea s-a desfășurat la Centrul Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri din Municipiul Brașov, în data de 4 iulie a.c..  Școlile premiate pentru implicarea în orele de ecologie au primit diplome și table speciale pentru sălile de clasă.

  •   „Am dorit să mulțumim sincer pentru efortul depus și pentru implicarea activă în acest proiect. Contribuția cadrelor didactice a fost esențială pentru succesul inițiativei noastre și pentru promovarea educației ecologice în rândul elevilor.  Acest proiect, care s-a dovedit unul de succes și va continua, pentru că, începând cu anul școlar următor campania «EcoAtitudine – Județul Brașov Reciclează» continuă cu noi proiecte și surprize pentru elevi” a explicat Liviu Butnariu, președintele ADI „ISO Mediu” Brașov.

Orele de ecologie fac parte din Campania „EcoAtitudine – Judeţul Braşov Reciclează”, organizată în judeţul Braşov de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov şi Reciclyng Internaţional Magazin, cu sprijinul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Braşov, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, dar şi al primăriilor localităţilor în care sunt şcolile partenere.

  • ,,În această campanie ne ajută și OIREP-urile  GreenPoint,  Ecologic 3R și Marathon EPR“ a susținut Adrian Miria, directorul ADI ,,ISO Mediu“ Brașov.

Lista școlilor premiate:

  • Liceul „Șt. O. Iosif” din Rupea;
  • Școala Gimnazială „Bethlen Samuel” din Racoș;
  • Liceul „Petru Rareș” din Feldioara;
  • Grădinița nr. 2 din Râșnov;
  • Școală Gimnazială din Prejmer;
  • Sc. Gimnazială. Nr. 27 din Brașov;
  • Școala Gimnazială din Șoarș;
  • Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov;
  • Liceul Vocațional de Arte Plastice din Brașov;
  • Liceul Teoretic „George Moroianu” din Săcele;
  • Colegiul Tehnic Transilvania.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here