Aeroportul Internaţional Braşov este pregătit pentru un sezon de vară plin!

La aproape un an de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG) se pregăteşte pentru o creştere substanţială a volumului activităţii de transport călători, generată de lansarea curselor charter, de debutul zborurilor de linie operate de compania Fly Lili, precum şi de creşterea numărului destinaţiilor şi frecvenţelor de operare asigurate de Wizz Air. Prin intermediul celor doi operatori parteneri Braşovul va avea o conectivitate directă cu patru capitale europene – Londra, Roma, Budapesta şi Istanbul, pentru Londra urmând să fie asigurate patru zboruri pe săptămână, iar pentru Roma, Budapesta şi Istanbul, câte trei.  Intensificarea activităţii aeroportuare survine în urma   extinderii programului de funcţionare a Aeroportului Braşov de la 12 la 16 ore, începând cu 15 ianuarie 2024.

Faţă de sezonul estival al anului 2023 când au existat trei zboruri charter pe săptămână spre două destinaţii, în acest an consemnăm zece curse săptămânale spre patru destinaţii de vacanţă, la cele două de anul precedent, Turcia-Antalya şi Creta-Heraklion, adăugându-se Egipt-Hurghada şi Tunisia-Hammamet.

Începând cu această vară Braşovul va fi conectat cu 12 destinaţii din întreaga Europă, prin intermediul curselor Fly Lili şi Wizz Air, fiecare destinaţie având o frecvenţă de operare de două, trei şi chiar patru zboruri în fiecare săptămână. Mai mult,  compania Fly Lili îşi va organiza o bază operaţională pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Programul zborurilor de vacanţă

  • Începând cu data de 22 mai 2024, compania bulgară BH Air a dat startul curselor charter de vară cu destinația Hurghada (Egipt), care vor fi efectuate până în 11 septembrie.
  • Din 28 mai au început zborurile Antalya – Braşov – Antalya, care sunt asigurate de compania Tarom în fiecare marţi, până în 15 octombrie.
  • De vineri, 31 mai, compania turcească Corendon şi-a făcut apariţia pe Aeroportul Internaţional Braşov, odată cu lansarea zborurilor cu frecvenţă săptămânală pe ruta Antalya – Braşov – Antalya, disponibile până în 27 septembrie.
  • La 1 iunie, operatorul elen Sky Express a început să opereze pe ruta Creta-Heraklion – Braşov – Heraklion, zborurile fiind programate în fiecare sâmbătă, până în 21 septembrie.
  • Din 3 iunie, compania TailWind Airlines din Turcia a deschis seria charterelor săptămânale Antalya – Braşov – Antalya, care vor fi asigurate în fiecare luni, până în 23 septembrie.
  • În 5 iunie, operatorul Bees Airlines inaugurează cursele Antalya – Braşov – Antalya, care vor fi efectuate în fiecare miercuri, până în 2 octombrie.
  • Începând din 6 iunie, Bees Airlines va începe să opereze şi ruta Creta-Heraklion – Braşov – Heraklion, în fiecare joi, până în 26 septembrie.
  • În perioada 12 iunie – 25 septembrie, compania SkyUp Airlines va conecta şi ea Braşovul cu Antalya, prin intermediul FlyOne România, care va zbura pe această rută în fiecare miercuri.
  • Din 14 iunie, BH Air va lansa zborurile spre şi dinspre Tunisia-Hammamet, operate prin intermediul JetSky Airways, în fiecare joi, până în 27 septembrie.
  • Din 15 iunie, compania HiSky va inaugura zborurile charter pe ruta Antalya – Braşov – Antalya, şi acestea având o frecvenţă săptămânală, în fiecare zi de sâmbătă, până în 21 septembrie.

 Nouă destinaţii operate de compania Fly Lili

  • Vineri, 28 iunie,  primul zbor de linie operat de compania Fly Lili la Braşov. Aceasta urmează să conecteze Braşovul cu nouă oraşe europene: trei din Germania, trei din Italia şi câte unul din Spania, Grecia şi Turcia. Astfel, Braşovul urmează să aibă o legătură directă cu două capitale, Roma şi Istanbul, dar şi cu importante HUB-uri de transport. În fiecare luni, miercuri şi vineri vor fi efectuate zborurile Fly Lili pe rutele Braşov – München – Braşov şi Braşov – Stuttgart – Braşov.
  • Din 30 iunie, în fiecare joi şi duminică vom avea zborurile Braşov – Salonic – Braşov, tot de atunci urmând să înceapă cursele Braşov – Nürnberg – Braşov şi Braşov – Roma-Fiumicino – Braşov, cu câte trei frecvenţe pe săptămână, în fiecare marţi, joi şi duminică. Menţionăm că începând cu data de 20 iulie, zborurile spre şi dinspre Roma vor fi programate sâmbăta, lunea şi joia.
  • Barcelona, o destinaţie mult dorită de braşoveni, va fi asigurată de Fly Lili cu două zboruri săptămânale: în fiecare sâmbătă, începând din 20 iulie, respectiv în fiecare marţi, cu primul zbor în 23 iulie.
  • Din 21 iulie, Fly Lili va efectua zboruri pe două rute: Braşov – Bologna – Braşov în fiecare marţi, joi şi duminică, şi Braşov – Milano-Malpensa – Braşov, în fiecare miercuri, vineri şi duminică.
  • În iulie va începe şi operarea destinaţiei Istanbul cu trei zboruri săptămânale, luni, miercuri şi vineri.

