Guvernul a aprobat înființarea rețelei naționale de ghișee unice de eficiență energetică, în scopul oferirii serviciilor de informare, consiliere tehnică și sprijin în domeniul eficienței energetice și al producției de energie din surse regenerabile pentru consumatori și prosumatori. Actul normativ prevede înființarea și operaționalizarea a minimum 42 de ghișee unice, câte unul în fiecare județ și unul în municipiul București, rețeaua națională fiind coordonată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Ghișeele vor fi organizate în limita posturilor aprobate la nivelul instituțiilor, prin redistribuirea sarcinilor și personalului, iar cheltuielile de funcționare vor fi suportate integral din bugetul propriu al unităților administrativ-teritoriale, subdiviziunilor acestora sau al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, precum și din alte surse legal constituite. Primăriile  pot organiza ghișeele unice la nivel de unitate administrativ-teritorială sau subdiviziune a acesteia, în cadrul unei asociații de dezvoltare intercomunitare, în cadrul consorțiilor administrative, în cadrul zonelor metropolitane sau prin asocierea dintre consiliile județene și municipii/municipii reședință de județ.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here