FOTO: news.ro

Monitorul Expres

Escrocii arestați la Brașov au păgubit prin  „smishing” 51 de persoane cu 600.000 de lei . Polițiștii și procurorii brașoveni au venit cu precizări în cazul infractorilor care au acționat în grup și dintre care 6 au fost arestați ieri, la Brașov.

„La data de 27.06.2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul mai multor structuri din cadrul I.G.P.R. și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare un număr de 57 de mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, fiind utilizat modul de operare   „smishing”(o combinaţie a cuvintelor „SMS” şi „phishing”, smishing implică trimiterea de mesaje text deghizate în comunicări de încredere de la companii mari şi cunoscute.

Utilizatorii sunt deosebit de vulnerabili la înşelătoriile prin SMS, deoarece mesajele text sunt livrate ca text simplu şi par mai personale.- n.r.). De asemenea, la aceeași dată, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la o adresă din Regatul Norvegiei cu sprijinul autorităților judiciare din această țară.

„În fapt, s-a reținut că, începând cu luna octombrie 2023, făptuitorii transmiteau mesaje text prin care informau persoanele vătămate faptul că pe contul bancar au o plată în așteptare către un comerciant, fiind îndrumați să apeleze un număr de telefon asociat cu banca. Având reprezentarea că situația expusă este una reală, persoanele vătămate apelau numărul indicat, ocazie cu care intrau în legătură cu o persoană care se recomanda ca fiind funcționar bancar. În cadrul discuțiilor telefonice, autorii obțineau datele cardurilor bancare, pe care le foloseau pentru a efectua tranzacții frauduloase.

Ulterior obținerii datelor bancare, făptuitorii efectuau tranzacțiile prin intermediul mai multe conturi bancare deschise special pentru acest scop, în vederea îngreunării stabilirii trasabilității sumelor de bani și pentru obținerea produsului infracțional.
Activitatea infracțională a vizat clienți aparținând mai multor unități bancare din România, în prezenta cauză fiind efectuate cercetări în legătură cu infracțiuni comise în dauna a 51 de persoane vătămate din mai multe județe ale țării.

În urma administrării probatoriului în cauză, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de zece persoane, toți cetățeni români. Cu privire la trei dintre inculpați, procurorul de caz a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, iar cu privire la celelalte șapte a fost formulată o propunere de luare a măsurii arestării preventive.

În data de 29.06.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea cu privire la șase dintre persoanele propuse spre arestare preventivă, fiind dispusă totodată măsura controlului judiciar față de cea de-a șaptea. Cu privire la aceasta din urmă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat contestație care urmează a fi soluționată de Tribunalul Brașov.

În cazul infracțiunilor comise în dauna a peste 50 de persoane vătămate, valoarea aproximativă a prejudiciului cauzat se ridică la aproximativ 600.000 de lei.
Cercetările din prezenta cauză sunt efectuate împreună cu organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul de Investigații Criminale”, au anunțat procurorii și polițiștii brașoveni.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.
Activitățile de cooperare judiciară în materie penală au fost efectuate cu sprijinul EUROJUST.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procesuală a fazei urmăririi penale, dispusă ca urmare a existenței unei suspiciuni rezonabile privind comiterea unei infracțiuni, rezultată din probe. Aceasta nu este de natură a înfrânge prezumția de nevinovăție, mai precizeză anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here