Ne vom concentra aici atenția asupra modului în care Iisus restaurează Paștele evreiesc, dându-i o semnificație prezisă, de altfel, de către profeții cei din vechime. Cina cea de Taină va deveni centrul vieții creștine, repetată de mai bine de două mii de ani prin celebrarea Sfintei Liturghii de către cele două biserici tradiționale, surori- Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică.
Ultima Cină
În cadrul Cinei celei de Taină, ultima cină luată cu ,,prietenii” Săi înainte de evenimentele groaznice ce au culminat cu Învierea glorioasă, Iisus inaugurează Noul Paște, dând la o parte vălul ,,umbrei legii”. ,,Având în vedere toate acestea- spune Brant Pitre- putem face legături între Paștele biblic, vechea tradiție iudaică și cuvintele și faptele lui Iisus. Dacă Iisus se vede pe sine inaugurând un nou exod și dacă se aștepta ca noul exod să fie precedat de un nou Paște, atunci când socotea El că urma să aibă loc acest nou Paște? Dacă privim la Evanghelii, există un singur răspuns posibil. La Cina cea de Taină, când Iisus a celebrat ultimul Paște din viața sa, chiar înainte de ,,exodul” său pe care avea să-l ,,împlinească la Ierusalim” (Luca 9,31). După cum am sugerat mai sus, la Cina cea de Taină Iisus nu săvârșea pur și simplu un alt memorial al exodului din Egipt, oricât de important ar fi fost, ci instituia, în mod deliberat, un nou Paște, prin care avea să fie, în sfârșit, pus în mișcare noul exod. Pentru a vedea limpede acest lucru, trebuie să fim atenți în ce privințe Cina cea de Taină era asemănătoare cu alte mese de Paște și în ce privințe era diferită. Concentrându-ne asupra acestor asemănări și deosebiri, vom vedea că Iisus ținea vechiul Paște al legământului și, totodată, împlinea așteptarea unui nou Paște, Paștele lui Mesia. Prima asemănare: Iisus a celebrat Cina cea de Taină în noaptea de Paște, când evreii mâncau mielul. Înainte de a descrie Cina însăși, Evangheliile identifică, într-un mod explicit și repetat, Cina de pe urmă ca o masă pascală: ,,În prima zi a azimelor, s-au apropiat ucenicii de Iisus spunându-i: ,,Unde vrei să-ți pregătim să mănânci Paștele? Iar El le-a spus: ,,Mergeți în cetate, la cutare, și spuneți-i: ,,Învățătorul zice: Ceasul meu este aproape. La tine vom face Paștele, cu ucenicii mei”. Și ucenicii au făcut precum le poruncise Iisus și au pregătit Paștele„. (Matei 26, 17-19). În prima zi a Azimelor, când se jertfea mielul de Paște, ucenicii săi i-au spus: ,,Unde vrei să mergem să pregătim să mănânci Paștele?” (Marcu 14,12) Și când a venit ceasul, s-a așezat la masă și apostolii împreună cu El. Și le-a spus. ,,Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paște mai înainte de Pătimirea mea”. (Luca 22, 14-15). Aici vedem foarte limpede că Cina de pe urmă a lui Iisus a avut loc îndată după ,,jertfa” mieilor de Paște, când ucenicii au pregătit Odaia de Sus pentru celebrarea Paștelui. Evangheliștii se străduiesc să accentueze acest lucru: ca iudei care respectau tradiția, Iisus și ucenicii săi au ținut sărbătoarea Paștelui în noaptea dinaintea morții lui. În al doilea rând, pentru cine e familiarizat cu masa de Paște a evreilor, sunt numeroase asemănări de detaliu ușor de depistat. De exemplu, Iisus și ucenicii săi se află la această cină la Ierusalim, nu la Betania, unde stătuseră până atunci (Marcu 14, 13; Ioan 18,1). Acest lucru se potrivește cu tradiția conform căreia Paștele trebuia mâncat în interiorul cetății Ierusalimului. Iisus și cei doisprezece au celebrat Cina cea de taină seara, ceva specific pentru masa de Paște, care se mânca, de obicei, ,,spre seară” (Deuteronom 16,6). Iisus și ucenicii săi au băut vin la Cina cea de Taină: vinul era cerut de Paștele evreiesc, spre deosebire de apa care se bea la mesele obișnuite (Mișna, Pesahim 10.1). Poate- și acesta e lucrul cel mai important- faptul că Iisus explică semnificația pâinii trimise la Paște. Cum am văzut mai sus, de Paște, tatăl răspundea întrebărilor fiului său explicând înțelesul pâinii nedospite (Exod 12, 26-27; Mișna, Pesahim 10,5). În sfârșit, Cina cea de Taină s-a încheiat cu ,,cântarea psalmului” (Matei 26,30; Marcu 14,26). Este vorba de Psalmul 118, cunoscut ca ,,Hallelul Mare”, care, în tradiția iudaică, se cânta spre sfârșitul mesei de Paște” (Brant Pitre, Misterul Cinei de pe urmă)
