Un proiect important pentru cetățenii comunei Beclean este realizarea rețelei de canalizare în satele Beclean și Luța cu stație de epurare la Beclean. Este proiectul realizat de Primăria Beclean cu o valoare totală de 17 milioane de lei.
- ,,În data de 28 octombrie 2021 am depus o cerere de finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny“, în baza căreia am primit suma de 8 milioane de lei, prin contractul de finanțare nr. 308/13.01. 2023. Pentru realizarea acestei investiții a fost nevoie ca în anul 2022 să accesăm și un credit în valoare de 4,5 milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor pe traseul DJ 109, Beclean-Luța, înainte ca acest drum sa fie asfaltat de către Consiliul Județean Brașov. A fost o hotărâre asumată, aprobată de Consiliul Local Beclean, întrucât orice om responsabil face lucrurile într-o ordine firească, execută infrastructura subterană înaintea turnării asfaltului. Mai mult decât atât, dacă mai întâi ar fi fost realizată lucrarea de asfaltare a drumului, timp de 7 ani cât este în garanție, nu am fi putut efectua lucrări de săpături pe drum pentru introducerea țevilor de canalizare“ a explicat primarul comunei, Claudiu Motrescu.
Proiectul pentru canalizare în cele două sate prevede: o stație de epurare care va fi amplasată la Beclean, 7 stații de pompare apă uzată, conducte (12.675 m), racorduri individuale (289 buc). Vor beneficia de această investiție 1334 locuitori.
- ,,Durată de execuție a lucrărilor este de 24 luni. Stadiul fizic de execuție al lucrărilor este în prezent de aproximativ 90%. Se montează componentele stației de epurare, după care se vor efectua probele instalației de canalizare. În baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, am solicitat toată suma de 8 milioane lei, fiind prima comună din județ cu grad de absorbție de 100% a fondurrilor allocate“ a mai explicat primarul Claudiu Motrescu.
Canalizare la Calbor și Boholț
Satele Calbor și Boholț sunt cuprinse într-un proiect depus la Administrația Fondului pentru Mediu pentru realizarea rețelei de canalizare cu stație de epurare ce va fi amplasată în satul Calbor. Este un proiect în valoare de 12 milioane de lei care în prezent se află în etapa de evaluare, în vederea semnării contractului de finanțare. Prin acest proiect se va monta o stație de epurare, 3 stații de pompare, 204 racorduri, conducte de colectare și de refulare. Durata de execuție a lucrărilor este 24 luni.
Rețea nouă de apă la Luța
În paralel cu lucrările la canalizare din satul Luța, se lucrează la o rețea nouă de apă. Este vorba despre un proiect realizat de Primăria Beclean în parteneriat cu Apă Canal Sibiu prin care se va înlocui conducta de apă pe un tronson de un km.
- ,,Partea primăriei presupune o finanțare de la bugetul local de 200.000 de lei“ a explicat primarul Claudiu Motrescu.
Și în satele Beclean și Hurez se lucrează la înlocuirea conductei de apă. Lucrările sunt realizate tot de Operatorul Regional Apă Canal Sibiu, cu finanțare europeană.
- ,,Pe teritoriul comunei Beclean au fost realizate lucrări pentru noua aducțiune de apă din sursa Pojorta. La această rețea vor fi racordate și satele Beclean, Hurez și Luța“ a mai completat primarul Claudiu Motrescu