Wizz Air inaugurează o nouă destinaţie şi creşte frecvenţa zborurilor

Compania Wizz Air continuă să fie un partener de nădejde al Aeroportului Braşov, având în vedere că pe 2 august se împlineşte un an de colaborare neîntreruptă. În condiţiile în care la începutul anului 2024 şi-a reconfigurat zborurile şi a suspendat anumite rute operate pe unele aeroporturi româneşti, firma maghiară a luat decizii extrem de benefice aeroportului nostru, având în vedere că urmează să inaugureze o nouă destinaţie – capitala Ungariei, dar şi să mărească numărul curselor dinspre/spre Londra-Luton şi Dortmund.

  • Astfel, din data de 2 iulie, în fiecare marţi, joi şi sâmbătă vom avea zborurile Budapesta – Braşov – Budapesta.
  • În perioada 13 iulie – 14 septembrie, frecvenţa zborurilor pe ruta Dortmund – Braşov – Dortmund va fi dublată, urmând să existe curse în fiecare zi de marţi, joi, sâmbătă şi duminică.
  • De asemenea, la finele lunii octombrie a acestui an, Wizz Air va creşte frecvența rutei Londra-Luton – Braşov – Londra, de la trei la patru zboruri săptămânale care vor fi efectuate în fiecare zi de marți, joi, sâmbătă și duminică.

11.170 de călători în luna mai 2024

Majorarea numărului de destinaţii şi de curse săptămânale se va regăsi într-o creştere remarcabilă a numărului de pasageri care vor tranzita Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav în a doua jumătate a acestui an, precum şi a numărului de mişcări aeroportuare, cu atât mai mult cu cât la cursele charter şi de linie deja menţionate se vor adăuga zborurile private. Amintim că în intervalul 15 iunie – 31 decembrie 2023, Aeroportul Braşov a contabilizat un număr total de 79.011 pasageri. În primele patru luni din 2024 s-au înregistrat 37.254 de pasageri, în timp ce în luna mai au fost 11.170 de călători care au trecut prin porţile terminalului de la Ghimbav. Estimările conducerii AIBG sunt optimiste, existând premisele ca la 31 decembrie 2024 Aeroportul Braşov să depăşească numărul de 200.000 de pasageri înregistraţi în decurs de un an. Având în vedere preconizata creştere a traficului de pasageri, pentru a putea acomoda un număr din ce în ce mai mare de călători, conducerea AIBG a început demersurile în vederea extinderii platformei, urmând şi cele privind extinderea parcării auto. De asemenea, luând în considerare toate demersurile şi discuţiile cu operatorii aerieni în ceea ce priveşte prognoza pentru 2025, pe viitor se va impune şi extinderea terminalului de pasageri.

  • Sunt mulţumit că după aproape un an de funcţionare, activitatea Aeroportului Internaţional Braşov s-a consolidat, a intrat pe un făgaş normal şi urmează trendul de creştere pe care l-am preconizat de la începutul implementării acestui obiectiv. Consiliul Judeţean Braşov va continua să susţină toate proiectele de investiţii menite să dezvolte infrastructura, dotările şi serviciile aeroportuare, astfel încât aeroportul nostru să ţină pasul cu competitorii săi atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Să nu uităm că în ţara noastră avem 17 aeroporturi internaţionale funcţionale şi chiar dacă am fost la început de drum, am reuşit să încheiem anul 2023 pe locul 13 la numărul de pasageri, în condiţiile în care am funcţionat doar o jumătate de an. După primul trimestru din 2024 ne-am îmbunătăţit clasarea, ocupând locul 10 în ceea ce priveşte traficul de călători. Auspiciile sunt bune şi am toată convingerea că vom continua să creştem şi să diversificăm activitatea la Aeroportul Braşov, în aşa fel încât acesta să devină cu adevărat morotul de dezvoltare economico-socială a judeţului Braşov şi a întregii zone”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here