Diferențe între masa de Paște și Cina cea de Taină
,,Însă Cina cea de Taină a fost și diferită- radical diferită- de o masă obișnuită de Paște. Orice evreu din vechime, inclusiv apostolii, putea să-și dea ușor seama de acest lucru. În primul rând, Paștele se celebra în familie, tatăl acționând în calitatea sa de cap al acesteia. La Cina cea de Taină, Iisus a acționat ca gazdă și conducător al celor doisprezece, deși nu era tatăl niciunuia dintre ucenici. Mai mult, la un Paște obișnuit, accentul se punea pe legământul lui Dumnezeu cu Avraam, pe ieșirea din Egipt și pe intrarea în Pământul Făgăduinței. Iisus a vorbit însă de ,,legământul cel nou” prorocit de Ieremia, ce avea să se împlinească în era mântuirii (1 Corinteni 11, 25; Ieremia 31, 31-33). Poate, lucrul cel mai semnificativ: la un Paște obișnuit întreaga liturghie se desfășura în jurul trupului și sângelui mielului de Paște. Mai întâi, mielul era înjunghiat și preoții de la Templu îi vărsau sângele pe altar. Apoi, evreii aduceau trupul mielului de la Templu și pregăteau masa de Paște, iar tatăl îi explica semnificația în timpul mesei. La Cina cea de Taină, Iisus a făcut ceva cu totul diferit. Prin cuvintele de explicare, El a mutat accentul de la trupul și sângele mielului de Paște (care nu este nici măcar menționat) spre propriul său trup și sânge” explică Brant Pritre.
Paralele
Cercetătorul Brant Pritre surprinde două paralele între cina pascală a evreilor și Cina luată de Iisus cu ucenicii. În timp ce Mișna se concentrează asupra trupului mielului de Paște, Iisus binecuvântează pâinea spunând: ,,Luați mâncați, acesta este trupul Meu”. (Matei 26, 26) Înainte de dispariția Templului, apogeul jertfei de Paște era turnarea sângelui de către preoți. La Cina cea de Taină, Iisus spune: ,,acesta este sângele Meu, al Legământului, care pentru mulți se varsă, spre iertarea păcatelor”. (Matei 26, 27-28) ,,Când comparăm acțiunile lui Iisus cu aceste tradiții iudaice antice, nu e greu să ne imaginăm ce voia El să exprime. Prin cuvintele rostite la Cina cea de Taină asupra pâinii și vinului, Iisus spune fără echivoc: ,,Eu sunt noul miel de Paște al noului exod. Acesta este Paștele lui Mesia și eu sunt noua jertfă”. Dacă această interpretare este corectă, atunci implicațiile sunt enorme. În primul rând, se vede că Iisus nu doar a ținut Paștele evreiesc, ci l-a și modificat în mod voit, instituind, astfel, un nou Paște. Ca evreu, sărbătorise Paștele de multe ori până atunci, știa foarte bine ce face schimbându-l de această dată. Arăta că nu e un Paște obișnuit; era Paștele lui Mesia, noaptea în care unii evrei credeau că Israel va fi în sfârșit ,,izbăvit”. De aceea Iisus poate spune că sângele său- nu cel al mielului de Paște- se vărsa spre iertarea păcatelor. Al doilea semn că Cina cea de Taină era un nou Paște este porunca lui Iisus ca gesturile sale să fie repetate” spune Brant Pritre. Aceasta a avut loc prin cuvintele- ,,Faceți aceasta în amintirea mea”. Deși riscăm să nu băgăm de seamă, prin această poruncă Iisus restaura, de fapt, preoția originară a celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Orice evreu din vechime știa că numai preoții puteau să ,,verse” sângele (Matei 26, 27-28); însă tocmai acest lucru le-a poruncit Iisus ucenicilor să săvârșească în amintirea sa. În mod semnificativ, deși jertfirea mieilor de Paște la Templu a încetat când romanii au distrus Ierusalimul în anul 70 d.Hr., jertfa pe care Iisus le-a poruncit ucenicilor s-o aducă în ,,amintirea” sa continuă până astăzi. Pe scurt, așezându-și propriul trup și sânge în centrul noului Paște, Iisus a revelat că se socotea pe sine drept noul miel de Paște” explică Brant Pritre. Acest lucru sărbătorim noi, creștinii.
