Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate cu puțin timp în urmă de Ministerul Educației, pe portalul evaluare.edu.roAnul acesta au fost depuse cele mai multe contestații din ultimii 10 ani: aproape 28.000, cele mai multe la limba și literatura română. Înainte de contestații, 74% dintre elevi obținuseră medii peste 5.

Aproape o cincime dintre cei 150.000 de elevi care au dat Evaluarea Națională nu au fost mulțumiți de notele obținute și au depus contestație. S-au înregistrat peste 14.000 de contestații la limba și literatura română, aproape 13.000 la matematică, iar la limba maternă, au fost peste 400 de contestații.

Peste 74% dintre elevi au obținut medii peste 5 și este cel mai mic procentaj din ultimii 4 ani.  Însă după publicarea primelor rezultate, ministra Educației, Ligia Deca, a ținut să sublinieze că au fost rezultate mai bune decât la simulare.

Este primul an în care la Evaluarea Națională, lucrările au fost corectate, în întregime pe o platformă de evaluare digitalizată, după ce la finalul probelor de examen au fost scanate.

  • Amintim că media de la aceste examene reprezintă 100% media de admitere la liceu, pentru al doilea an la rând, după 20 de ani, și va fi folosită drept criteriu de departajare la repartizarea în clasa a IX-a.

Vezi AICI rezultatele pentru județul Brașov, după contestații

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here