Duminică, 30.06.a.c. a avut loc, la biserica cu hramul ,,Sf. Cuv. Paraschiva” din Râușor, Taina Sfântului Maslu. Evenimentul a început la ora 15.00 și s-a încheiat în jurul orei 17.00,  continuând cu o agapă frățească. Maslul este Taina prin care, la rugăciunea preoților și prin ungerea cu untdelemn sfințit se împărtășește credincioșilor harul dumnezeiesc în vederea tămăduirii sufletești și trupești și a iertării păcatelor. Atunci când se administrează credinciosului aflat în suferință este spre vindecare și iertare, dar atunci când are loc în comuniune cu mai mulți credincioși își păstrează caracterul sacramental dar intervine și rugăciunea în comuniune și iubire respectând cuvintele Mântuitorului: ,,Când doi sau trei se adună în numele Meu și Eu voi fi în mijlocul lor”. Preotul Alexandru Copăcianu le-a mulțumit credincioșilor și preoților prezenți pentru slujirea împreună, rugăciunea comună și atmosfera de liniște și pace sufletească care a domnit în timpul slujbei. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către preotul Constantin Taflan de la Parohia Ortodoxă Română Ileni care a îndemnat la pace, iubire, comuniune frățească și a menționat importanța Sfântului Duh în viața bisericii și a credincioșilor. (Ștefan BOTORAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here