Un tot inseparabil
Preotul catolic și cercetătorul Armand Puig completează această scenă: ,,Gesturile și cuvintele despre pâine și vin de la ultima cină formează un tot inseparabil. Cuvintele explică gesturile, iar acestea sunt o puternică acțiune simbolică, pusă în legătură cu moartea lui Iisus, cu persoana sa și cu viitorul ucenicilor. Cum remarcă H. Schurmann, Iisus a făcut din viața sa o slujire a celorlalți, s-a dăruit lor, s-a golit pentru ei, le-a adus salvarea lui Dumnezeu, Împărăția, și, de aceea, moartea sa, acum apropiată, se află într-o continuitate profundă cu viața. Iisus își înțelege moartea ca un dar, așa cum și-a înțeles viața. Moartea și viața sa sunt rodul unei libertăți care acceptă și integrează o altă libertate, aceea a lui Dumnezeu. Mai mult, puterea mântuitoare dobândită de moartea sa se suprapune peste slăbiciunea extremă a unui om respins și condamnat: Iisus, răstignit pe cruce, va fi văzut de cei ce l-au condamnat ca respins și de Dumnezeu. Prin urmare, simbolul pâinii și al paharului cu vin își dobândește eficacitatea pornind de la relația directă cu moartea lui Iisus (le despart nici 24 de ore!) și cu Împărăția, viitoare, dar și prezentă, înțeleasă ca un nou legământ. Iisus include în persoana sa Împărăția și legământul când spune că pâinea este trupul său și că paharul este noul legământ în sângele său. De aceea teologia creștină va vorbi despre acest simbol eficace, despre taina pâinii și vinului euharistice, ca despre ,,taina Împărăției”. (Armand Puig, Iisus, un profil biografic)
Primele documente
Două tradiții fac ca aceste cuvinte cu valoare de legământ ale lui Iisus să ajungă în documente. Prima este reprezentată de evangheliile lui Marcu (14, 22-25) și Matei (26, 26-29) iar cea de a doua este relatată în epistola întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (11, 23-26) și în Evanghelia după Luca (22, 15-20). ,,Aceste două tradiții pornesc, însă, de la un unic eveniment și, de aceea, în pofida diferențelor, trebuie tratate împreună. Am subliniat, de asemenea, că vorbele lui Iisus despre pâine și despre paharul cu vin sunt marcate de două gesturi anterioare: binecuvântarea/mulțumirea și frângerea pâinii ca să mănânce din ea toți și oferirea propriului pahar spre a bea din el toți. Este vorba de două gesturi de oferire cu sens de dăruire personală. Iisus oferă pâinea și vinul ca dar de afecțiune și iubire pentru ucenici, care împart între ei hrana și primesc- cu siguranță fără să înțeleagă deplin- un dar care îi izbăvește” explică Armand Puig. (Ștefan BOTORAN)
